| Dr. Alexandru Vanatoru | Medic medicina generala | Competenta apifitoterapie | Clinica Raphael Medica |

Gastrita reprezintă inflamaţia acută sau cronică a unor zone ale mucoasei gastrice.

Gastrita acută
Este una dintre cele mai frecvente afecţiuni ale tubului digestiv. Se manifestă cu dureri deasupra ombilicului (între ombilic şi stern). Debutul este brusc şi evoluţia este de obicei scurtă, de 1-7 zile.
Cauzele de producere a acestei afecţiuni se consideră că se datorează unei interacţiuni între mucoasa gastrică şi un factor agresor.
Dintre factorii de agresiune cei mai importanţi, amintim:
- factorii infecţioşi - cea mai importantă este infecţia cu Helicobacter pylori, la care se adaugă infecţiile virale şi micotice;
- factorii de agresiune chimici-în acest caz se detaşează-medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene şi coticosteroizii;
- alcoolul;
- condimentele;
- factorii de agresiune fizici-alimente prea calde sau prea reci;
- mese prea abundente cu alimente mai greu digerabile;
- factori de agresiune mai speciali-stresul intens sau prelungit.
Diagnosticarea acestei forme de gastrită este facilă dar prezentarea la medic este necesară deoarece în spatele acuzelor pacientului (greţuri, vărsături, dureri, arsuri) se pot ascunde alte afecţiuni gastrice care se tratează diferit. Vom da ca exemplu gastrita alergică şi gastrita care rezultă după o intoxicaţie alimentară, cazuri în care strategia terapeutică este diferită.

Gastrita cronică
Reprezintă inflamaţia cronică (îndelungată) a mucoasei gastrice, ca urmare a unei gastrite acute nevindecate sau, aşa cum este mai frecvent,poate fi primitiv cronică.
Cauzele acestei forme de gastrite sunt incomplet lămurite, se incriminează influenţa mai multor factori, de cele mai multe ori acţionînd concomitent doi, trei sau chiar mai mulţi factori cu tropism gastric.
Cele mai importante în prevenirea gastritei cronice se consideră a fi regulile de igienă alimentară: programul regulat de masă, mestecarea suficientă a alimentelor, evitarea excesului de condimente precum şi al consumului de alimente prea reci sau prea fierbinţi.
La iritarea mucoasei gastrice contribuie şi alcoolul, tutunul, infecţiile cronice cum ar fi sinuzita, amigdalita, abcesele dentare, bronşita cronică, factorii metabolici ce influenţează parametrii secreţiilor gastrice.
Semnul principal de boală îl reprezintă durerea epigastrică (deasupra ombilicului). La început durerile sunt de scurtă durată, dar cu timpul se prelungesc, pot deveni chiar permanente, cu accentuare după mesele mai bogate.

Criterii de diferenţiere a gastritelor de ulcerele gastrice sau duodenale
Criteriul de referinţă în diferenţierea clinică a gastritei de ulcer este dat de caracterul durerii. Astfel, în gastrită, durerea epigastrică este de cele mai multe ori continuă şi exacerbată aproape imediat după masă. În ulcer durerea este caracterizată de ritmicitate şi o anumită periodicitate. Astfel, ea apare la un interval de o jumătate de oră, o oră în ulcerul gastric şi la 2-4 ore, uneori noaptea, în ulcerul duodenal.
În ulcer durerea se calmează în repaus, după alimentaţie alcalină, la căldură sau după varsături spontane sau provocate.
De asemenea, periodicitatea este evidentă în cazul ulcerului, crizele de durată apar în special primăvara şi toamna, cu perioade de acalmie.
Complicaţiile la care se poate ajunge în urma netratării sau a tratării greşite a gastritei respectiv ulcerului sunt diferite, ulcerul având o evoluţie mai gravă decît gastrita, putînd apare hemoroizi, ulcer perforat sau cancer.
Analizând psihologia subiecţilor predispuşi mai frecvent la gastrită se observă că aceste persoane au o reacţie preponderent emoţională şi mai puţin raţională, atunci cînd interacţionează cu cei din jur. Chiar ei înşişi mărturisesc că resimt anumite evenimente ca pe "lovituri în stomac".
Nuanţînd, vom descoperi pacienţi care resimt discomfortul din zona stomacului sub forme diferite. Astfel, cei care sunt caracterizaţi de ataşament, inerţie, uneori posesivitate descriu durerea în zona stomacului ca pe o apăsare,uneori greaţă.
La cei care manifestă tendinţe dominante, care impun celorlalţi propriile valori, care se mânie foarte des, care urmăresc să-şi atingă scopurile cu riscul epuzării nervoase, se semnalează cel mai frecvent senzaţia de arsură gastrică.
Se descriu de asemena senzaţii de înţepătură, sfredelire, alături de balonare, la pacienţi care au şi tensiuni lăuntruce cum ar fi teama,îngrijorarea şi o anumită nesiguranţă.

Tratament
Tratamentul fitoterapic este diferit pentru cele două forme de gastrită.
În ceea ce priveşte gastrita acută începutul terapiei vizeză diminuarea (prin vomă terapeutică) în cazul agenţilor fizici iritanţi) sau neutralizarea (în cazul agenţilor chimici iritanţi).
Pacientul urinează 12-24 ore, timp în care se recomandă repaus la pat şi dietă hidrică, cu apă fiartă şi răcită.
Plantele se recomandă atît sub formă de infuzie cât şi ca macerat la rece; se folosesc plante sedative, antiemetice, antispastice, emoliente şi antiinflamatoare.

O reţetă foarte eficientă este următoarea:

Din acest amestec, se pun la macerat 4-5 linguri la 1 litru de apă. Se lasă 4-6 ore (peste noapte), apoi se filtrează iar din lichidul rezultat se consumă 3-4 căni pe zi, cu înghiţituri mici.
În durerile mai greu suportabile se aplică comprese calde pe abdomenul superior.
După perioada critică (aproximativ 24 ore) alimentaţia se reia cu supe de legume strecurate, pureuri de legume, sucuri proaspete. Revenirea la alimentaţia normală se face în aproximativ o săptămînă. Gastrita cronică necesită instituirea unui tratament fitoterapic în care se folosesc plante protectoare ale mucoasei gastrice, antiinflamatoare, antispastice.

Un exemplu de amestec de plante folosit cu rezultate foarte bune este următorul:

Acest amestec se poate consuma sub formă de pulbere, administrată sublingual, înainte de masă, în doză de 1 linguriţă de 4 ori pe zi. Pulberea se ţine sub limbă 15-20 minute, apoi se înghite cu apă plată sau cu puţină miere de albine. Pentru persoanele care nu tolerează modalitatea sublinguală de administrare, se poate face macerat la rece din amestecul de mai sus. Maceratul se obţine din 6 linguri de plantă lăsate la macerat peste noapte (7-9 ore) într-un litru de apă. Lichidul rezultat se strecoară şi se consumă în 4 prize (4 căni) de-a lungul zilei, înainte de mese.

Tratamentul gastritelor se poate suplimenta cu administrarea de ulei de sunătoare sau de gălbenele, în doză de o lingură pe zi, înainte de masă.

| Dr. Violeta Pirvu | Medic specialist medicină de familie | Competenţă apifitoterapie |

Ce este artroza?

Este o boală degenerativă ce afectează în special articulaţiile supuse stresului mecanic: articulaţiile mari ale membrelor inferioare (şold şi genunchi), articulaţiile intervertebrale, dar poate afecta orice altă articulaţie a corpului. Deşi nu pune viaţa individului în pericol, simptomele majore ale artrozei – şi anume durerea şi reducerea mobilităţii articulaţiei respective – sunt printre bolile care preocupă cel mai mult pe omul societăţii moderne.

Este artroza o boală frecventă?

Este cea mai frecventă afecţiune articulară, apare în jurul vârstei de 40-45 ani şi se întâlneşte mai des la femei decât la bărbaţi.

Ce anume favorizează apariţia artrozei?

