Mirabilys Magazin

  • Măreşte caracterele
  • Dimensiune normală caractere
  • Micşorează caracterele
Constelaţia Balanţei

Constelaţia Balanţei

Email

| Rodica Purniche | Astrolog |

 

Constelaţie legată prin nume dar nu şi prin influenţă de Semnul zodiacal omonim, aflată între aproximativ 7º Scorpion şi 1º Săgetător, considerată în vechime extensia constelaţiei Scorpionului. În tradiţia ocultă, semnificaţia sa era intim legată de Semnele zodiacale care o încadrează astăzi, Fecioară şi Scorpion. A fost denumită cu 3000 de ani în urmă de către babilonieni zibanitu, “balanţa”, şi ulterior identificată cu zeiţa care prezintă în faţa lui Jupiter (Zeus) faptele oamenilor, ţinând totodată balanţa ce cântăreşte aceste fapte. Probabil că acest lucru a făcut ca sumerienii să-i spună Zib-ba an-na, “balanţa Cerului” pe la 2000 î.Ch., datorită echinocţiului de toamnă care împărţea în intervale egale de timp ziua şi noaptea (simbolic, Lumina şi Întunericul). Cu 2000 de ani în urmă, echinocţiul de toamnă era marcat de prezenţa Soarelui chiar la hotarul acestei constelaţii. Asta ne face să presupunem, mai ales dacă ţinem cont şi de sursele istorice, că această constelaţie a marcat întotdeauna acest moment astronomic.
Poate fi văzută vara, la sud, către orizont. Vârful ei este îndreptat spre vest. Cu ochiul liber putem vedea cea mai luminoasă stea fixă a ei, Zuben Elgenubi (Alpha Librae), o stea dublă lată. Atât steaua principală cât şi companionul ei au o mişcare proprie identică, formând o pereche stelară adevărată, fenomen celest destul de rar întâlnit în constelaţiile zodiacale. Împreună cu Zuben Elschemali (Beta Librae) constituie stelele fixe principale ale constelaţiei. Denumirea lor, de origine arabă, înseamnă “greutatea sudică” şi, respectiv, “greutatea nordică”. Tot ele au fost considerate în timpurile foarte vechi ca aparţinând constelaţiei Scorpionului, reprezentând la data aceea cleştii lui: Zuben Elgenubi – “cleştele de sud” şi Zuben Elschemali – “cleştele de nord”. Zuben Elgenubi se află chiar pe ecliptică, exact acolo pe unde Soarele işi urmează drumul său celest, în vreme ce Zuben Elschemali este traversată de el în jurul datei de 7 noiembrie.
Deasupra figurii se află steaua dublă Delta Librae, stea variabilă ce-şi schimbă luminozitatea la fiecare 2-3 zile, cele două componente rotindu-se fiecare în jurul celeilalte şi eclipsându-se reciproc. Astronomii afirmă că această variaţie poate fi văzută şi cu ochiul liber, mai ales că, între momentul strălucirii maxime şi cel al strălucirii minime intervalul de timp este relativ scurt, de numai 6 ore.
Constelaţia mai conţine şi un roi de stele globular localizat sub figură, având o strălucire slabă. Desenul figurii (al balanţei) arată ca un triunghi aplatizat, cu două lanţuri care îi atârnă din vârfuri.


Chiar la picioarele Fecioarei se identificăm desenul Balanţei, considerată pe vremuri cleştii puternicului Scorpion, în aşteptarea Soarelui la echinocţiul de toamnă, deoarece, între aproximativ 4000-1000 î.Ch. el indica acest moment astronomic. Diferite pietre ritualice sau funerare ale mesopotamienilor acoperite cu figurile constelaţiilor conţin şi desenul unui scorpion care ţine între cleştii săi o figură circulară, presupusă a fi Soarele. Semnificaţia este cumva esoterică, deoarece în întreaga lume din emisfera nordică, acest moment indica trecerea la ceremonialuri dedicate morţii sau celor morţi, sau la realizarea celor mai multe iniţieri. De exemplu, în calendarul creştin-ortodox al românilor, de la Sfântu Dumitru încep sâmbetele dedicate celor plecaţi din lumea fizică (pomeni şi slujbe de pomenire, dezlegări etc.).
Atât Eratostene cât şi Hipparchus au simţit însă această parte – considerată multă vreme de către mulţi drept un “rest” al Scorpionului – ca fiind un asterism separat, pe care cel din urmă chiar l-a numit Zugon, Zugos, “Balanţa”. Istoria astrologiei susţine însă că acest simbol este consemnat pentru prima data în calitate de constelaţie aparte abia pe la anul 46 î.Ch., când Cezar a fost înfăţişat ţinând o balanţă în mână. Ptolemeu, la 150 d.Ch., chiar foloseşte termenul de Libra, “Balanţă”, pentru a denumi şi constelaţia şi Semnul zodiacal omonim.

