|
|
Mai multe articole..
|
|
|
Doamne îţi mulţumesc , trebuie să fie un motiv pentru care mi se întâmplă, am ceva de învăţat. Nu sunt perfect şi am făcut câteva greşeli
Saturn este în exaltare în semnul Balanţei şi a intrat deja pe Via Combusta, în traducere Calea Arsă, interesant aspect, mai ales că este în opoziţie cu Luna Neagră – Lilith care se consideră că are domiciliu în Via Combusta, aflându-se cumva în exil. Mă gândesc de mai bine de o lună la acest tranzit, încercând să fac diferite supoziţii şi analogii legate de el, evident prim prisma evenimentelor din viaţa mea şi a celor cu care intru în contact. Oricum ar trebui să fie un moment de reflecţie şi meditaţie constantă, pentru că este perioada optimă de rezolvare a restanţelor karmice.
Am constatat că în primul rând toate acestea se leagă de trecut, de vieţile anterioare, de ceea ce avem de rezolvat, de karma. Este ca şi cum vin la scadenţă toate datoriile noastre, tot ceea ce nu am înfăptuit, nu am înţeles sau clarificat.
Practic, odată la aproximativ 29 de ani, Saturn trece prin Via Combusta, ultima data din vara lui 1982 dar atunci Luna Neagră se afla în Capricorn, în 1953, când Saturn s-a aflat în aceiaşi zonă, Luna Neagră se afla în semnul Fecioarei, pentru a perfecta conjuncţia cu Saturn pe Via Combusta în 1954 doar că în semnul Scorpionului.
Abia în februarie 1923, s-a reeditat aspectul de opoziţie între Saturn şi Luna Neagră, pe axa Balanţă – Berbec, ca şi acum, doar că Pluton se afla în opoziţie cu poziţia de acum, în semnul Racului. Atunci în România a fost anul Constituţiei, un pas important pentru România modernă. Au avut multe evenimente, dar cel mai important a fost că ne-am clarificat poziţia ca ţară europeană.
Evident că lucrurile nu se rezumă doar la atât, pentru că acum ne-am pierdut identitatea ca ţară, suntem în voia vântului care suflă în direcţia noastră, dar când Saturn va intra în semnul Scorpionului, probabil că totul se va schimba pentru România.
Din punct de vedere subtil, pentru fiecare dintre noi acest tranzit, aduce un fel de presiune, greu de definit, dar care ne determină să schimbăm puţin câte puţin în viaţa noastră tot ce ne împiedică să evoluăm. Cred eu că este vorba de curajul de ne confrunta cu prezentul, aşa cum este el, fără a ne împiedica de trecut, de a depăşi toate prejudecăţile noastre, toate tiparele sociale cu care ne confruntăm de generaţii, tocmai pentru a colabora în cel mai corect mod.
Pentru ca planurile de viitor să fie potenţial realizabile şi nu doar vise absurde, este obligatoriu să ne aplecăm privirea cu atenţie asupra slăbiciunilor, a greşelilor pe care le-am făcut în trecut, a deciziilor care ne-au dus pe un drum înfundat. Daca ne-a lipsit perseverenţa în a ne susţine un plan, un scop de viaţă, ori curajul, dacă n-am fost destul de iscusiţi pentru a realiza ceea ce ne-am propus cu un ani în urmă, trebuie să observăm de ce n-am reuşit. Şi nu avem nevoie să observăm eşecurile, ori erorile de dragul de a ne lamenta, de a învinovăţi pe altcineva, conjuncturile, defectele, greşelile celorlalţi, cât pentru a vedea unde am scârţâit noi înşine. Nu de plânsul nostru are nevoie viaţa, nu de victime are nevoie lumea şi nu de fricoşi, ci de fiinţe care ştiu că esenţa succesului este să încerci, să cazi, să te ridici şi apoi, cu sânge rece şi curaj să nu mai repeţi acel lucru care te-a dus în jos.
În orice domeniu şi în orice direcţie a vieţii vrem să reuşim, să câştigăm, să obţinem mai mult, este obligatoriu să fim prezenţi complet în acel mediu.