1.Vârsta constituie un factor de risc important - deoarece datorită îmbătrânirii, cartilajul articular suferă degenerări importante.
2. Sexul reprezintă un factor de risc inevitabil, femeile sunt mai expuse îmbolnăvirii, decât bărbaţii, în proporţie de trei la unu. Aceasta datorită obezităţii, care este mai frecventă la femei decât la bărbaţi, dar şi datorită scăderii nivelului de estrogeni la femeile aflate la menopauză, hormoni cu un rol bine ştiut în protejarea osului.
3. Traumatismele mici şi repetate pot să contribuie la procesul degenerativ al cartilajului şi capsulei articulare, dar şi traumatismele mari pot contribui la aceasta (ca de exemplu fracturile).
4. Obezitatea, excesul de greutate, datorită presiunii mecanice asupra suprafeţelor articulare, poate fi un factor de risc care se poate evita sau modifica (dacă se urmăreşte scăderea în greutate).
5. Profesia poate influenţa apariţia şi localizarea artrozei (la parchetari, mozaicari - gonartroze, la balerini - artroza gleznei etc).
6. Infecţiile articulare (artritele infecţioase) pot altera cartilajul şi constituie baza pe care se dezvoltă ulterior un proces artrozic.
7. Tulburările endocrine (acromegalia, mixedemul, menopauza) pot favoriza instalarea leziunilor de tip artrozic.
8. Factorii mecanici, prin care se produc presiuni crescute pe anumite segmente şi articulaţii, prin modificări de statică, malformaţiile congenitale, pot constitui factori de risc pentru artroză (de exemplu subluxaţiile de şold creează premisele coxartrozei sau artrozei şoldului).
9. Bolile metabolice care dezorganizează şi metabolismul articular (diabet zaharat, dislipidemii).
10. Scăderea vascularizaţiei la nivelul capsulei şi cartilagiului articular, favorizează apariţia artrozelor.
11. Moştenirea familială (genetică) este recunoscută şi inevitabilă. Fiica unei mame cu artroză face boala de două ori mai frecvent decât cea cu mamă sănătoasă.
12. Din punct de vedere psihologic, rigiditatea în atitudinile din viaţă, menţinută ani la rând, de obicei decenii la rând, refuzul de a ieşi din anumite tipare de comportament, refuzul de a se adapta schimbărilor ce se petrec în jur, lipsa flexibilităţii mentale şi emoţionale, sunt cauze subtile care duc la instalarea în timp, a artrozei. Nu întâmplător aceasta se manifestă la persoanele vârstnice, la care sunt prezente aceste greşeli fundamentale.

Cum se manifestă?

- Debutul artrozei este insidios. Iniţial se constată o redoare, “înţepenire”, articulară matinală care rareori durează mai mult de 15 minute.
- Urmează durerea, de departe cel mai evident simptom, prezentă la una sau mai multe articulaţii, care se accentuează la mişcare şi se ameliorează la repaus şi noaptea. Ea este influenţată de schimbările meteorologice (vremea rece şi umedă) şi este accentuată dimineaţa la punerea în mişcare a articulaţiilor afectate.
- Reducerea mobilităţii articulare normale, printr-o limitare a unor activităţi, adesea consecinţă a contracturii musculare reflexe.
- În stadii avansate pot apărea deformări articulare şi chiar anchiloze articulare (fixarea segmentelor articulaţiei în anumite poziţii), cu limitarea drastică a mobilităţii.

Cum se tratează prin remedii naturale?

1. Amestecuri din plante medicinale:
- Pentru acţiunea depurativă, „de curăţare” a organismului, precum şi pentru acţiunea diuretică, se folosesc: mesteacăn, urzică, frasin, păpădie, soc.
- Pentru întărirea structurii osoase şi refacerea cartilajului articular se folosesc plante remineralizante: coada calului, pir, troscot.
- Cu rol antiinflamator (fiind bogate în salicilaţi - care sunt similari aspirinei) şi antireumatismal: creţuşcă, muguri de plop, coajă de salcie, muguri de pin, precum şi ienupărul.
- Pentru efectul antiiinflamator, regenerator al cartilajului şi creşterea puterii de apărare a organismului se foloseşte Harpagophytum.
Se fac amestecuri de 5-7 plante, care se folosesc sub formă de:
- pulbere sublingual (1 linguriţă de 4 ori pe zi din amestecul de plante, se ţine sub limbă 10 minute, se înghite apoi cu apă plată, înainte de mese cu 30 minute);
- macerat la rece (3 linguri din amestecul de plante la 1 litru de apă plată, se ţine de seara până dimineaţa, se strecoară, se beau 4 căni pe zi, înainte de mese);
- tincturi (câte 30 picături din amestecul de tincturi din plantele menţionate de trei ori pe zi, diluate într-o cană cu apă plată).
2. Unguente: Se poate folosi cu efecte foarte bune Tamus (unguent de untul pământului şi arnică), unguent de ardei iute ori unguent cu capsaicină (extrasă din ardeiul iute). Se face masaj al articulaţiilor de 2-3 ori pe zi.
3. Cataplasme - cu varză zdrobită sau cu argilă - se menţin 30 minute -1 oră pe articulaţia afectată.
4. Comprese - cu bitter românesc, tinctură de untul pământului şi tinctură de arnică, menţinute 30 minute -1 oră, de 2-3 ori pe zi;
5. Băi cu flori de fân: se iau 1-1,5 Kg de flori de fân, se lasă la macerat 8 ore în 5 litri apă, se strecoară şi se adaugă la apa de baie. Durata unei băi este de 20-30 minute, la temperatura de 36-370 C, se fac 21 de băi consecutiv.
6. Băi de nămol sapropelic, realizate în cure de 10-15 zile consecutiv.
7. Modificarea atitudinilor pline de rigiditate şi inflexibilitate, acceptarea noului şi a schimbărilor ce se produc în mediul extern, toate acestea sunt extrem de importante  pentru tratamentul unui bolnav care suferă de artroză.

Alte indicaţii:
- Repausul fizic al articulaţiei dureroase constituie o modalitate de combatere a durerii, dar şi de a opri sau încetini procesul de degradare al cartilajului. Repausul nu trebuie să fie prelungit, încât să ducă la scăderi ale masei musculare. Sunt recomandate eforturi moderate şi perioade de repaus.
- Gimnastica şi masajul articulaţiilor afectate, prin creşterea vascularizaţiei locale ajută procesele de regenerare a cartilajului afectat şi încetinesc evoluţia bolii.
- Regimul dietetic e necesar să fie adaptat caloric la necesităţi, iar persoanelor cu surplus ponderal sau obeze li se recomandă un regim hipocaloric care să ducă la scăderea în greutate.
- Tratamentele balneare sunt deosebit de utile. Rezultate bune se obţin în staţiunea Felix, pentru vârstnici şi bolnavii cu un sistem nervos labil. De staţiunile Herculane şi Govora pot beneficia bolnavii obezi, cu valori tensionale normale. De asemenea, staţiunea Techirgiol, renumită pentru nămolurile terapeutice, este de un real folos în cazul acestei afecţiuni.

| Dr. Cristina Pavel | Medic specialist medicina de familie | Competenta apifitoterapie, homeopatie si acupunctura | Clinica Raphael Medica |

În prezent, multă lume suferă de alergie respiratorie, una dintre formele de boală fiind rinita alergică. Ca factor cauzator al acestei boli, este incriminat polenul anemofil (dus de vânt), care este inhalat de o persoană sensibilă, în special primăvara, când înfloresc majoritatea plantelor. În cazul rinitei alergice, tratamentul alopat constă în utilizarea unor medicamente care elimină simptomele şi realizarea unei desensibilizări, prin injecţii subcutanate cu extracte de polen (procedeu lent, care are adesea numai un efect temporar).
În practică, după cum susţin apiterapeuţii (cei care folosesc efectiv produsele apicole în terapie), rinita alergică se datorează însă unor cu totul alte tipuri de polen decât cel cules de albine (cel sub formă de grăuncioare). Aşadar, nu e obligatoriu ca o persoană cu rinită alergică să aibă şi o intoleranţă la consumul de polen apicol.
Dintre produsele apicole, mai prezintă un risc alergizant şi propolisul, însă la propolis apar mai frecvent alergodermii (manifestări alergice pe piele).
Cel mai mare risc de reacţii alergice îl au persoanele cu predispoziţie familială la alergii, care consumă direct polen, fără a face în prealabil un test de alergie. Riscul este mai mare pentru polenul care provine de pe specii de plante care au, de asemenea, un potenţial alergic. De asemenea, nu trebuie colectat şi folosit polenul plantelor care cresc în zone industriale, poluate, ci numai cel din zone curate, de preferinţă cu agricultură biologică. Plantele reţin uşor elementele toxice şi pesticidele şi acestea se pot regăsi ulterior în suplimentele nutritive pe care le consumăm, crescând riscul de apariţie a alergiilor.