În vechime, când Soarele tranzita Balanţa, el intersecta Ecuatorul Ceresc şi marca echinocţiul de toamnă, adică momentul în care babilonienii constatau că ziua şi noaptea au o durată egală, alcătuind o zi perfect echilibrată. Asta se petrecea cam pe la 1200 î.Ch., însă cincisprezece secole mai târziu, la data la care astronomii-astrologi greci erau în vogă, legătura dintre semnificaţia constelaţiei şi ziua perfectă era deja pierdută.
Romanii declară că ei sunt “părinţii” acestei constelaţii pe care chiar şi-au ales-o ca simbol al imperiului, deoarece, la momentul fondării Romei, Luna tocmai o tranzita. Totuşi, cu mai bine de 2000 de ani î.Ch. ea semnifica, pentru babilonieni, de exemplu, judecarea viilor şi morţilor, balanţa fiind necesară pentru a cântări sufletele celor decedaţi. Iată de ce originea reală a Balanţei este, totuşi, mesopotamiană. Uneori, acest obiect se află în mâna zeiţei înstelate, Astraea, cea care leagă cele două constelaţii vecine, Fecioara şi Balanţa.
Chinezii din vechime i-au spus Show Sing, “Steaua Longevităţii”, denumire ce provenea probabil din alchimia taoistă bazată pe continenţa sexuală (controlul conştient aplicat energiei sexuale) care permitea fiinţei umane ca, prin intermediul relaţiilor de cuplu iubit-iubită, şi folosind anumite ceremonialuri erotice, să atingă vârste matusalemice. Generaţiile ulterioare, pierzând probabil iniţierile alchimice sau ocultându-le, i-au schimbat numele în Tien Ching, adică “Balanţa Cerească”. Probabil că ei au avut în vedere mai degrabă un eveniment social decât o necesitate spirituală, şi anume, momentul în care, toamna, legiuitorii chinezi reglau greutăţile comercianţilor.

Tradiţia hindusă a numit încă de la începuturi această constelaţie Tula, adică “balanţă”, reprezentând-o sub forma unui bărbat cu un genunchi în pământ şi ţinând o balanţă în mână.
În Egiptul antic Osiris cântărea cu balanţa sufletele morţilor. În iconografia creştină Arhanghelul Mihail, în ipostaza sa de arhanghel al Judecăţii de Apoi, apare ţinând o balanţă în mână. Coranul vorbeşte despre Judecata Finală ca despre o “cântărire”, iar pentru tibetani balanţa este folosită ca să cântărească seminţele binelui şi răului făcut de cel decedat. La persani, îngerul Rashnu se află la spatele lui Mithra, pentru a cântări sufletele care treceau pe Podul Sorţii, ca să ştie ce să le ofere înainte ca ele să coboare într-o altă încarnare.
Constatăm aşadar că din timpurile imemoriale balanţa reprezintă principiul justiţiar, al adevărului şi dreptăţii, fiind practice imposibil ca oamenii să fie corecţi acolo unde se află şi cea mai mică părticică a răului. Ea este emblema lui Themis în calitate de lege, ordine şi adevăr, sau emblema lui Maat, zeiţa egipteană a Sorţii, cea care urma să cântărească inima umană după părăsirea definitivă a planului fizic.

Dintre toate simbolurile mitologice, Themis merită ceva mai multă atenţie. Ea guvernează lumea în conformitate cu Legea Universală (Dharma la hinduşi sau Principiul ordinii universale), care nu înseamnă neapărat dreptate cât “moderaţie”, “ordine”, “echilibru”. Aşa cum ne spune Hesiod, ea este fata lui Uranus (zeul Cerului) şi a Gaiei (Pământul), descendentă deci a titanilor, cei pe care zeii olimpieni i-au înfrânt şi i-au aruncat în Tartar. Totuşi, ea devine una dintre soţiile lui Zeus, căreia îi naşte mai multe fiice (precum Horele, Moirele, Nimfele şi, probabil, Hesperidele), printre care şi Astraea, personificarea dreptăţii. Fiind întruchiparea Legii Eterne a Universului şi având daruri profetice, Themis devine sfătuitorul lui Zeus şi rămâne alături de el în înaltul Olimp. O privire mai atentă acordată acestui personaj mitologic ne convinge de importanţa ei şi, în fond, de importanţa şi măreţia divină a acestui principiu al ordinii şi armoniei universale, ca manifestări ale ordinii şi armoniei pe care Creatorul Însuşi le are.
În cea ce priveşte influenţa constelaţiei, Ptolemeu spune că stelele fixe aflate în vârful cleştilor Scorpionului au natura planetelor Jupiter şi Mercur, iar cele de la mijlocul lor, natura lui Saturn şi, într-o oarecare măsură, a lui Marte. Noonan consideră că influxul astral al constelaţiei se manifestă asupra evenimentelor ceremoniale şi ritualice, precum şi atunci când în lume este nevoie de schimbări religioase. Stelele fixe importante sunt Zuben Elgenubi (15º05’ Scorpion), Zuben Elakribi (15º17’ Scorpion), Zuben Hakrabi (18º46’ Scorpion), Zuben Elschemali (19º22’ Scorpion), Zuben Elakrab (25º08’ Scorpion).

 

 
 NOUTĂŢI EDITORIALE


AGENDĂ (cu povestioare) 2018



CALENDAR DE PERETE 2018



SaveSaveSaveSaveSaveSaveSaveSaveSave

Maxima Zilei

Când hotărâm să acţionăm, e normal să apară conflicte neaşteptate. Vom fi răniţi de acele conflicte, cu siguranţă. Rănile se vindecă; rămân ca cicatrice, şi asta este o binecuvântare. Asemenea răni rămân cu noi pentru tot restul vieţii şi ne sunt de mare ajutor. Dacă la un moment dat – pentru orice motiv – dorinţa noastră de a ne întoarce în trecut este puternică, trebuie doar să ne privim cicatricele. Cicatricele sunt semnele cătuşelor şi ne duc cu gândul la ororile închisorii – şi cu acea amintire mergem înainte.


cine este online?

Avem 51 vizitatori online

Autentificare

Bine ai venit pe pagina Mirabilys. Ca utilizator înregistrat ai acces la arhiva de articole.


CURSURI

CURSURI DE ASTROLOGIE
ŞI FENG-SGUI
recunoscute de Ministerul Muncii. Diplomele obţinute vor da dreptul absolvenţilor să practice profesia de astrolog.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...





Banner

Banner

Banner

CELE MAI CITITE ARTICOLE