Scurt istoric

Este interesant de amintit faptul ca istoricii chinezi considera ca in China, societatea primitiva exista de un milion opt sute de mii de ani. De la creatorul lumii Pan Gu la Imparatul Galben si Marele Yu, s-au fixat coordonatele civilizatiei. La inceput, primul imperiu Xia, era condus de un imparat care era numit Fiul Cerului, sugerandu-se in acest fel ca avea un mandat ceresc de implinit.

Dinastia Xia a fost inlocuita de Dinastia Shang, la sfarsitul careia Fiul Cerului si-a dat foc (este stiut faptul ca imperiile erau mostenite in cadrul aceleiasi dinastii).
Apoi a aparut al treilea imperiu Zhou, de fapt si cel mai cunoscut in primul rand datorita celor trei perioade distincte:
- de apus - Zhou de Apus - a durat pana la al zecelea imparat pe nume Li;
- de primavara - toamna - Zhou de Primavara - Toamna - Confucius si Lao Zi traiesc la sfarsitul acestei epoci, odata cu care dispare puterea suveranului;
- de rasarit - fiind Epoca Principatele in Lupta.
Dinastia Zhou are marele merit de a fi intocmit Cartea Schimbarilor. Regele Wen a inventat cele 64 de hexagrame. Cartea Schimbarilor a fost structurata o lunga perioada de timp, incepand cu Fu Yi, care, dupa unele istorisiri ar fi desenat cele opt trigrame, inspirandu-se dupa blana unui cal-dragon care iesea din Raul Galben cat si de pe carapacea unei broaste testoase sfinte din Raul Luo (alte scrieri leaga trigramele si legenda testoasei de Marele Yu).
Fu Yi a notat cu trei linii drepte Cerul, cu trei linii intrerupte Pamantul.
Apa este reprezentata prin doua linii intrerupte si una dreapta, sugerand ca suvoiul apei este continuu, iar malurile sunt ca pamantul, cu denivelari.
Focul este o linie intrerupta intre doua linii drepte, sugerand ca mijlocul flacarii este discontinuu.
Muntele are lina de deasupra dreapta si celelalte doua intrerupte, Tunetul fiind rasturnarea acestui semn.
Lacul are doua linii drepte si una intrerupta si rasturnate reprezinta Vantul.
Multiplicarea trigramelor a dus la formarea hexagramelor , ele reprezentand impreuna un set de legi intelepte care ghidau oamenii..
Trigramele au aparut din simbolul Yin, o linie intrerupta si simbolul Yang, o linie continua. Prin multiplicarea lor au aparut Marele Yin si Marele Yang, doua linii intrerupte, respectiv doua linii continui. Prin amestecare elementului Yin si Yang, a aparut Micul Yin si micul Yang, respectiv o linie discontinuua peste una continua si o linie continua peste una intrerupta.


Semnificatia trigramelor


Zhen - 3 - Tunetul
Desteptatorul, Yangul apare la baza: "Cele zece mii de lucruri apar in noua viata, trezindu-se din dezmortire."
Elementul este lemn, yang, Copacul, Vulturul, Soarele la rasarit, primavara, Dragonul verde, directia E, numarul Lo Shu 3, Fiul cel Mare, camera de studiu, biroul, antineutronul.
Sugereaza dezmortirea, curiozitatea, entuziasmul, ambitia, creativitatea.
Raspunde de talpi, de vezica biliara si de meridianul Yang Wei Mai - Vasul Yang al Reuniunii.


Xun - 4 - Vantul
Cel ce penetreaza lucrurile, Blandul. Yinul apare la baza: " Cele zece mii de lucruri incep sa se ordoneze si sa se echilibreze."
Elementul este lemn, yin, Copacul, Sarpele, Cocorul, directia Sud - Est, intersezon primavara -vara, numarul Lo shu 4, Fiica cea Mare, neutronul.
Sugereaza dezvoltarea, armonia, progresul, ordonarea, inaintarea si retragerea, persistenta, schimbarile, calatoriile, oaspetii, adaptabilitatea, diversitatea.
Raspunde de coapse, de solduri, ficat si de meridianul Dai Mai - Vasul Centura.