Cum ştim dacă suntem sau nu alergici?
Dacă nu aţi mai consumat niciodată polen, este bine să încercaţi mai întâi o cantitate mică (de exemplu, câteva granule), chiar dacă nu aţi avut până acum nici un fel de alergie. Aşteptaţi apoi 5-6 ore şi, dacă totul e în regulă, puteţi consuma polen fără probleme. Acelaşi lucru este valabil şi pentru consumul de propolis: când îl folosiţi prima dată, aplicaţi câteva picături de tinctură de propolis pe dosul mâinii sau luaţi 1-2 picături într-un pahar cu apă şi aşteptaţi câteva ore. Dacă nu apare nici un fel de manifestare alergică (roşeaţă, iritare locală, mâncărime, stări de sufocare etc.), începeţi administrarea în doze progresiv crescânde, până la 20 picături de 3 ori pe zi.

Ce putem face dacă avem o alergie la polen, inclusiv la cel apicol?

• să consumăm în cantităţi mici miere produsă în zona în care trăim (mierea conţine în general mici cantităţi de polen, după care noi putem identifica, de altfel, ce tip de miere este), pentru a ne desensibiliza treptat.
• să consumăm polenul pus în capsule; există studii care arată că, dacă evităm contactul direct al granulelor de polen cu nasul, ochii, gura, gâtul şi faringele, nu apare nici o reacţie alergică intestinală la ingestia polenului.
• să recurgem la un tratament cu plante antialergice (dintre care să nu lipsească trei-fraţi-pătaţi), cu macerat glicerinat de coacăz negru (Ribes nigrum), câte 50 picături, doză unică, dimineaţa, într-un pahar cu apă. De asemenea, putem folosi diluţii homeopatice de polen (luate progresiv – în ordine CH5, CH7, CH15, CH30). Apoi, după minim 3 luni de tratament, putem să facem o re-testare a alergiei, cu o doză mică de polen, iar dacă alergia nu mai apare, să creştem progresiv dozele, astfel:
• “desensibilizarea” naturistă constă în creşterea treptată a cantităţii de polen administrată; de exemplu, în prima zi, se ia o granulă de polen, a doua zi, două granule şi aşa mai departe, până se ajunge la doza normală de 1-2 linguriţe pe zi. Intervalele de timp în care se creşte doza pot fi mărite (astfel, la persoanele foarte sensibile, se poate trece de la doza de o granulă la două granule abia după o săptămână). În fiecare zi, avem ocazia să ne observăm reacţiile fiziologice şi, în cazul în care apare cel mai mic semn de alergie (nas înfundat, dificultăţi de respiraţie etc.) rămânem pentru câteva zile la acea doză zilnică, după care putem relua creşterea treptată a dozei.

| Dr. Violeta Pîrvu | Medic specialist medicină de familie | Competenţă apifitoterapie |

Ce este şi cum apare
Boala inflamatorie pelvină reprezintă un grup de afecţiuni inflamatorii ale organelor tractului genital feminin superior şi cuprinde:
•    a peretelui uterin (miometrita) sau a mucoasei uterine (endometrita);
•    a trompelor uterine (salpingita);
•    a ovarului (ooforita);
•    sau a unor porţiuni ale peritoneului pelvin (peritonita).
Denumită şi anexită într-un limbaj mai popular această afecţiune este destul de frecventă în cazul femeilor active sexual. Statisticile spun că 4 din 5 femei au suferit cel puţin o dată de această boală, iar o dată tratată, o pacientă cu anexită poate face din nou această afecţiune dacă se menţin condiţiile favorizante. De altfel, este o afecţiune destul de dificil de tratat tocmai datorită recidivelor frecvente.
În apariţia acestei boli sunt adesea implicate microorganisme ce se transmit pe cale sexuală (gonococ sau chlamidia). Alţi agenţi etiologici sunt microorganismele care formează flora bacteriană normală a colului uterin şi vaginului.

De ce apare
În patogenia bolii inflamatorii pelvine sunt incriminaţi o serie de factori favorizanţi şi determinanţi.
Factori favorizanţi:
- actul sexual, care favorizează ascensionarea bacteriilor spre uter;
- diferite manevre medicale invazive: avortul la cerere, biopsia endometrială;
- perioadele menstruale, deoarece sângele şi endometrul eliminat sunt un foarte bun mediu de cultură pentru microbi (se consideră că aproximativ 70% dintre anexite apar imediat după menstruaţie);
- igiena precară sau irigaţiile vaginale frecvente cu produse nespecifice;
- îmbrăcămintea strâmtă, purtarea pantalonilor cu talie joasă, în special iarna;
- frigul;
- tampoane vaginale nesterile;
- utilizarea steriletului intrauterin ca metodă contraceptivă;
- modificari trofice ale epiteliilor tractului vaginal datorate carenţei estrogenice;
- parteneri sexuali multipli.

Factorii determinanţi:
- sunt reprezentaţi de agenţii infecţioşi care aparţin florei normale vaginale şi cervicale (streptococ grup B, stafilococi anaerobi, E. coli) sau categoriei “agenţilor cu transmitere sexuală” (Chlamidia trachomatis, Mycoplasma hominis, Neisseria gonorrhoeae).
Cea mai importantă cale de diseminare a microorganismelor în infecţiile pelvine este cea ascendentă: de la vagin, la nivelul endometrului, apoi la mucoasa trompelor şi la peritoneu.

Cum se manifestă
BIP se poate manifesta prin următoarele semne şi simptome:
- durere abdominală joasă apărută în timpul menstruaţiei (dismenoree), dar şi în afara ei, însoţită de vomă, constipaţie, balonări, ameţeli, dureri de cap;
- sângerări sau scurgeri vaginale alb-gălbui;
- creşterea anormală a numărului de micţiuni şi dificultatea de a urina;
- temperatura peste 38,3 grade Celsius, în formele severe;
- dureri la contactul sexual;
- uneori nu există nici una dintre aceste manifestări specifice, bolnava depistând boala doar după apariţia complicaţiei majore: sterilitatea.

Cum se poate preveni
- eliminarea factorilor de risc previne apariţia bolii;
- tratamentul precoce şi corect al bolii împiedică afectarea ireversibilă a sistemului reproductiv;
- evitarea relaţiilor sexuale cu parteneri multipli;
- evitarea folosirii steriletului;
- folosirea prezervativului poate preveni boala;
- îmbrăcatul cu haine care protejează zona abdominală joasă la femei, în special iarna;
- îngrijirea diferitelor infecţii minore apărute la naştere ori în alte situaţii: durerile şi sângerările sunt un semnal de alarmă pentru a consulta un medic.

Cum se tratează natural
1. Se folosesc amestecuri din plante medicinale sub formă de:
• pulbere fină, ţinută sublingual 10-15 min, de 4 ori pe zi, şi înghiţită cu apă plată, înainte de mese;
• macerat la rece, din 3 linguri de amestec de plante la 1 litru de apă; se bea câte 1 litru pe zi în 3-4 reprize (timp de macerare 7-8 ore);
• amestecuri de tincturi din plante medicinale cu caracter antiinflamator pelvin.

