Mirabilys Magazin

  • Măreşte caracterele
  • Dimensiune normală caractere
  • Micşorează caracterele
Îngerii planetari - Marte

Îngerii planetari - Marte

Email

| Rodica Purniche | Astrolog |


”Spiritele lui Marte sunt printre cele mai bune spirite din lumile acestui sistem solar.
Sunetul este puţin prezent, vorbirea este aproape tăcută şi urmează o cale mai scurtă spre a ajunge la auzul şi vederea interioară. Având o asemenea natură, ea este mai perfecţionată, mai plină de concepte ale gândirii şi astfel mai aproape de vorbirea spiritelor şi îngerilor. Sentimentele ce însoţesc vorbirea lor le sunt etalate pe feţe şi pe gândurile ochilor pentru că la ei gândirea şi vorbirea, ca şi sentimentele şi expresiile faciale, constituie o unitate. Ei consideră o crimă a gândi un lucru şi a spune altul sau a dori un lucru şi prin intermediul feţei a arăta altceva. Ei nu ştiu ce înseamnă ipocrizia, înşelătoriile şi viclenia.
Locuitorii lui Marte nu sunt împărţiţi în regate, ci în comunităţi mai mari sau mai mici în care se asociază cei cu caractere asemănătoare. Astfel ei devin instantaneu prieteni. Le plac foarte mult întâlnirile în care discută ceea ce se petrece în comunităţile lor şi în special în Ceruri, pentru că mulţi dintre ei se bucură de o comunicare liberă cu îngerii Cerurilor.
În comunităţile lor, oricine începe să aibă gânduri negative care duc la intenţii rele este alungat. Aceştia sunt lăsaţi singuri, astfel încât trăiesc în mod mizerabil în afara comunităţii, printre stânci sau în alte locuri şi nimeni nu se mai interesează de ei. Unele comunităţi încearcă diferite metode de a-i aduce pe calea cea bună, însă atunci când aceste încercări se dovedesc a fi în van, ele întrerup contactul cu ei. Prin astfel de mijloace, comunităţile iau precauţii pentru a împiedica pătrunderea între membrii comunităţii a dorinţei de a conduce sau de a acumula bogăţii.
Odată când a fost invocat numele lui Dumnezeu, am văzut acele spirite umilindu-se atât de sincer şi profund, încât nu pot descrie în cuvinte. Umilinţa lor conţinea gândul că ei sunt în iad, astfel încât nu meritau deloc să se uite spre Dumnezeu, care este însuşi sfinţenia.
Hrana consumată în lumea lor consta din fructele copacilor, în special dintr-un anumit fruct rotund, care creşte pe pământul lor, şi de asemenea şi din legume. Îmbrăcămintea lor era făcută din fibrele scoarţei unor anumiţi copaci. Aceasta are o asemenea consistenţă încât poate fi ţesută şi lipită cu un fel de răşină pe care ei o au. Mai mult, ei au relatat că ştiu cum să facă focuri lichide pentru a-şi asigura lumină seara şi noaptea”.

