Mirabilys Magazin

  • Măreşte caracterele
  • Dimensiune normală caractere
  • Micşorează caracterele
Îngerii planetari - Mercur

Îngerii planetari - Mercur

Email

| Rodica Purniche | Astrolog |


Iată ce scria Emanul Swedenborg  acum aproape trei veacuri:
“Mulţi dintre oamenii acestei lumi conversează cu spiritele astfel încât ei au cunoştinţă de lucrurile spirituale şi de condiţia vieţii de după moarte, fapt ce îi face să respingă tot ceea ce ţine de corp şi materie. Ei sunt de asemenea interesaţi de chestiunile cereşti care sunt nenumărate şi au obţin o mare plăcere numai examinarea faptelor, manifestând mereu nerăbdarea de a acumula cunoaştere şi de a-şi îmbogăţi memoria. Lor nu le place să vorbească cu voce tare deoarece acesta este un proces fizic.
Atunci când spiritele abordează o persoană, ele trec în revistă toată memoria sa apelând din ea tot ceea ce le convine. De fapt, aşa cum am observat adesea, citesc conţinutul ei ca şi cum memoria ar fi o carte. Aceste spirite sunt obişnuite să facă acest lucru cu o mai mare abilitate şi repeziciune deoarece ele sar peste lucrurile care încetinesc şi îngustează vederea interioară întârziind-o; vorbirea lor este la fel de rapidă ca gândul şi poate fi tradusă în limbaj uman doar prin intermediul altor spirite.
Ele sunt atât de unite de către Dumnezeu, încât acţionează ca o singură entitate iar cunoaşterea fiecăruia este pusă în comun cu toţi ceilalţi; minţile lor se ridică deasupra nivelului impresiilor senzoriale astfel încât se bucură de o iluminare interioară. Ele cred în Dumnezeu şi cunosc că li s-a promis odată că îl vor vedea pe Dumnezeu.
Spiritele lui Mercur depăşesc alte spirite în cantitatea de cunoştinţe pe care le posedă; aceste spirite îşi obţin plăcerea din cunoaştere. Ele călătoresc prin întregul Univers, fiind direcţionate către locuri unde pot învăţa ceea ce încă nu cunosc dar care se potrivesc cu cunoaşterea pe care deja o deţin.
În cazul spiritelor de pe Mercur cunoaşterea lor faptică creşte continuu însă acest lucru nu duce la creşterea înţelepciunii lor, deoarece ei iubesc cunoaşterea care este mai curând un mijloc decât scopul în slujba căruia ar trebui pusă, fiind mândre de cât de multe cunosc şu considerând că, deoarece ştiu atât de multe, nu prea mai există lucruri de cunoscut. Iată de ce, în propria lor calitate se află şi propria lor greşeală spirituală.    
Pământurile Universului ( Editura Sapientia, Bucureşti, 2003, traducere Daniel Cihodaru)