- coada-şoricelului (se foloseşte în vaginită, anexită, leucoree);
- creţişoară (are acţiune antiinflamatorie pelvină, fortifică fibrele uterine, protejeză mucoasa uterină de eventualee agresiuni în timpul sarcinii);
- drăgaica sau sânzienele (se foloseşte în cazul inflamaţiilor pelvine);
- gălbenelele (au acţiune antiinflamatorie şi cicatrizantă asupra organelor genitale feminine);
- urzica vie (este depurativă şi diuretică, hemostatică, folosindu-se în caz de menstruaţii abundente);
- urzica moarta albă (boli ale organelor pelviene, tulburări menstruale, leucoree);
- traista ciobanului (hemostatică şi tonică la nivel uterin, calmează durerile menstruale generate de anexite);
- năpraznic (se foloseşte în amestec cu alte plante pentru ovare polichistice);
- muguri de zmeur - macerat glicerinat - (se foloseşte în caz de menometroragie -sângerări ale mucoasei uterine, metrită – inflamaţia mucoasei uterine);
- brânca ursului (reglează funcţionarea glandelor endocrine, calmează durerile menstruale);

2. supozitoare cu carpicon (acestea au acţiune antiinflamatorie, antiseptică, antimicrobiană şi cicatrizantă). Se administrează din a 5-a zi a ciclului menstrual până în a 19-a zi (2 supozitoare pe zi - dimineaţa şi seara);
3. cremă de gălbenele (cu efect cicatrizant şi antimicrobian), pentru masarea mucoasei vaginale, asociată cu granule de argilă. Se introduce seara câte o granulă de mărimea unei alune în vagin după masarea vaginului cu cremă şi se scoate a 2-a zi dimineata, seara repetându-se procedeul;
4. tinctură de propolis asociată cu argilă, sub forma de ovule vaginale, seara, la culcare, se ţine pe timpul nopţii;
5. cataplasme pe abdomenul inferior, cu coada-calului, încălzită la abur şi învelită într-o pânză. Se ţine timp de o oră, apoi se unge pielea cu cremă de gălbenele, după care se poate aplica o compresă cu bitter suedez. Toate acestea se fac în fiecare seară, înainte de culcare.
6. comprese pe abdomenul inferior cu bitter românesc, 30 minute -1 oră, în prealabil se protejează pielea cu cremă de gălbenele;
7. băile de şezut cu coada şoricelului şi coada calului, seara, cel puţin 20-30 minute, timp de 21 zile.

Sunt lucruri simple pe care le puteţi aplica oricând, deci, dacă miza este sănătatea dumneavoastră poate deveni un frumos obicei... şi sănătos.

| Dr. Adina-Loreta Micu | Medic specialist medicina generala | competenta Acupunctura & Homeopatie |

Articolul face referire la cistita cronica care nu se asociaza cu infectie urinara.
Cistita cronica  este o afectiune cronica determinata de inflamatia vezicii urinare, frecvent intalnita la femei, datorita structurii anatomice a aparatului urinar, manifestata prin urmatoarele simptome: disurie (dureri si usturimi la mictiune), polakiurie (mictiuni dese), tenesme vezicale (senzatia imperioasa de a urina), cu sau fara urini hipercrome.
Examenul de urina nu evidentiaza modificari, urocultura este negativa, alte examene paraclinice sunt in limite normale, modificarile organice si malformatiile congenitale la acest nivel fiind excluse, ceea ce demonstreaza ca aceasta afectiune este de cauza psiho-functionala.

Interpretare
Modificarile inflamatorii la nivelul mucoasei vezicii urinare sunt determinate de predominanta Focului in faza acuta a cistitei, iar in faza de cistita cronica, Focului i se adauga perturbarea componentei Apa, cu afectarea mai accentuata a mictiunii.
Din punct de vedere psiho-emotional, aceasta afectiune este determinata de perturbarea relatiilor cu ceilalti, manifestata prin manie si ostilitate.
Tenesmele vezicale (senzatia imperioasa de a urina), apar ca expresie a tendintei subconstiente de a elimina agresiunea din mediul extern.
In conditiile in care tratamentul alopat cu antiinflamatorii, diuretice, s.a., nu confera rezultatele terapeutice scontate, se apeleaza la abordarea holistica a pacientei cu tratamentul prin acupunctura, care va contribui la vindecarea pacientelor suferinde de aceasta afectiune.

Punctele principale folosite sunt cele situate pe Meridianul Rinichiului, Meridianul Vezicii Urinare, Meridianul Vas Conceptie:
SP6 = SANYINJIAO, situat pe membrul inferior, reprezentand reunirea meridianelor Stomac, Splina-Pancreas, Rinichi, cu importanta asupra regiunii pelvine.
R2 = RANGU - punct antispastic.
V23 = SHENSHU ( SHU dorsal Rinichi ) - controleaza functiile rinichilor.
VC6 = QIHAI - cu actiune abdomino-pelvina.

Se folosesc puncte simptomatice, in functie de simptomul predominant :
a) polakiurie:
V28 = PANGGUANGSHU ( SHU dorsal Vezica Urinara ) - controleaza functiile vezicii urinare;
VG4 = MINGMEN - utilizat in tulburari urinare;
F2 = XINGJIAN - cu actiune anticongestiva si antispastica, alaturi de F3 = TAICHONG.
b) disurie:
V60 = KUNLUN;
R6 = ZHAOHAI.
b) tenesme vezicale:
VB41 = ZULINQI;
SP9 = YINLINGQUAN;
VC3 = ZHONGJI (punct de alarma al Vezicii Urinare) - controleaza functiile vezicii urinare.

Efectele terapeutice ce se obtin sunt: reglarea functiilor vezicii urinare si rinichilor, reducerea inflamatiei si reglarea psiho-emotionala a pacientelor prin relaxare, acceptarea propriei fiinte si instalarea atitudinii tolerante fata de cei din jur.

Tratamentului prin acupunctura i se poate asocia un tratament homeopatic adecvat: impotriva durerii datorata inflamatiei - CANTHARIS 5CH, 5 granule, alternand cu MERCURIUS COROSIVUS 5CH, 5 granule si medicamente homeopatice de teren, pentru profilaxia recidivelor - COLIBACILLINUM 15CH si medicamentul tipului sensibil caracteristic pacientei respective.

Tratament fitoterapic asociat, sub forma de infuzie:
- muguri de plop, lemn dulce - plante diuretice cu efect antiinflamator;
- menta - confera armonie in relatiile cu ceilalti, corespunde functiei subtile a aparatului urinar, diuretica prin flavonoide si saponozide;
- musetel - inlatura manifestarile Focului excesiv la nivel emotional,tempereaza trairile impulsive, este antalgic si antispastic;  
- pin - planta cu efect antiseptic si antiinflamator;
- cuisoarele - utile in cistite datorita actiunilor antiinflamatorie, antalgica si antiseptica, s.a.

Gemoterapie asociata: CALLUNA  VULGARIS (iarba neagra) 50 pic. seara, cu efect dezinfectant si diuretic.

In concluzie, aceasta afectiune care se poate croniciza – cistita – se poate trata si vindeca prin acupunctura, asociata sau nu cu medicatie naturista, in conditiile in care prin terapia alopata nu se obtine profilaxia recidivelor.

| Dr. Cristina Pavel | Medic specialist medicina de familie | Competenta apifitoterapie, homeopatie si acupunctura | Clinica Raphael Medica |

Ce se ascunde oare, în spatele acestei denumiri atât de pompoase? Numele bolii vine de la mai multe cuvinte din limba greacă: kardia – inimă, pathos – boală, suferinţă, ischein – a suprima şi haima – sânge. Pe scurt, este o boală a inimii provocată de o irigare insuficientă cu sânge.

Cum apare cardiopatia ischemică?
Cel mai frecvent (în 95% din cazuri), se datorează  îngustării arterelor care hrănesc inima cu sânge (arterele coronare) ca urmare a formării, în pereţii vaselor respective, a unor acumulări anormale de grăsimi (lipide) şi resturi de celule (fenomen cunoscut în medicină sub numele de ateroscleroză). Aceste acumulări conduc la scăderea debitului sangvin prin arterele respective, având drept consecinţă afectarea funcţiilor acelor zone din muşchiul inimii care sunt hrănite predominant de arterele îngustate. La început, tulburările apar numai în condiţii de efort, când inima are nevoie de mai mult sânge. Pe măsura creşterii plăcilor de aterom, tulburările cardiace apar la eforturi din ce în ce mai mici şi chiar în condiţii de repaus. Alte mecanisme de producere sunt spasmele (contracturile) peretelui arterelor coronare sau formarea unui cheag de sânge (tromb), efectul asupra muşchiului cardiac fiind acelaşi: miocardul (muşchiul cardiac) nu mai este oxigenat corespunzător.

Simptomele

De regulă, consecinţa directă a deficitului de oxigen la nivelul unei porţiuni din muşchiul cardiac este o durere puternică în zona inimii (angina pectorală). Descrierile oferite de pacienţi sunt diferite: senzaţie de “gheară”, constricţie (strângere), greutate, presiune, sufocare. Ea poate să fie simţită în toată zona pieptului şi uneori în braţul stâng (zona pe unde trece şi Meridianul Inimii). Există şi persoane la care apar palpitaţii, expresie a unor tulburări de ritm cardiac. Practica medicală a arătat că nu puţine sunt cazurile asimptomatice (cardiopatia ischemică silenţioasă), diagnosticul fiind pus în urma efectuării electrocardiogramei. De aceea, este bine pentru sănătatea dumneavoastră să-i solicitaţi medicului de familie şi efectuarea electrocardiogramei în cadrul evaluării anuale obligatorii.
Dacă deficitul de sânge şi, implicit, de oxigen se prelungeşte (peste 30 minute), porţiunea de muşchi cardiac afectată suferă modificări severe şi se distruge (se necrozează), producând o durere mult mai intensă şi de mai lungă durată, specifică pentru infarctul de miocard, sau chiar moartea.