Curajul de a merge mai departe trebuie aşezat în mintea noastră şi, ori de câte ori nu reuşim ceea ce ne propunem, este util să vedem ce manevre eronate am făcut, să găsim puterea de a încerca altele, decişi că vom reuşi.
Noi suferim pentru că nu ştim că se poate obţine în viaţă şi altceva. Nu ştim cât de mult depinde de noi acest ceva. Dacă am putea să alegem în mod conştient ce anume vrem să gândim şi daca am vrea întotdeauna să ne vedem minunaţi, chiar daca ne-am obişnuit să ne vedem ca pe nişte instrumente ale suferinţei, am cunoaşte o lume diafană. O lume de lumină, care ne transportă - parcă - direct în inima Divinităţii. Să ne permitem în fiecare zi să gândim tot ce-i mai bun şi mai frumos. Să observăm frumuseţea şi binele, bucuria şi dragostea şi, după o vreme, vom constata că ne simţim cu totul şi cu totul alţi oameni. Şi atunci vom şti că depinde de noi ce alegem să trăim în interior, căci aici este esenţa trăirii şi a existenţei. Şi vom simţi profund că Dumnezeu este mult mai aproape decât ne-am putut vreodată imagina. Asta simt eu că ne învaţă Saturn aflat pe Via Combusta, poate nu este nimic astrologic concret, dar şi Via Combusta este un termen abstract, care în viaţa modernă şi-a pierdut simbolurile şi semnificaţia.
De astăzi 27 octombrie 2011, Luna este în creştere până în 10 noiembrie 2011, perioadă în care ar trebui să fim mai atenţi la dieta noastră, dar şi la dezvoltarea unor calităţi spirituale. Din punctul meu de vedere este cea mai provocatoare perioadă, pentru că ne obligă să cultivăm smerenia, din acest motiv provocările vor fi pe măsură. Probabil că mulţi dintre noi vor crede că au ajuns la limita suportabilităţii, sau că mai mult de atât nu pot să ducă.
De aceea avem nevoie mai mult ca oricând de echilibru, iar acesta trebuie realizat pe trei nivele, fizic, mental şi spiritual.
Fizic, este important să acţionăm, să nu ne lăsăm cuprinşi de inerţie sau oboseală, să ne îngrijim de sănătatea noastră, să facem mişcare, să ne bucurăm de natură şi să fim mai atenţi la alimentaţie, existând tendinţa spre îngrăşare sau spre acumulare de toxine.
De aceea atenţie la ficat şi la ochi în această perioadă. Ficatul scoate din corp rutatea materializtă şi furia. Eliminarea lor este însă blocată de frică. Toate bolile pot fi vindicate dacă ficatul îşi păstrează funcţia de curăţire a organismului. În momentul în care organismul numai elimină produsele de care numai are nevoie şi prin urmare numai elimină răutatea, eliminarea însemnând transformarea răului în bine, corpul moare pentru ca omul spiritual să nu piară. De aceea nu se poate trăi fără ficat. Dacă ne ascundem furia clocotitoare sub o mască zâmbitoare, fierea se revarsă în sânge. Fierea este secretată de ficat, ea îşi face turul şi se întoarce în ficat, înbolnăvindu-l. Fierea distruge structurile brute, şi este o furie masculină, de aceea femeile suferă din cauza fierii mai mult decât bărbaţii. Când ne străduim să facem cuiva pe plac , ne blocăm mersul firesc. Furia apare din senzaţia de neputinţă, când nu putem face ce dorim, iar un om furios nu recunoaşte că el este piedica cea mai mare. Important este să ne eliberăm de ea în stadiul incipient.
La polul opus furiei se află Fericirea.
Iată ce spune Vasile Andru despre fericire: Fericirea este o rezultantă a dreptei vieţuiri. Cine aleargă după fericire, n-o va avea, dar cine aleargă după dreapta vieţuire va avea şi fericirea.
A fost odată un prinţ melancolic — Tamas, aşa se numea. Era un prinţ mâhnit, după cum îl arată şi numele: „Tamas“, în sanscrită, înseamnă întunecat. Şi prinţul acesta mâhnit, îngrijora pe cei din jur, căci un prinţ mâhnit face nevroză, iar un prinţ nevrotic dă porunci rele. Ştim şi noi, căci am avut despoţi nevrotici şi aţi văzut ce porunci rele dădeau. În consecinţă, cei de la curte au încercat să-l optimizeze. Un înţelept de la curte i-a zis că ar putea să fie fericit dacă ar îmbrăca o cămaşă a unui fericit! Iată o sugestie bună: cămaşa unui om fericit ar putea să te facă fericit. Gândirea magică judecă aşa.