Îngerul sferei de forţă planetară a lui Mercur: calităţi pe care le oferă – abilităţi pentru comunicare, cunoaştere, înţelegere şi vindecare.
Calitatea care îl reprezintă: compasiunea.
Energia fundamentală de care răspunde în Univers se numeşte, în tradiţia hindusă purana, umplerea.
Înainte de a vorbi despre acest înger, se cuvin două menţiuni necesare.
Compasiunea diferă fundamental de milă. Mila este un sentiment de participare subiectivă, total receptivă, lunară, la suferinţa celuilalt, a cărei cauză nu o înţelegem. Din acest motiv, eventual îl compătimim, plângem alături de el şi ne revoltăm odată cu el faţă de nedreptatea vieţii sau de soarta crudă care i-a fost dată, fără a putea să-l ajutăm în vreun fel benefic pentru el. Compasiunea este o participare obiectivă, solară, activă, benefică şi constructivă la suferinţa aproapelui. Deşi îi înţelegem durerea şi dificultăţile, acestea nu ne mai copleşesc şi pe noi, tocmai pentru că avem acces, prin atitudinea noastră spirituală, la cauza fundamentală a acestei suferinţe, de multe ori putând oferi soluţii divin inspirate.
Umplerea este, la rândul ei, o energie specifică, deosebit de importanţă, fiindcă ea este capitală pentru existenţa tuturor fiinţelor de pe Terra şi, mai ales, pentru oameni. Când respirăm, aerul ne umple; când cunoaştem, cunoaşterea ne umple; când iubim, iubirea ne umple; când ne eliberăm, Dumnezeu ne umple. Deci este o energie cu totul şi cu totul deosebită. Marii iniţiaţi ai sistemului Hatha Yoga şi Yoga Integrală au dezvoltat tehnici speciale de pranayama (respiraţia yoghină completă), care contribuie nu doar la menţinerea unei sănătăţi perfecte sau la rezolvarea anumitor probleme de sănătate respiratorie, ci şi la realizarea unor performanţe mentale demne de luat în seamă.
Îngerul sferei de forţă planetară a lui Mercur este un înger puternic menţionat atât în studiile creştine, cât şi în cele ebraice, nelipsit din panteonul zeităţilor greceşti şi caldeenilor şi, cu siguranţă, prezent în toate marile tradiţii ale lumii (de exemplu, la egipteni, aceste atribute îi revin zeului Thot). El este puterea vindecătoare prin cunoaştere, compasiune, dăruire şi sacrificiu şi, aşa cum mi-a comunicat direct, acţiunea infailibilă a lui Dumnezeu în manifestare, în planul fizic. El facilitează conectarea cu lumea în care trăim pentru a comunica şi a împărtăşi cunoaşterea, şi pentru a-i vindeca pe ceilalţi prin gândurile, ideile şi deciziile noastre astfel încât, în cele din urmă, să fim noi înşine vindecaţi. El răspândeşte înţelepciunea prin invenţii şi tot el susţine înzestrările intelectuale deosebite şi profunzimea în analiza naturii umane şi a Universului. Atunci când o fiinţă umană merită, acest Înger, împreună cu Îngerul sferei de forţă planetară a lui Uranus, îi dăruiesc genialitate şi posibilitatea de a înţelege lucrările lumii.
El susţine toate aceste procese mentale, anume ca fiinţele mercuriene şi terestre să realizeze că evoluţia spirituală nu înseamnă numai dezvoltarea mentală ci, mai ales, trezirea Sufletului pentru a ne revela apoi Sinele. De asemenea, el conferă forţă energiilor noastre vindecătoare şi ne ajută să ne sacrificăm pentru a vindeca rănile vieţii. Conectând mintea cu inima, el asigură forţă structurii vitale. El modulează influxurile astrale ale Semnelor zodiacale Gemenii şi Fecioară atât pentru locuitorii planetei Mercur cât şi pentru locuitorii Terrei. Locul pe care îl ocupă în tema natală Semnul zodiacal Gemeni ne obligă să realizăm conexiunea dintre lumea minţii şi cea a sufletului, sau ne atrage atenţia că putem greşi aidoma spiritelor lumii lui Mercur – adică să mergem către o dezvoltare mentală excesivă în detrimentul dezvoltării afective. Calea sufletului este infinită, pe când calea minţii este totuşi mărginită. Locul pe care îl ocupă în tema natală Semnul zodiacal Fecioară este domeniul de viaţă în care ne dăruim şi îi ajutăm pe ceilalţi, domeniul în care sănătatea joacă un rol fundamental pentru noi, precum şi locul unde ne sacrificăm şi suntem altruişti în mod necondiţionat.
Arhetipurile feminin şi masculin ale sufletului pe care le susţine şi le dinamizează Îngerul sferei de forţă planetară a lui Mercur sunt iniţiatoarea şi magicianul. Ele motivează nevoia noastră de evoluţie şi de elevare spirituală, capacitatea de a dobândi cunoaştere şi de a o folosi în mod benefic şi absolut dezinteresat. Nativii la care aceste arhetipuri sunt armonioase deţin multe chei ale cunoaşterii, dar le folosesc întotdeauna divin integrat. Cunoaşterea înseamnă putere, dar în acelaşi timp ea poate fi şi o gravă limitare. Cunoaşterea folosită în scopuri egotice ne face să beneficiem doar de memoria noastră mecanică, îngustă şi lipsită de expansiune în plan subtil, în vreme ce, folosită în scopuri nobile, ea ne facilitează accesul la memoria funcţională din care extragem ceea ce este necesar semenilor pentru binele lor (putem recunoaşte foarte uşor dacă acest arhetip este dinamizat în fiinţa noastră, după discernământul dăruirii cunoaşterii). Acest tip de memorie este, de fapt, memoria prin care suntem conectaţi la memoria akashică şi din care ne vin idei. Una este să avem idei – pentru că am muncit să ne dezvoltăm intelectul; şi alta este să ne vină idei, ceea ce arată că, în anumite momente, suntem în total acord, în rezonanţă cu mintea divină, de unde vine ideea care este necesară în acel moment.
Calea spirituală pe care ne conduce Îngerul sferei de forţă planetară a lui Mercur este calea discernământului prezent în toate domeniile vieţii, întrucât el e cheia măsurii corecte a tuturor lucrurilor pe care le săvârşim permanent. Metalul său de rezonanţă este mercurul, numit popular “argint viu”, simbol al discernământului. Dacă discernământul este viu, noi folosim corect cunoaşterea care ni se oferă. De aici şi decurge adevărata alchimie, care constă în controlul mental al forţelor transformatoare din fiinţă prin intermediul unei cunoaşteri corecte.
Mesager al zeilor, iubitor al umorului şi caracterizat de isteţime, patronând în mod natural educaţia, Îngerul sferei de forţă planetară a lui Mercur ne susţine dorinţa de cunoaştere, vigilenţa, abilitatea, caracterul vioi şi delicat totodată, adaptabilitatea. El mobilizează fiinţele către mişcări progresiste, susţinut de Îngerul sferei de forţă planetară a lui Uranus.