Cauzele
Cauzele care determină apariţia modificărilor ce conduc la instalarea cardiopatiei ischemice nu sunt foarte clar definite. Studiile statistice au determinat, însă, existenţa unor factori de risc care contribuie la apariţia sau la agravarea evoluţiei acestei boli:
1. creşterea lipidelor sangvine (colesterolul crescut, în special LDL-colesterolul – care are un rol important în producerea aterosclerozei, şi scăderea HDL-colesterolului, cu rol protector). Valorile colesterolului total peste 220 mg%, mai ales la persoanele de sex masculin cu vârsta peste 40 ani, care mai au şi alţi factori de risc (fumat, hipertensiune arterială, diabet zaharat etc.) înseamnă un risc mare de apariţie a bolii şi impun luarea unor măsuri urgente.
2. diabetul zaharat şi obezitatea;
3. hipertensiunea arterială – atunci când nu este tratată corespunzător, ea afectează în timp şi pereţii vaselor coronare;
4. fumatul (contractă vasele de sânge, creşte consumul de oxigen al inimii) şi consumul de alcool. La cei care fumează mai mult de 20 ţigări pe zi, riscul de moarte subită este de 5 ori mai mare faţă de nefumători.
5. lipsa exerciţiului fizic;
6. regimul alimentar bogat în grăsimi şi colesterol;
7. tipul de personalitate (personalitatea tip A – competitiv, agresiv, presat de timp). Psihologii au conturat un profil al bolnavului cardiac, din care reies următoarele:
-    o tendinţă exagerată de a se conforma normelor sociale, dintr-o dorinţă excesivă de perfecţiune;
-    suprasolicitare, ambiţie socială şi profesională mare, care ţin persoana într-o stare de încordare continuă;
-    fixarea unor standarde de comportament, atât pentru el însuşi, cât şi pentru ceilalţi, care sunt exagerate şi mult prea rigide;
-    egocentrism, tendinţa de a-i domina şi controla pe ceilalţi, inflexibilitate;
-    persoana este convinsă că doar ea are dreptate, fiind incapabilă să accepte şi punctul de vedere al celorlalţi; ajunge să sufere (nejustificat) în momentul în care constată că ceilalţi acţionează conform propriei lor libertăţi, fără a ţine cont de ceea ce le dictează ea;
-    persoană care ”iubeşte” interesat (şi agresiv orientat într-o singură direcţie), aşteptând în schimb aceleaşi sentimente şi respingând iubirea din partea celor care n-o interesează.
8. sexul masculin (la femeile care nu au ajuns la menopauză, estrogenii produşi de corp au un rol protector);
9. prezenţa aterosclerozei şi a bolilor de inimă la vârste tinere la rudele apropiate.
După cum observaţi, această listă cuprinde suficient de multe situaţii care pot fi modificate în bine, ameliorând, astfel, evoluţia cardiopatiei.

Cum se face tratamentul actual?
În principal, se recomandă medicamente cu efect de dilatare a vasele coronare şi de creştere a fluxului sanguin prin ele. Se recurge, de asemenea, la procedee precum angioplastia percutană coronariană (se introduce o sondă în curentul sanguin, la care, atunci când se ajunge la porţiunea de arteră afectată, se umflă un balonaş, care comprimă plăcile de aterom şi măreşte astfel calibrul vasului) sau la bypass-ul coronarian (metodă chirurgicală, prin care circulaţia de după porţiunea de arteră obturată, este asigurată prin crearea unei căi artificiale, direct din aortă). Aceste procedee pot rezolva pentru o perioadă mai mare sau mai mică de timp problema, dar ele nu îndepărtează cauza şi nu împiedică formarea în continuare a plăcilor de aterom.

Medicii alopaţi, îngrijoraţi şi ei de frecvenţa crescândă a acestei boli, recomandă cu insistenţă schimbarea stilului de viaţă şi corectarea factorilor de risc.

Obiectivele tratamentului:
-    eliminarea stresului, a supărărilor şi frustrărilor care pot declanşa crizele dureroase, fie prin îndepărtarea cauzelor, fie prin practicarea unor exerciţii de control al emoţiilor şi de relaxare;
-    tratarea dislipidemiilor (evitarea alimentelor bogate în colesterol – carnea, lactatele, ouăle);
-    tratarea obezităţii, a diabetului şi a hipertensiunii arteriale;
-    eliminarea fumatului (care determină contracţia vaselor coronariene) şi a consumului de cafea şi alcool (toxic pentru muşchiul cardiac);
-    evitarea efortului fizic intens şi realizarea de gimnastică uşoară, dozată după posibilităţi.
Desigur că situaţiile grave, acute, necesită un tratament medicamentos de urgenţă, la terapie intensivă.

Medicina naturistă se adresează situaţiilor de dureri apărute la efort, la un bolnav cronic, şi caută să amelioreze în primul rând starea generală a bolnavului. Ea poate combate factorii de risc cu metode specifice (plante medicinale, presopunctură, reflexoterapie, relaxoterapie, cromoterapie, meloterapie etc.), care se pot folosi chiar în paralel cu medicamentele clasice.

Cum se tratează naturist cardiopatia ischemică?
1. FITOTERAPIA

Plantele medicinale sunt de un mare ajutor, mai ales cele cu efect de relaxare şi de dilatare a vaselor coronare. Este important să precizăm faptul că plantele acţionează eficient atât asupra corpului fizic, cât şi asupra nivelelor mental şi emoţional ale fiinţei, amplificând mult efectele psihoterapiei.
- păducelul (Crataegus monogyna, Crataegus  oxyacantha) – de la care se folosesc frunzele, florile şi fructele – este cunoscut ca un tonic cardiac, dilatator al vaselor coronare, reglator al tensiunii arteriale, antiaritmic şi relaxant. El amplifică mult capacitatea de a trăi iubirea şi de a empatiza cu ceilalţi, ajutând fiinţa umană să dăruiască şi să primească iubirea şi să devină astfel mai liberă, mai împlinită şi mai relaxată. Înlătură teama şi anxietatea, ajutând sufletul să renască în plenitudinea iubirii. Este calmant şi uşor sedativ, liniştind izbucnirile de temperament şi crizele de personalitate.
- măceşele (Rosa canina) – stimulează metabolismul fibrei musculare cardiace, şi au un puternic efect antiaterosclerotic, prin aportul de vitamine C (puternic antioxidantă) şi P (protectoare a peretelui vascular)
- valeriana (Valeriana officinalis) – antispastic, sedativ, scade tensiunea arterială. Redă echilibrul emoţional, dă curaj şi puterea de a înfrunta realitatea. În doze mici, favorizează interiorizarea, orientarea atenţiei către esenţa eternă, în defavoarea aparenţei trecătoare, echilibrul.
- alte plante sedative: teiul (Tilia platyphyllos, T. argentea, T. Cordata) – induce bunătate, răbdare, calm, acceptare; talpa-gâştei (Leonurus cardiaca) – recomandată celor tensionaţi, mânioşi şi încrâncenaţi, prinşi în vâltoarea vieţii şi incapabili de a trăi bucuria vieţii, această plantă ne ajută să ne recunoaştem propriile greşeli; levănţica (Lavandula angustifolia) – linişteşte şi armonizează, crescând discernământul emoţional şi afectiv şi conferind un echilibru între starea de tonus şi cea de relaxare; hamei (Humulus lupulus), roiniţă (Melissa officinalis), mătăciune (Dracocephalum moldavica), pasiflora (Passiflora incarnata), ciuboţica-cucului (Primula officinalis).
- menta (Mentha piperita) – scade durerea, calmează şi răcoreşte emoţiile excesive
- traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris) – combate fenomenele de ateroscleroză, iar ca efect psiho-emoţional amplifică stările de iubire, purifică şi rafinează fiinţa, ajutând-o să se regăsească pe sine
- sunt foarte utile şi plantele depurative, care ajută şi la eliminarea colesterolului: fumariţa (Fumaria officinalis) – îi impulsionează pe cei care se complac în inerţie, păpădia (Taraxacum officinale), frunzele de mesteacăn (Betula alba), frunze de măslin (Olea europaea), anghinare (Cynara scolymus)
- rostopasca (Chelidonium majus) – dilată vasele coronare şi scade colesterolul sangvin
- ghimpele (Xanthium spinosum) – previne formarea cheagurilor de sânge; conferă putere de înţelegere a propriei persoane şi a celorlalţi;