Îngerul sferei de forţă planetară a lui Marte: calităţi pe care le poate oferi – curaj, putere de convingere, dinamism, entuziasm, capacitatea de a conduce. Calitatea care îl reprezintă: armonia cosmică şi transformarea. Energia fundamentală de care răspunde în întregul Univers este numită, în tradiţia hindusă, lepana (forţa).
Îngerul sferei de forţă planetară a lui Marte este îngerul victoriei, al curajului şi al puterii de a învinge adversităţile. Este caracterizat de eroism şi ocroteşte fiinţele care luptă împotriva minciunii, a nedreptăţii, a dezonoarei, a stagnării. El face din forţa fizică, afectivă, sau mentală creatoare un aliat puternic pe calea devenirii spirituale, a experienţei cunoaşterii şi a iubirii, şi conferă cele mai pure forme de energie afectivă pentru a ne eleva pasiunea înlănţuitoare şi dorinţa erotică.
Îngerul sferei de forţă planetară a lui Marte este forţa care inspiră făuritorii de valori materiale, cum sunt inventatorii uneltelor de orice fel şi a obiectelor de uz casnic, ocrotind meşteşugarii şi breslele lor. El iniţiază şi protejează terapeuţii şi făurarii, descendenţii direcţi ai metalurgiştilor, primii şi marii alchimişti ai lumii. Lui i-a încredinţat Dumnezeu taina transmutaţiei şi a sublimării, întrucât el deţine secretul şi controlul asupra Focului lăuntric, transformator. Astfel, împreună cu Îngerul sferei de forţă planetară a lui Mercur, conferă adepţilor alchimiei interioare această taină prin intermediul a 12 energii ajutătoare. Dacă pentru o femeie este foarte importantă ziua lunară în care s-a născut, pentru un bărbat este foarte important Semnul zodiacal în care se află Marte la momentul naşterii, pentru că el reprezintă lecţia lui alchimică interioară, ceea ce are el de înţeles cel mai bine ca el să obţină, şi apoi să şi folosească, în mod perfect, continenţa sexuală*.
Dacă Îngerul sferei de forţă planetară a Lunii are sub ocrotirea sa energiile feminine dătătoare de viaţă şi hrănitoare, Îngerul sferei de forţă planetară a lui Marte are în ocrotirea sa toate energiile masculine transformatoare şi triumfătoare ale vieţii, ori de câte ori Lumina urmează să triumfe asupra întunericului. Din acest motiv, împreună cu Îngerul sferei de forţă planetară a lui Saturn, el guvernează ştiinţa secretă a ritmurilor, lui revenindu-i ciclurile mici ale cifrei 7, cu desfăşurare specifică fiecărei lumi în care ele se manifestă. Cred că aţi observat că, în viaţa fiecărei fiinţe umane, din 7 în 7 ani apar evenimente mai speciale, în realitate transformări care ne obligă să contabilizăm ce am pierdut, ce am câştigat, unde am eşuat sau datorită cui am prins aripi.
Îngerul sferei de forţă planetară a lui Marte modulează, atât pentru locuitorii planetei Marte cât şi pentru locuitorii planetei Pământ, influxul astral al Semnului zodiacal Berbec, conferind auto-control, controlul pasiunilor şi emoţiilor inferioare, violente, capacitatea de a transforma aceste energii grosiere în energii spirituale elevate, neclintita încredere în forţele proprii, temeritatea, nobleţe interioară, entuziasm, onestitate, o mare abnegaţie şi devoţiunea. Locul pe care îl ocupă acest Semn zodiacal în tema natală indică domeniul de viaţă în care fiinţa noastră poate experimenta această întreagă devenire precum şi transformarea noastră exemplară. Acesta este locul în care investitura angelică ne permite să căutăm, să ne depăşim temerile şi să înfruntăm viaţa cu hotărâre, cu demnitate, onestitate, curaj şi credinţă fermă.
Ideea-forţă a lui Îngerului sferei de forţă planetară a lui Marte: Voi suporta toate încercările şi toate probele, până când voi ajunge la capătul călătoriei divine. Victoria este sigură.
Metalul care ne pune în rezonanţă cu sfera de forţă planetară a lui Marte este fierul, iar plantele care amplifică această rezonanţă sunt: plantele care conţin fier (păpădie, echinaceea, pelinariţă, păpălău, rădăcină de ghimbir, captalan, ferigă, cimbru, rădăcină de brusture) şi plantele cu gust iute/picant şi/sau încălzitoare (urzică, usturoi, cimbru, muştar, coriandru, păducel, turmeric). Ele pot fi folosite sub formă de ceai obţinut prin infuzie, sub formă de condimente consumate zilnic la mâncare (cele iuţi sau picante trebuie consumate cu moderaţie vara), ca macerat** la rece, sau ca pulbere administrată sublingual 10 minute, din 6 în 6 ore (după ce plantele au fost râşnite în cantităţi mici şi apoi cernute pentru a se obţine o pulbere fină).
Ziua de post, cu consacrarea roadelor postului către Dumnezeu-Tatăl pentru a intra în comuniune cu Îngerul sferei de forţă planetară a lui Marte, este marţea.
Putem invoca acest înger, sau ne putem ruga lui în fiecare zi de marţi, fie la răsăritul Soarelui, fie la amiază, pentru combaterea anumitor afecţiuni precum anemie şi probleme ale sângelui, distonie musculară, deficienţe motorii, probleme de natură sexuală (spermatoree, ejaculare precoce, tulburări de dinamică erotică), metabolism dizarmonios al fierului, rahitism, devitalizare, dar şi pentru rezolvarea unor dificultăţi sau deficienţe de comportament precum lipsă de curaj, lipsă de încredere în forţele proprii, agresivitate, violenţă, indecizie, pripeală, lipsă de chibzuinţă, frici de orice fel, posesiuni demoniace etc.

 
 NOUTĂŢI EDITORIALE


AGENDĂ (cu povestioare) 2018



CALENDAR DE PERETE 2018



SaveSaveSaveSaveSaveSaveSaveSaveSave

Maxima Zilei

Cine oare îmi va încredinţa un trup duhovnicesc atâta vreme cât eu nu pot stăpâni nici măcar un trup pământesc? Trupurile mici si pieritoare pe care le avem acum ne-au fost dăruite așa cum şcolarilor li se dau poneii. Trebuie să învăţăm să le conducem, nu pentru că într-o bună zi am scăpa cu totul de cai, ci pentru că într-o bună zi s-ar putea să călărim pe deşeuate, neînfricaţi şi voioşi, pe acei bidivii incomparabil mai mari, pe caii aceia înaripaţi, strălucitori, de pasul cărora se cutremură lumea si care ne aşteaptă poate chiar acum cu nerăbdare, bătând din copite si sforăind pe nări, în grajdurile Împăratului.
(C.S. Lewis)

cine este online?

Avem 67 vizitatori online

Autentificare

Bine ai venit pe pagina Mirabilys. Ca utilizator înregistrat ai acces la arhiva de articole.


CURSURI

CURSURI DE ASTROLOGIE
ŞI FENG-SGUI
recunoscute de Ministerul Muncii. Diplomele obţinute vor da dreptul absolvenţilor să practice profesia de astrolog.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...





Banner

Banner

Banner

CELE MAI CITITE ARTICOLE