Prinţul deodată s-a înveselit şi a trimis soli prin toată împărăţia ca să găsească un om fericit şi să smulgă de pe el cămaşa, dându-i în schimb aur — aici e vorba de cumpărarea unui simbol, iar simbolurile se vând scump… Aşadar, solii au mers să caute cămaşa în împărăţia respectivă, care era plină numai de oameni bombănitori, grăbiţi, amărâţi, necăjiţi, ratând ofranda, adică având veşnic chipurile crispate. Nu găseau nici un om fericit… Prinţul Tamas aştepta, trimişii nu mai veneau! În sfârşit, unul dintre trimişi a ajuns pe undeva unde a găsit un ins foarte vesel. Omul trebăluia ceva cântând — părea să fie fericit. Ei bine, trimişii prinţului s-au uitat bine la el, au luat aminte cum se poartă cu familia… Îşi răsfăţa soţia, o alinta, îi zicea cuvinte frumoase deşi arătau a fi căsătoriţi de mult timp. Cu copiii se purta la fel. Acela era omul! Aşa că nu mai rămânea decât să-i ia cămaşa, simbolul fericirii! S-au repezit la el, i-au tras de pe umeri o haină jerpelită şi, când să-i smulgă cămaşa, au constatat că sub haina aceea jerpelită omul nu avea cămaşă! S-au dus atunci rapid la prinţ şi i-au spus cum arăta cămaşa fericirii: omul fericit era atât de sărac, încât nu avea cămaşă pe el! Un sărac care suferă, care este chinuit de sărăcia lui, este un om care-şi scurtează viaţa. Un sărac pe care sărăcia nu-l doare însă, a dobândit detaşare şi este un om longeviv şi sănătos. „Cămaşa fericirii“ constă în depăşirea frustrării şi în renunţare. Nu degeaba Biblia spune că, dacă ai două cămăşi, una s-o dai aproapelui. Aşa arată „cămaşa fericirii“ — o trebuinţă mai puţin, scăpare de trebuinţe!
Şi cred că ar trebui să mai ţinem cont în această perioadă şi de următoarele învăţături ale lui Vasile Andru:
Ofranda este un lucru pe care astăzi îl facem tot mai puţin. Dacă te-ai întreba ce ofrandă ai făcut în ultima săptămână, ai vedea că ai ratat multe ocazii. Nu că n-ai avut ce dărui, ci ai ratat ocaziile care ţi s-au oferit. Ce se poate dărui? Ce poate dărui un român sărac, cu un salariu prăpădit — sau chiar fără salariu? Sunt mai multe feluri de-a dărui: primul este să depui o cantitate de muncă. A face o muncă pentru altcineva este o ofrandă, dar numai dacă este făcută cu plăcere, ştiind că prin asta purifici ceva din soarta ta. Mai pot fi şi daruri esenţiale, chiar sacrificii, pe care le faci pentru cineva. Nu vorbesc, desigur, despre sacrificiu final, care este viaţa!
Revenim la posibilităţile de a dărui ale românului sărac. Este vorba de a dărui expresia pozitivă a feţei. Gândiţi-vă de câte ori ratam prilejul să dăruim celorlalţi expresia senină a feţei noastre. Mă uit la oamenii de pe stradă şi îmi spun: „Uite cum aceşti oameni ratează să-mi dăruiască mie acum ceva, expresia senină a feţei lor…“. Sunt chinuiţi, sunt copleşiţi de ziua de muncă. Expresia feţei este foarte importantă, în primul rând pentru tine. Ca să-ţi menţii o expresie senină, soliciţi o pozitivitate nebănuit de mare în tine. Trebuie să poţi să încurajezi oamenii — discret, neprivindu-i în ochi… dacă vrei să convingi pe cineva, atunci priveşte-l între ochi. Nu te uita direct în ochii acelei persoane. Iar dacă vrei să-l influenţezi în bine pe respectivul, după ce te-ai uitat la faţa lui, şi l-ai fotografiat mental, întorci privirea în interior şi îţi imaginezi că acel om este fericit. Atunci el a primit realmente, de la tine, un impuls constructiv.