- cătina (Hippophae rhamnoides) - creşte forţa de contracţie a muşchiului cardiac, este un puternic antiaterosclerotic şi reîntineritor

- menţionăm şi planta arjuna (Terminalia arjuna) – tonic celebru al inimii, din medicina ayurvedică; se poate lua sub formă de pulbere, în doză de 1-3 linguriţe pe zi.
- maceratele glicerinate din mlădiţe de păducel (Crataegus oxyacantha), muguri de sânger (Cornus sanguinea), mlădiţe de măslin (Olea europaea), muguri de liliac (Syringa vulgaris) şi sevă de mesteacăn (Betula linfa), în doze de 30-50 picături pe zi din fiecare
- tinctura de usturoi, 30 picături de 2 ori pe zi şi extractul de sâmburi de struguri, cu efect anti-aterosclerotic
Vă reamintim importanţa stabilirii tratamentului de către un medic competent, pentru că numai un cunoscător poate recomanda remediile potrivite afecţiunii şi tipului constituţional.

2. ALTE METODE
-    dietoterapia, pe care o vom prezenta pe larg în articolul următor;
-    aromoterapia cu uleiuri volatile calmante şi răcoritoare (roiniţă, lavandă, geranium, mentă etc.);
-    meloterapia combinată cu masajul de relaxare;
-    hidroterapia: duşuri reci ale braţelor, realizate zilnic;
-    expunerea corpului nud la lumină de culoare albastră, timp de 15 minute zilnic, are un efect de calmare a inimii şi de eliminare a emoţiilor negative;
-    se recomandă, de asemenea, purtarea unor cristale cum sunt ametistul (care ajută fiinţa să se detaşeze şi să înţeleagă unde greşeşte), acvamarinul sau cuarţul (în special varietatea roz) – piatră a iubirii, care ajută la rezolvarea traumelor afective;
-    presopunctura realizată în sens de dispersie în punctele VS6 – localizat pe antebraţ, la 2 lăţimi de deget deasupra mijlocului pliului pumnului şi V15 – situat pe spate, la 1,5 lăţimi de deget de o parte şi de alta a coloanei, în dreptul spaţiului dintre dintre vertebrele T5-T6.

3. PSIHOTERAPIA
După cum am arătat deja, un rol determinant în bolile cardiace îl are psihicul. De aceea, psihoterapia este foarte indicată în aceste cazuri. Iată care sunt recomandările psihologilor pentru cei cu afecţiuni cardio-vasculare:
-    renunţaţi să vă fixaţi atât de mult asupra scopurilor dvs.;
-    urmăriţi să vă bucuraţi chiar şi de cele mai mărunte lucruri din viaţa de zi cu zi, lucruri cărora până acum nici nu le acordaţi importanţă;
-    faceţi astfel încât respectul faţă de sine şi autoaprecierea să nu depindă niciodată de comportamentul unei alte persoane sau de rezultatul pe care îl obţineţi într-o anumită situaţie;
-    fiţi altruişti, urmăriţi să-i ajutaţi pe ceilalţi şi învăţaţi să-i iertaţi, atât pe ceilalţi, cât şi pe dvs. înşivă;
-    manifestaţi-vă iubirea faţă de cei dragi, daţi glas şi libertate de manifestare sentimentelor dvs. şi urmăriţi să vă ascultaţi ”vocea inimii”, înţelepciunea ascunsă care ne poate ghida cel mai bine în viaţă;
-    iubiţi necondiţionat şi cât mai mult!
Dr. Christine Page le recomandă bolnavilor de inimă creşterea unui câine de casă dintr-o rasă foarte credincioasă, care îşi iubeşte necondiţionat stăpânul, mănâncă alimentele interzise acestuia şi trebuie scos la plimbare zilnic, obligându-l pe stăpân să facă mişcare!

Cardiologul american, dr. Dean Ornish, a pus la punct un program de terapie numit “Deschiderea Inimii”, capabil să vindece bolile de inimă şi să deblocheze arterele coronare. Acest program a fost supus unor severe verificări din partea lumii ştiinţifice medicale şi în final acceptat, recunoscut şi introdus ca metodă de terapie în clinicile americane de cardiologie.

Dr. Ornish a demonstrat, pe un lot de mii de pacienţi, observaţi timp de 14 ani şi cu dovezi ştiinţifice incontestabile (efectuarea de computer-tomografii înainte şi după tratament), că ateroscleroza coronariană este un proces reversibil. Pacienţii nu au mai avut nevoie de angioplastie şi capacitatea lor de a face efort a crescut considerabil.
Programul său de terapie (care se adresează atât inimii fizice, cât şi sufletului) cuprinde un regim alimentar bazat în principal pe cereale, legume şi fructe (se exclud sursele majore de colesterol, zahărul, alcoolul, sarea, cafeaua şi alte stimulente), modificarea stilului de viaţă şi practicarea unor exerciţii de management al stresului (tehnici de stretching, meditaţie, vizualizare dirijată, exerciţii de respiraţie), un program de renunţare la fumat şi la alte dependenţe, psihoterapie de grup (discuţii în grupuri de bolnavi, coordonate de un psiholog, cu împărtăşirea experienţelor fiecăruia, creşterea capacităţii de comunicare şi deschiderea afectivă faţă de ceilalţi) şi un program de antrenament corporal moderat (mers, plimbări, fitness, exerciţii de tip yoga).

Dr. Cristina Pavel | Medic specialist medicina de familie | Competenta apifitoterapie, homeopatie si acupunctura | Clinica Raphael Medica |

Fiecare continent şi fiecare civilizaţie îşi are remediile ei valoroase, secretele transmise din generaţie în generaţie. Chinezii se mândresc cu ginseng-ul („planta vieţii”), japonezii cu ginkgo (singura specie de arbore care a supravieţuit bombardamentului de la Hiroshima). Indienii au ashwagandha, „cea care îţi conferă vitalitatea unui cal”, ruşii au „rădăcina de aur” (Rhodiola rosea) şi ginsengul siberian, americanii apelează des la legendara aloe. La români, usturoiul, cătina şi produsele apicole (miere, polen, propolis, lăptişor de matcă) sunt, prin tradiţie, mult folosite şi ne pot asigura o viaţă cât mai lungă şi sănătoasă, dacă respectăm, de asemenea, principiile armoniei şi echilibrului.

La ora actuală, durata medie de viaţă a unui om este de 70 de ani. Procesul de îmbătrânire „fiziologică” începe să se instaleze, încet-încet, după vârsta de 40 ani, când descresc progresiv capacităţile funcţionale ale diferitelor ţesuturi ale corpului.
Multe persoane se confruntă însă azi cu simptome specifice îmbătrânirii şi cu boli degenerative care debutează mult prea devreme, pe la 40-50 ani (ex. ateroscleroza, artrozele, cataracta). Cauzele acestor tipuri de fenomene sunt multiple, dar printre ele se numără cu siguranţă:

• poluarea atmosferică şi autopoluarea prin fumul de ţigară şi substanţele chimice sintetice prezente în alimente (aditivii alimentari sintetici)
• alimentaţia excesiv de prelucrată, lipsită adesea de vitaminele şi mineralele esenţiale bunei desfăşurări a proceselor de metabolism
• stresul şi stilul de viaţă modern, nenatural
• ca mecanism de producere, se consideră în prezent că atât îmbătrânirea precoce a ţesuturilor, dar şi cea „fiziologică”, se datorează excesului de radicali liberi din corp.

Radicalii liberi de oxigen sunt fragmente de molecule de oxigen extrem de reactive, care au unul sau mai mulţi electroni nepereche, care sunt foarte agresivi pentru corp, pentru că declanşează reacţii în lanţ prin care pot deteriora proteinele, lipidele, membranele celulare, chiar şi moleculele de ADN.