Li - 9 - Focul
Atasatul. Yangul invaluie Yinul: "Cele zece mii de lucruri implinesc sa se arata mature."
Elementul este foc, inima, Soarele, Phonixul, directia Sud, vara, numarul Lo shu 9, Fiica Mijlocie, pozitronul, intrarea casei, bucataria.
Sugereaza implinirea, stralucirea, aparenta, deschiderea, abundenta si maretia.
Raspunde de sange, de inima, ochii si de meridianul ren Mai - Vasul Conceptor.


Gen - 8 - Muntele
Imobilizarea. Yinul alunga Yangul: " Cele zece mii de lucruri
s-au implinit, incheind un ciclu se pregatesc pentru un nou inceput."
Elementul este pamant, yin, Muntele, Bivolul, Poarta, directia Nord - Est, intersezon iarna - primavara, numarul Lo shu 8, Fiul cel Mic, protonul.
Sugereaza motivatia, obstacolul care trebuie depasit, solidaritatea, rezistenta, noile oportunitati, convingerea, stabilitatea si consolidarea.
Raspunde de maini, de palme, stomac, structura fizica si de meridianul Yin Wei Mai - Vasul Yin al Reuniunii.


Kun - 2 - Pamantul
Receptivul. Yinul este peste tot: " Cele zece mii de lucruri s-au maturizat hranindu-se de la Pamant."
Elementul este pamant, yang, Valea, graul, vitele, ceata, directia Sud -Vest, intersezon vara - toamna, numarul Lo shu 2, Mama, neutrino.
Sugereaza munca, materia, modestia, multimea, partenerii si chibzuinta, hrana, pasivitatea, dependenta, rutina, uniformitatea, pragmatismul.
Raspunde de abdomen, de splina si de meridianul Yin Qiao Mai - Vasul Yin al Fortei.


Dui - 7 - Lacul
Mlastina, Veselul, Jovialul. Yangul alunga Yinul: " Cele zece mii de lucruri s-au implinit, dau roade si aduc bucurie."
Elementul este metal, yang, Albina, directia Vest, toamna, numarul Lo shu 7, Fiica cea Mica, antiprotonul.
Sugereaza implinirea, satisfactia, bucuria, frumusetea lucrurilor, recreerea, relaxarea si distractia, romantismul si calatoria spiritului.
Raspunde de gura, de gat, de piept, plamani si de meridianul Du Mai - Vasul Guvernor.


Qian - 6 - Cerul
Creatorul, Conducatorul. Yangul este peste: " Cele zece mii de lucruri incep sa se vestejeasca. Apare lupta dintre viata si moarte care genereaza intelepciunea interioara si capacitatea de organizare si conducere"
Elementul este metal, yin, Conducatorul, Tigrul, Leul, Calul, Castelul, seara, directia Nord - Vest, intersezon toamna -iarna, numarul Lo shu 6, Tatal, antineutrino.
Sugereaza lumina spiritului, autoritatea, conducatorul, mentorul, confruntarea, consolidarea pozitiilor.
Raspunde de capul, de creierul si de meridianul Chong Mai - Vasul Strategic.


Kan - 1 - Apa
Ploaia, Abisul, pericolul. Yinul invaluie Yangul: " Cele zece mii de lucruri imbatranind si murind se intorc la obarsie, dar samanta lor este in pimant sa se nasca la viata."
Elementul este apa, yin, Luna, Norii, Ploaia, valurile, Undele, directia Nord, iarna, numarul Lo shu 1, Fiul Mijlociu, electronul.
Sugereaza linistea, odihna, pacea, regenerarea, conservarea, retragerea, interiorizarea, solitudinea, regula interioara, publicul, grijile, secretul, pericolul, germenii vietii.
Raspunde de urechi, de rinichi si de meridianul Yang Qiao Mai - Vasul Yang al Fortei.

Pamantul Central - 5 - numarul Lo Shu 5, atomul, semnifica originea si finalitatea tuturor lucrurilor. Este cea mai puternica energie care le contine si le controleaza pe celelalte, dar care este influentata de ele. Reprezinta forta concentratoare si disipatoare care unifica si transforma, fiind analoga Vidului.

 

Save

Save

Save

COȘ DE CUMPĂRĂTURI

0 produse 0,00 RON
Vezi coș de cumpărături

AUTENTIFICARE

Bine ai venit pe pagina Mirabilys. Ca utilizator înregistrat ai acces la arhiva de articole.

Ţine-mă minte