Fiţi senini. Seninătatea e ofranda ce poate fi făcută sistematic. Un gând bun este şi el o ofrandă. Dacă te uiţi la un om şi-ţi spui în gând: „Mutra acestuia cere palme…“, i-ai introdus un program subconştient agresiv. În el se crispează ceva şi în ziua aceea el va înjura, va violenta pe cineva, fără să ştie de ce. Dacă îl priveşti şi îţi spui: „Mutra acestuia cere o ţuică…, o ţuică mică, pe care i-aş da-o dacă aş avea ocazia“, ai introdus într-însul un program bun.
Cenzurează-ţi gândurile rele. Gândul rău, de altfel, îţi poate produce o migrenă dacă este direcţionat spre cineva. Fereşte-te să adresezi gânduri rele — dimpotrivă, contracarează-le cu cele bune.
Dacă îţi vine să spui ceva rău, imediat, ştiind ce te aşteaptă, formulează o urare de bine. Până vei învăţa să faci din suflet acest lucru, fă-l ca şi când ţi-ai lua o precauţie.
Ofranda verbală este iarăşi foarte importantă. Iată un alt mod de-a da ceva: un cuvânt bun. Medicii buni, preoţii buni, au întotdeauna un cuvânt bun. Este şi aici un meşteşug — nu e totul să-ţi propui, trebuie să te şi mobilizezi, trebuie un pic de empatie.
De ce unii nu pot niciodată să transmită un cuvânt de consolare? Pentru că o fac formal. Ar trebui să te pui în situaţia celuilalt ca şi cum tu ai fi acolo, şi atunci vei reuşi să dai un cuvânt bun. E un mod de a oferi ceva. Sigur, există şi ofrande materiale — atunci când poţi să le faci, şi când le faci sistematic. Dăruiţi zilnic o pâine. Daţi celor săraci şi copiilor. Dacă puteţi, dacă sunteţi pregătiţi — copiilor să le daţi un măr, o bucată de pâine. E important dacă puteţi să le daţi de fiecare dată, să le daţi pentru că oricum o duc mai rău decât noi. Mila este un sentiment extraordinar. Compasiunea şi mila — sentimente mari, care ard multă negativitate în soartă. Aşa cum încrederea în sine este un element constructiv pentru sine, mila este un element constructiv pentru alţii. Nu mila în sensul jeluirii, ci mila în sensul participării empatice — te pui în situaţia lui, să îţi închipui că în acel moment tu eşti el. Empatia declanşează imediat o dinamică a cerinţelor şi a egalizării câmpurilor. În lumea aceasta, câmpurile biotice tind spre o comunicare între oameni şi spre un răspuns, spre o conectare unul la altul.
Nodul Nord, Capul Dragonului sau Dharma, ceea ce în traducere este ce avem de rezolvat în prezent, este un punct important în orice hartă astrologică, pentru că ne trasează cu claritate ceea ce avem de rezolvat în această viaţă.
Soarele reprezintă personalitatea noastră, viitorul, vitalitatea, reflexia principiului Divin pe Pământ.
Conjuncţia dintre cele două este anuală, şi practic adună împreună o planetă şi un principiu palpabil, cu ceva nevăzut, imaginar, subtil, nepalpabil, virtual. De aceea în fiecare an acest aspect ar trebui să fie un moment de celebrare a sufletului nostru, de meditaţie şi reflecţie, de introspecţie şi rugăciune.
Anul acesta Nodul Nord se află în propriul domiciliu, ceea ce se repetă odată la 18,6 ani, aproximativ, fiind un moment cu atât mai important de celebrat. La ora 20.45, când se formează aspectul, acesta este poziţionat în casa a V a momentului şi ne vorbeşte despre obligativitatea ca fiecare să-şi creeze propria viaţă, prin el însuşi, adică să-şi conştientizeze valorile şi calităţile, să se concentrez pe punerea lor în practică, să se ocupe în primul rând de evoluţia spirituală, evitând pe cât posibil să ne risipim în nimicuri. Legile şi angajamentele sunt prioritare, evident pe toate planurile şi la toate nivelele, la fel de important fiind să realizăm tot ce nu am putut până acum, evident legat de idealurile noastre.