Soluţii la îndemâna tuturor, care ajută la redobândirea unei stări de vigoare fizică şi psihică
Mitul „tinereţii fără bătrâneţe” a fascinat mult timp omenirea, care a căutat soluţii din cele mai diverse. Există pe glob populaţii care au un număr mare de centenari (persoane care au depăşit vârsta de 100 ani) şi care au fost studiate pentru a se vedea ce anume le asigură longevitatea. Asemenea populaţii trăiesc în locuri mai izolate, cu climă blândă, poluare puţină şi surse abundente de hrană naturală: de exemplu, în Caucaz, valea Hunza sau Tibet. Factorul psihic şi spiritual este şi el foarte important, deoarece respectarea principiilor etice şi morale şi armonia cu tine însuţi şi cu restul lumii te conduc la starea de seninătate specifică înţelepciunii vârstei a treia şi îţi prelungesc viaţa.
Longevitatea este influenţată în bine de următorii factori:

• mediu geografic cât mai nepoluat (aer, apă, sol cât mai curate)
• moştenirea genetică bună
• alimentaţia corectă (iar aici mă refer atât la hrana propriu-zisă, cât şi la suplimentele nutritive din plante)
• menţinerea unei activităţi fizice (mişcare zilnică!) şi intelectuale, chiar şi după vârsta de 60 ani. Având mai mult timp la dispoziţie, după încetarea activităţii profesionale, vă puteţi dedica unor pasiuni, unor activităţi pe care să le realizaţi „pentru dumneavoastră”, care să vă aducă mulţumire şi să vă facă să vă simţiţi utili în continuare.

Reguli generale
1. Culcaţi-vă devreme, înainte de miezul nopţii şi treziţi-vă dimineaţa devreme.
2. La trezire, este bine să realizaţi câteva minute de exerciţii fizice de înviorare. Mişcarea, exerciţiile fizice sunt recomandate şi pe parcursul zilei, pentru a evita sedentarismul cu toate consecinţele sale.
3. Alimentaţia trebuie să fie în cantitate suficientă (nici prea puţin, nici prea mult) şi de calitate cât mai bună (să nu lipsească fructele şi legumele proaspete, sursă de vitamine şi minerale indispensabile bunei funcţionări a corpului).
4. Consumaţi zilnic 2-3 linguriţe de polen apicol cu miere şi faceţi minim 3-4 cure de 10 zile pe an cu lăptişor de matcă sub formă de drajeuri sau fiole buvabile (este valabil mai ales la persoanele peste 60 ani, care au nevoie de o hrană uşoară, consistentă şi care să le dea multă energie). Apicultorii (care consumă multe produse apicole) se numără printre persoanele cele mai longevive.
5. Urmăriţi să respectaţi, măcar parţial, perioade de repaus alimentar (post parţial – abţinerea de la anumite alimente sau post total – post numai cu apă). Astfel, organismul îşi va face singur dezintoxicarea de care are nevoie.
6. Căutaţi să aveţi stări psihice cât mai armonioase, să fiţi iertători şi plini de bunăvoinţă, entuziasm şi compasiune.
7. Ieşiţi din când în când în natură – vă va ajuta să vă relaxaţi şi să vă „reîncărcaţi” bateriile energetice. Urmăriţi să ascultaţi într-o stare contemplativă sunetele naturii şi să vă lăsaţi „furaţi” de aromele ierburilor şi florilor.
8. Evitaţi fumatul şi consumul excesiv de băuturi alcoolice (este permis zilnic, un pahar de vin roşu natural, la masă).
9. Evitaţi expunerea la radiaţii (cele emise de telefoanele mobile, televizoare, calculatoare, cuptoare cu microunde etc.) şi zonele poluate, aglomerate.
10. Evitaţi să mâncaţi prea multe grăsimi animale, prăjeli, conserve şi carne grasă. Acestea sunt alimente grele, care cer din partea organismului un efort mare pentru a fi digerate.
11. Nu mâncaţi, la o masă, până la saturaţie. Lăsaţi măcar un sfert de stomac liber, pentru ca digestia să se desfăşoare în condiţii optime. Mestecaţi cât mai bine fiecare înghiţitură.
12. Mai ales pentru cei obezi, este bine să nu luaţi ultima masă seara târziu, după apusul soarelui sau chiar înainte de culcare. Aveţi toate şansele, dacă procedaţi astfel, să nu puteţi dormi şi alimentele să nu se digere până dimineaţa.     

Ce mâncăm ca să rămânem tineri cât mai mult?
Mâncatul excesiv şi obezitatea pot altera rapid funcţionalitatea organismului şi conduc la o îmbătrânire precoce. Hrana de tip fast-food este, am putea spune, cea mai nocivă pentru sănătate.
Acad. Ovidiu Bojor recomandă pentru vârsta a treia regimul predominant lacto-vegetarian macrobiotic (conceput de dr. Georges Ohsawa), compus din 60% cereale integrale, 30% legume, fructe şi seminţe şi 10% lapte, ouă, carne (în special peşte de apă dulce).
La vârsta a treia, nu trebuie consumate excesiv alimente foarte bogate în calorii (grăsimi animale, prăjeli, excesul de carne), deoarece necesităţile energetice sunt mai scăzute şi activitatea fizică nu mai are o pondere atât de mare. Se pot folosi în schimb alimente-medicament care fac parte din numeroase reţete tradiţionale de reîntinerire: ceapa, usturoiul, cătina, germenii de grâu, ţelina, pătrunjelul, strugurii, cerealele integrale (grâu, orez, ovăz şi hrişcă, în special), algele, soia, năutul, miezul de nucă. O parte din acestea au importante proprietăţi antioxidante: grâu, porumb, ceapă şi usturoi, ardei iute, morcovi, spanac, pătrunjel verde, soia, urzici, fructe de pădure (cătină albă, măceşe, afine, coacăze negre).
Pentru a ajuta la menţinerea echilibrului hormonal, mai ales după menopauză şi respectiv andropauză, trebuie consumate plante şi alimente specifice, bogate în fitohormoni, precum:
-    pentru femei: mărar, soia, anason, fenicul, angelică, lemn-dulce, lăptişor de matcă
-    pentru bărbaţi: cimbru, busuioc, rozmarin, turmeric, ţelină, polen, apilarnil
Să nu uităm, de asemenea, de tinctura de propolis, foarte bun antioxidant şi protector al vaselor de sânge.
Un ultim lucru foarte important este consumul zilnic al unei cantităţi suficiente de apă cât mai pură!

Punctul de vedere al sistemelor medicale tradiţionale orientale privind îmbătrânirea şi tratarea ei
Medicina Ayurveda acordă o atenţie deosebită reîntineririi (Rasayana), pentru care propune diferite remedii si proceduri. Ramura medicală numită Rasayana urmăreşte reînnoirea corpului şi a minţii, regenerarea şi revitalizarea. Anumite remedii pot face reversibile unele procese specifice îmbătrânirii.
Rasayana reconstruieşte unitatea dintre minte şi corp şi previne decăderea şi îmbătrânirea. Urmăreşte crearea unei noi stări de conştiinţă, mult mai pure şi mai clare, nesupuse condiţionărilor obişnuite, în fiinţa umană
Plante mult apreciate în Ayurveda ca reîntineritoare sunt: triphala - cele trei fructe tonice regeneratoare (amalaki, bibhitaki şi haritaki), ashwagandha, bala, gokhru (colţii-babei), mulethi (lemn-dulce), shatawari, aloe, gotu-kola, pippali, guggul, shilajit, şofran.**De asemenea, se mai folosesc în acest scop şi iarba-mare, obligeana şi usturoiul.
Ca alimente, se recomandă migdale, miez de nucă, seminţe de susan, miere, zahăr natural de trestie (nerafinat), ghee (unt clarificat) şi laptele de vacă.
Tot Ayurveda propune tipuri diferite de uleiuri volatile cu efect regenerator şi reîntineritor pe diferite ţesuturi (ex. pentru creier şi sistemul nervos – santal, pentru nervi şi plămâni – busuioc). Masajul cu ulei (Abhyanga) este utilizat în afara stărilor de boală, şi în scop reîntineritor.
Medicina tradiţională chineză consideră că îmbătrânirea este însoţită de diminuarea energiei Qi. Şi esenţa vitală Jing diminuă cu vârsta, iar lipsa ei se manifestă prin scăderea auzului şi a vederii, diminuarea memoriei şi albirea părului. Esenţa vitală este cea care are un rol fundamental în creativitate şi reproducere. Ea este stocată în Rinichi. Prima manifestare a deficienţei esenţei Jing este deficienţa Rinichilor – îmbătrânirea prematură, slăbirea dinţilor şi a memoriei, tulburări sexuale. În consecinţă, chinezii folosesc în primul rând tonice ale Rinichilor (ca organe energetice): He Shou Wu  sau Fo Ti (Polygonum multiflorum), Wu Wei Zi (Schisandra chinensis), fructe de Nu Zhen Zi (Ligustrum lucidum), Shan Zhu Yu (Cornus officinalis) şi Gou Qi Zi (Lycium chinense). Aceste plante îmbunătăţesc vederea, ajută la recolorarea părului albit prematur, la tonifierea articulaţiilor şi la regenerarea rinichilor şi ficatului.
Am putea spune că „regele” preparatelor reîntineritoare chinezeşti este celebrul ginseng oriental (Panax ginseng). Acesta se ia chiar şi preventiv, în iernile reci, de către persoanele vârstnice, pentru a creşte vitalitatea, rezistenţa la stres şi la boli infecţioase. De asemenea, în Orient sunt foarte apreciate, ca aliment regenerator, ciupercile Shiitake care conţin lentinan, cu puternice proprietăţi imunostimulatoare şi antivirale.