Ideea-forţă a lui Îngerul sferei de forţă planetară a lui Mercur: Dumnezeu este cel mai înalt ideal al meu, singurul adevăr care îmi împlineşte sufletul.
Plante medicinale care amplifică rezonanţa cu acest înger sunt, în general, plantele multicolore şi cu natură complexă: alunul turcesc, algele brune, anasonul, cinci degete, ceaiul negru, feniculul, lemnul dulce, levănţica, măcrişul, muşchiul perlat, papura (moţul), podbalul, rădăcina de brusture, sfecla, trepădătoarea.
Ziua de post, cu consacrarea roadelor postului către Dumnezeu, pentru a intra în comuniune cu îngerul sferei de forţă planetară a lui Mercur, este miercurea.
Putem lucra cu sunetul arhetipal al planetei Mercur, cu Îngerul sferei sale de forţă sau cu plantele menţionate pentru: relaxare mentală şi fizică, eliminarea stărilor mentale negative, a nevrozelor şi a depresiilor, a tuturor formelor de epuizare nervoasă, pentru echilibrarea activităţii ambelor emisfere cerebrale, pentru eliminarea tulburărilor respiratorii, a dezechilibrelor de la nivelul intestinelor, pentru îmbunătăţirea circulaţiei sanguine, pentru a elimina frici de orice fel şi starea de dispersie, pentru echilibrarea sistemului osos, pentru a trece cu bine diferite examene şi pentru a fi mai sociabili.

 

 
 NOUTĂŢI EDITORIALE


BAZELE RADIESTEZIEI PRACTICE - Partea 1



Această carte reprezintă rodul a peste 20 de ani de studii, cercetări și experimentări. Ea pune la dispoziția radiesteziștilor, și nu numai, o mulțime de elemente practice.
Prin realizarea unei baze teoretice clare, prin descrierea corectă a situațiilor, prin explicațiile diferitelor fenomene și multe altele
aceștia sunt sprijiniți să înțeleagă mai bine cazuistica și tehnicile aplicate, le clarifică ceea ce se întâmplă cu diverși pacienți,
lămurește unele neconcordanțe și le oferă o bază de lucru cu mult mai largă și mai eficientă.

comandă...
SaveSaveSaveSaveSaveSaveSaveSaveSave

Maxima Zilei

Jupiter în semnul Scorpionului 10 octombrie 2017 - 8 noiembrie 2018

Cea mai bună pregătire pentru ziua de mâine, este să faci tot ce poți astăzi

Rareori ne dăm seama că suntem împresuraţi de extraordinar. Miracolele se întâmplă în jurul nostru, semnele lui Dumnezeu ne arată drumul, îngerii insistă să fie auziţi, dar noi, fiindcă suntem învăţaţi că există formule pentru a ajunge până la Dumnezeu, nu luăm seama la nimic din toate acestea. Nu pricepem că El se află oriunde Îl lăsăm să intre.

cine este online?

Avem 130 vizitatori online

Autentificare

Bine ai venit pe pagina Mirabilys. Ca utilizator înregistrat ai acces la arhiva de articole.


CURSURI

CURSURI DE ASTROLOGIE
ŞI FENG-SGUI
recunoscute de Ministerul Muncii. Diplomele obţinute vor da dreptul absolvenţilor să practice profesia de astrolog.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...





Banner

Banner

Banner

CELE MAI CITITE ARTICOLE