Gradul 15 Săgetător, ne vorbeşte despre PERSPECTIVE, de aceea toate semnele pe care le primim în această perioadă pot confirmări importante a ceea ce avem de făcut; este vorba de corela experienţa trecutului cu evenimentele prezentului, pentru a privi în perspectivă, nu sunt lucruri complicate, poate chiar prea simple şi de aceea nu le acordăm importanţa cuvenită. Altfel spus este momentul să ne TREZIM; să fim vii, prezenţi şi conectaţi la Dumnezeu Tatăl, să privim semnele din jur şi să acţionăm aşa cum se prezintă ele. În caz contrar este foarte posibil să nu observăm problemele reale, să fim lipsiţi de simţ practic spiritual, să o luăm într-o direcţie greşită. Aici avem nevoie de sprijinul necondiţionat al îngerilor, dar mai ales al Îngerului Păzitor, să ne ridicăm privirea spre Cer şi spre Înalt, să vedem lucrurile importante din viaţa noastră.
Ascendentul momentului la gradul 9 Leu, ne spune că puterea noastră creativă este uriaşă, că este nevoie să ne implicăm şi să implicăm în viaţa noastră cele mai spirituale şi vitale energii. Pentru a face toate acestea este importantă sănătatea noastră. Ca şi la vechii evrei, medicina noastră, în vechime, era strâns legată de religie, de credinţă. Religia era văzută în trei ipostaze: vindecătoare a trupului (terapie), vindecătoare a minţii (liniştire, iluminare) şi vindecătoare a sufletului (mântuire). Rugăciunea dezvoltă puterea vindecătoare. Mulţi asceţi, care practică în mod consecvent rugăciunea, au dovedit aceasta. Ei au asociat darul vindecării cu ştiinţa vindecării, îmbinând cunoştinţele de medicină cu harul personal.
O parabolă monahală zice: „Nu cere de la Dumnezeu darul vindecării, ci darul de a-ţi vedea propriile păcate!“.
Dacă vom vedea păcatele şi le vom îndrepta, nu ne vom mai îmbolnăvi niciodată, şi deci nu vom avea nevoie de darul vindecării. Privind cazuistica bolnavilor, privind efectul, vedem că unul dintre tăietorii vieţii sunt grijile: obsesiile, rumegarea gândurilor. Cineva spunea chiar că grijile sunt „păcatul însuşi“. Ele sunt păcatul împotriva propriei tale naturi. Păcate cu urmări asupra sistemului nervos sau acele boli care ţin de somatizări nervoase. Şi păcatul „negru“: mânia, duşmănia, osândirea aproapelui. Pe drept s-a spus într-o parabolă atonită că: un om care făptuise multe greşeli în viaţa lui, a dobândit totuşi mântuirea pentru că n-a ocărât niciodată! Adică acela a avut o mare virtute: n-a osândit pe semenul său, nici cu vorba, nici cu gândul.
Foarte rar se întreabă omul ce legi universale a încălcat. Abia când se îmbolnăveşte, el stă uneori să se întrebe de ce s-a îmbolnăvit. Tratamentul medical este util în crize, dar este ineficient în destin. Căci restabilirea temporară, sau ieşirea din criză, este doar începutul adevăratei vindecări. Trebuie purificată rădăcina.
Restabilirea deplină a sănătăţii stă în practicarea respectului faţă de cele trei legi universale:
– relaţia armonioasă cu semenul;
– relaţia armonioasă cu sacrul;
- respectul vieţii în toate formele ei, începând de la nivelul personal, până la forme de viaţă elementare.