Ce plante medicinale folosim pentru regenerare şi revitalizare?
Apelăm în primul rând la plante din flora românească, cel mai uşor de procurat.
Brânca-ursului (Heracleum sphondylium) – plantă care tonifică în special aparatul genital.
Cimbru (Thymus vulgaris) – imunostimulator, regenerator în special pentru bărbaţi. Se consumă ca aliment sau în amestecuri de plante medicinale.
Colţii-babei (Tribulus terrestris) – tonic al aparatului genital masculin, apreciat şi în Ayurveda (unde este cunoscut sub numele de gokhru) ca remediu Rasayana.
Echinacea (Echinacea angustifolia, E. purpurea) – pentru proprietăţile de întărire a imunităţii corpului, care tinde să scadă cu vârsta.
Ghinţura (Gentiana amara) – tonic amar, stimulează digestia, echilibrează producerea sucurilor digestive, diminuată cu vârsta.
Iarbă-mare (Inula helenium) – rădăcina şi frunzele sunt tonice regeneratoare pentru plămâni, iar planta este apreciată în Ayurveda ca remediu Rasayana pentru Kapha dosha.
Lemnul-dulce (Glycyrrhiza glabra) – apreciat şi în Ayurveda ca remediu fitoestrogenic, care protejează femeile după menopauză.
Măceş (Rosa canina) – fructele sunt bogate în vitamina C (cu rol antioxidant) şi magneziu. Au un efect protector asupra vaselor de sânge.
Obligeană (Acorus calamus) – reîntineritor pentru creier şi sistemul nervos în general, stimulent al memoriei, reîntineritor pentru Vata şi Kapha dosha.
Păducel (Crategus monogyna) – frunze, flori, fructe – are un  efect asemănător cu măceşul, în plus fiind şi un dilatator al vaselor coronariene. Ajută în caz de  cardiopatie ischemică.
Rozmarin (Rosmarinus officinalis) – stimulent circulator, se foloseşte planta ca atare, sau uleiul volatil (care se poate adăuga în apa de baie).
Salvie (Salvia officinalis) – cu efect bun de protecţie a aparatului genital feminin după menopauză.
Viţă-de-vie (struguri – Vitis vinifera) – frunze şi fructe. Frunzele se adaugă în amestecuri de plante, iar toamna este foarte recomandat să facem cure de struguri.
Usturoiul (Allium sativum) – stimulent circulator, scade tensiunea arterială şi lipidele sangvine, reglează nivelul glicemiei, creşte rezistenţa la boli infecţioase

Dintre plantele care cresc pe alte meridiane, cele mai importante sunt:
Aloe (Aloe vera) – considerată în Ayurveda un tonic puternic pentru ficat, splină şi aparatul genital feminin, recomandată în special după menopauză, în uz intern şi extern (pentru îngrijire locală – combate uscăciunea şi atrofia locală care pot apare în lipsa estrogenilor).
Amalaki (Emblica officinalis) – reîntineritor pentru Pitta, ajută la reconstrucţia ţesuturilor şi a sângelui (creşte numărul de globule roşii), îmbunătăţeşte vederea, întăreşte dinţii.
Dong Quai - angelica chinezească (Angelica sinensis) – este foarte apreciată pentru efectele regeneratoare asupra aparatului genital feminin.
Ashwagandha (Withania somnifera) – este considerată „ginseng indian”- întăreşte ţesuturile (în special ţesutul nervos şi reproducător), încetineşte îmbătrânirea, dă claritate minţii. Seminţele se folosesc ca adaptogen, au şi un efect anabolizant marcant.
Bala – nalba indiană (Sida cordifolia) – ajută la regenerarea întregului corp şi în special a sistemului nervos (inclusiv în caz de boli neurologice degenerative, cum este scleroza multiplă). 
Bhringaraj (Eclipta alba) – previne îmbătrânirea, ajută la regenerarea şi recolorarea părului, îmbunătăţeşte memoria, auzul şi vederea, favorizează somnul profund.
Brahmi sau Gotu-kola (Hydrocotyle asiatica) – stimulent al memoriei şi inteligenţei, este considerat cel mai bun reîntineritor pentru creier şi sistemul nervos.
Di Huang (Rehmannia glutinosa) – rădăcina este un celebru tonic din medicina chineză, previne senilitatea, tonic al rinichilor şi ficatului, scade tensiunea arterială şi lipidele sangvine.
Ginkgo biloba (frunze) – cel mai vechi arbore de pe planetă. Este un nepreţuit stimulent cerebral, al memoriei, concentrării şi vitalităţii, antioxidant şi adaptogen, excelent în cazul tulburărilor circulatorii cerebrale şi ale celorlalte vase de sânge. S-a constatat în urma cercetărilor ştiinţifice că scade vâscozitatea sângelui şi îi creşte astfel viteza de circulaţie; de asemenea, este foarte util în afecţiuni neurologice care survin la vârsta a treia (ex. demenţă Alzheimer). 
Ginseng oriental (Panax ginseng) – înlătură senzaţia de oboseală şi slăbiciune, creşte toleranţa la efort fizic şi psihic. Se poate da la orice vârstă, inclusiv la copii şi adolescenţi.
Ginseng siberian sau rădăcină de taiga (Eleutherococcus senticosus) – creşte rezistenţa organismului la acţiunea factorilor de stres, creşte sinteza de hormoni corticosteroizi, cu rol anabolizant; încetineşte îmbătrânirea.
Haritaki (Terminalia chebula) – unul dintre cele mai cunoscute tonice reîntineritoare, hrăneşte creierul şi sistemul nervos.
Rădăcina de aur (Rhodiola rosea) – utilizată tradiţional în Siberia pentru a preveni oboseala şi lipsa poftei de muncă; creşte capacitatea intelectuală.
Shatawari (Asparagus racemosus) – celebru tonic şi reîntineritor feminin, ajută şi în caz de boli degenerative ale sistemului nervos.
Wu Wei Zi (Schisandra chinensis) – specifică medicinei chineze, tonifică inima şi rinichii, stimulează secreţia fluidelor corporale, creşte Qi-ul.
Yam (Dioscorea mexicana), ca şi rudele sale indiene – Varahikand (Dioscorea bulbifera) şi chineze - Shan Yao (Dioscorea opposita) – creşte nivelul hormonal (hormoni tiroidieni, estrogeni, progesteron, hormoni hipofizari).

Şi alte remedii…
Adăugăm la această listă lungă două remedii de nepreţuit. Este vorba despre păstrarea cât mai mult timp a unei stări de curiozitate vie, interes şi încântare (ca şi cum am descoperi în fiecare moment lucruri noi). Să nu ne considerăm ca având deja prea multă cunoaştere (că „deja ştim totul şi vrem ca totul să iasă cum ştim noi”), deoarece abia atunci devenim nişte bătrâni rigizi şi ursuzi.
Iar celălalt remediu, care nu este niciodată prea mult, este iubirea. Cu cât vom iubi mai mult, cu atât vom fi şi noi iubiţi mai mult şi ne vom păstra tinereţea spirituală.