De aceea conjuncţia Soarelui cu Nodul Nord, ne vorbeşte astăzi despre înţelegerea acelor lucruri, situaţii, acţiuni care nu ne mai sunt necesare, la care ar trebui să renunţăm, tocmai pentru a nu intra sub incidenţa problemelor enumerate mai sus, sau pentru a le înlătura. Mintea este un mecanism atât de subtil, încât nu ştim când intră răul, când s-a tradus un gând în act. De aceea Hristos spunea: „Vegheaţi neîncetat!“. Neîncetat trebuie să facem ceva pentru purificarea sorţii, pentru purificarea subconştientului, pentru că programul rău intră uşor în subconştientul nepurificat, deci vulnerabil. Fericirea, bucuria de a trăi prin lucruri simple, de a vedea frumuseţea într-o floare, în zâmbetului unui copil, sau a aproapelui, de a ne simţi protejaţi dăruiţi de Dumnezeu. Fericirea este o rezultantă a dreptei vieţuiri. Cine aleargă după fericire, n-o va avea, dar cine aleargă după dreapta vieţuire va avea şi fericirea.
A fost odată un prinţ melancolic — Tamas, aşa se numea. Era un prinţ mâhnit, după cum îl arată şi numele: „Tamas“, în sanscrită, înseamnă întunecat. Şi prinţul acesta mâhnit, îngrijora pe cei din jur, căci un prinţ mâhnit face nevroză, iar un prinţ nevrotic dă porunci rele. Ştim şi noi, căci am avut despoţi nevrotici şi aţi văzut ce porunci rele dădeau. În consecinţă, cei de la curte au încercat să-l optimizeze. Un înţelept de la curte i-a zis că ar putea să fie fericit dacă ar îmbrăca o cămaşă a unui fericit! Iată o sugestie bună: cămaşa unui om fericit ar putea să te facă fericit. Gândirea magică judecă aşa.
Prinţul deodată s-a înveselit şi a trimis soli prin toată împărăţia ca să găsească un om fericit şi să smulgă de pe el cămaşa, dându-i în schimb aur — aici e vorba de cumpărarea unui simbol, iar simbolurile se vând scump… Aşadar, solii au mers să caute cămaşa în împărăţia respectivă, care era plină numai de oameni bombănitori, grăbiţi, amărâţi, necăjiţi, ratând ofranda, adică având veşnic chipurile crispate. Nu găseau nici un om fericit… Prinţul Tamas aştepta, trimişii nu mai veneau! În sfârşit, unul dintre trimişi a ajuns pe undeva unde a găsit un ins foarte vesel. Omul trebăluia ceva cântând — părea să fie fericit. Ei bine, trimişii prinţului s-au uitat bine la el, au luat aminte cum se poartă cu familia… Îşi răsfăţa soţia, o alinta, îi zicea cuvinte frumoase deşi arătau a fi căsătoriţi de mult timp. Cu copiii se purta la fel. Acela era omul! Aşa că nu mai rămânea decât să-i ia cămaşa, simbolul fericirii! S-au repezit la el, i-au tras de pe umeri o haină jerpelită şi, când să-i smulgă cămaşa, au constatat că sub haina aceea jerpelită omul nu avea cămaşă! S-au dus atunci rapid la prinţ şi i-au spus cum arăta cămaşa fericirii: omul fericit era atât de sărac, încât nu avea cămaşă pe el! Un sărac care suferă, care este chinuit de sărăcia lui, este un om care-şi scurtează viaţa. Un sărac pe care sărăcia nu-l doare însă, a dobândit detaşare şi este un om longeviv şi sănătos. „Cămaşa fericirii“ constă în depăşirea frustrării şi în renunţare. Nu degeaba Biblia spune că, dacă ai două cămăşi, una s-o dai aproapelui. Aşa arată „cămaşa fericirii“ — o trebuinţă mai puţin, scăpare de trebuinţe!
Aş putea asemui conjuncţia de astăzi a Soarelui cu Nodul Nord ca o IZBĂVIRE, ce cuvânt minunat. Poate fiecare îşi propune măcar să încerce să o realizeze.
Uitându-mă la conjuncturile astrale frumoase de săptămâna trecută, nici nu mă gândeam că s-ar fi putut întâmpla aşa ceva. Şi evident mi-am pus întrebarea de ce... Nu mi-au plăcut niciodată comentariile astrologice după ce s-a derulat un eveniment, pentru că se căutau argumente pentru a se explica ceea ce deja avusese loc, ori, nu-i aşa, rolul astrologiei este de prevenţie, deci, de asta mi se părea desuete astfel de comentarii.
Hilar sau nu am pisici, foarte paşnice, un motan castrat leneş prin natura lui, care de câteva zile pur şi simplu nu avea stare şi le provoca pe celelalte, apoi am observat că animalele reacţionează destul de ciudat şi cu oarecare violenţă, la fel de nejustificată. Punând toate acestea cap la cap am decis să aflu de unde toate aceste stări şi de ce în România. M-am uitat pe harta României, am găsit nişte explicaţii interesante, o să le enumăr mai jos, dar nu mi se păreau mulţumitoare.
Am căutat toate aspectele cu putinţă care să indice violenţa, chiar dacă instigată, rămâne totuşi violenţă, iar subtilitatea în sensul de scopul profund ascuns de ochii noştri, m-a intrigat şi mai tare. Atunci am decis să mă uit şi la stelele fixe, dar nimic, nimic nu părea în neregulă. Gândindu-mă am decis să studiez puţin şi transneptunienele şi transplutonienele, surpriză, am descoperit, în esenţă că este momentul să ne schimbăm în primul rând gândirea astrologică.
Pe scurt am plecat de la ideea că de violenţă este răspunzătoare planeta Marte, pe de-o parte iar pe de altă parte ştim că Marte acţionează exact la momentul conjuncţie sau înaintea lui, şi cum au fost două zile de violenţe am încercat ce corp i se opunea lui Marte. Aţa am descoperit că transneptuniana Salacia i se opune lui Marte.
Câteva cuvinte pe scurt despre această planetă pitică, în primul rând Salacia este zeiţa mărilor şi a apelor sărate, a fost cerută de soţie de Neptun, dar aceasta s-a retras pe fundul mărilor, fugind de el. Atunci Neptun a trimis un delfin în căutarea ei, acesta a găsit-o iar a acceptat să-i fie soţie lui Neptun; drept mulţumire pentru ajutor, Neptun i-a dat delfinului un loc de cinste în cer, văzându-se şi acum pe cerul înstelat constelaţia Delphinus. Salacia este reprezentată ca o nimfă frumoasă care are o coroană de alge şi este trasă de un car din scoici şi tras de delfini, căluţi de mare sau alte creaturi fabuloase din adâncuri. Simbolul său este stridia cu perlă. Numele, este deviat din limba greacă – sal - însemnând sărat dar, uneori traducându-se şi ca senzaţional. De aceea se consideră că este răspunzătoare de alge, de apa mării sărate, de minerale. Planeta pitică a fost descoperită în 2004 şi numită în 2011, se consideră octava superioară a lui Mercur, poate şi pentru că în anul 1838, ea se afla în conjuncţie cu Sirius şi Canopus, exact când s-a inventat codul Morse. Ei şi aici clar este evidenţiat şi tipul de comunicare de care este ea răspunzătoare, şi anume acela codificat. Evident că de atunci este asociat cu mass media şi ne sugerează că este obligatoriu să vorbim, să comunicăm, aici este demn de remarcat la momentul descoperirii ei s-a lansat reţeaua de comunicare Face - book. Această planetă are o perioadă de revoluţie în jurul Soarelui de 275 de ani şi are o lună care se numeşte Actaea, care a fost descoperită în 2006. Formează conjuncţii cu Uranus la 120 de ani şi cu Neptun la 420 de ani, şi este asociată de mulţi cu ecologismul, cu salvarea sau protejarea naturii, dar şi cu lucrurile ascunse, compromisurile, retragerea din faţa confruntărilor directe.
Numele pe care-l are satelitul planetei Salacia este în latină aociat cu o plantă; această plantă este Planta miraculoasă a românilor, căruia i se atribuie cele mai mari virtuţi magice este Iarba Fierului (Iarba Fiarelor – Actaea spicata să nu uităm că fierul este sub apanajul planetei Marte cu care se află în opoziţie). Astfel, cine şi-o încrustează sub pielea palmei, nu poate fi nici măcar încătuşat, prin simpla atingere putând descuia orice încuietoare. Mai are însuşirea ca, pe cel ce o posedă, să îl apere de armele de fier, atrage banii spre stăpânul ei, conferă înţelegerea limbii animalelor şi plantelor. Cu ea se pot deschide uşile ferecate ce duc la ascunse comori subpământene. Credinţele româneşti legate de această plantă sunt neobişnuite. Se spune despre ea că se găseşte foarte greu, şi că numai puţini oameni o posedă, putând astfel să deschidă orice lacăt, orice încuietoare. Se crede că se găseşte printre ierburile obişnuite, dar numai un an stă în acelaşi loc, în al doilea an răsărind peste trei ape curgătoare şi tot aşa, până în al nouălea an, când revine în acelaşi loc.
Acum punând cap la cap toate acestea, iată ce rezultă, pe de-o parte că tot ce se întâmplă acum are un sens tainic, ascuns, că acum se întâmplă lucruri stranii, că tot ceea ce pare într-un anume fel, are o proiecţie şi o altă realitate decât cea care se prezintă. Reacţia cea mai potrivită este aceea de a aştepta, de fapt a ne abandona în sensul de a merge în direcţia care ni se deschide. Aici cred că intervin forţe subtile, spirituale, care depăşesc puterea noastră de înţelegere.
Pentru România poziţia lui Neptun este extrem de importantă, el se află în conjuncţie cu MC României, dar este şi guvernatorul Ascendentului, Luna se află în Peşti. Apoi planeta Neptun are Nodul Sud la 13 Vărsător, exact peste Soarele României, iar Nodul Nord din harta României se află acum în conjuncţie cu Neptun, deci observăm cât de copleşitor de mare este influenţa neptuniană. Poate de aceea poporul român a fost atât de ambigu, incert şi greu de definit, pentru că Neptun are un rol important. Mergând mai departe de atât, din 2 februarie Neptun va trece în semnul de domiciliu al Peştilor în acest fel începând să funcţioneze legea spirituală în ţara noastră.
Tot acum Chiron în tranzit este în opoziţie cu planeta pitică transplutoniană, Orcus, poziţionată la 3.54 Fecioară. Orcus a fost descoperit în 17 februarie 2004 şi este important pentru că reprezintă varianta bipolară, complementară, adică imaginea în oglindă a lui Pluton. Dar lucrurile nu se opresc aici, dacă Pluton are satelit natural (luna) pe Charon, Orcus are ca satelit natural pe Vanth, interesant este că şi cei doi sateliţi sunt opuşi şi complementari, adică totul funcţionează ca şi aripile fluturilor.
Orcus, provine din mitologia etruscă, iar acest popor, spun mulţi îşi are originea în Dacia. La romani acest zeu definea infernul însuşi, zeul infernului fiind Hades, Pluton, hm, ce interesant...În Stăpânul Inelelor, Tolkien consideră orcii sunt creaturi supuse forţelor răului, iar luna Vanth este tot în mitologia etruscă, făcând parte din zeităţile infernului, care are în mână roata Destinului; se spune că are ochii pe aripi şi vede totul, este omniprezentă. În schimb Charon este în mitologie luntraşul lui Hades – Pluton, el îi trecea pe cei proaspăt morţi peste râul Acheron dacă își puteau plăti călătoria. Toate acestea îmi sugerează că este evident că suntem în momentul unei treceri, a unui salt, pentru care acum se fac ultimile retuşuri. Din această categorie face parte şi această mişcare de stradă din România, mai ales că România este aleasă să reprezinte modelul saltului care ar trebui făcut. De aceea poate că va fi destul de greu de definit cauza reală a protestelor, ea este mult mai subtilă, ascunsă înţelegerii noastre de moment, nu are un scop, sau o cauză bine definită, nu este o revoltă, este un proces, din care ar trebui ca noi să vedem realitatea a ceea ce suntem, să descoperim valorile noastre şi valoarea noastră ca popor, lucruri subtile, la care ne gândim rareori.
De aceea ceea ce se întâmplă poate fi considerat un pas către o cale nouă, fără acest pas multe acţiuni din viitor nu s-ar fi putut declanşa. De aceea ce se întâmplă acum, cred eu va lua o amploare destul de mare, oarecum menită să ne scoată din UE, tocmai pentru a ne redescoperi conştiinţa de neam, şi pentru a intra în posesia valorilor spirituale pe care le avem şi care nu au cum să aparţină altcuiva.
Şi nu pot să nu mă gândesc acum la acea lege a kybalionului care spune că:“Totul este dublu; orice lucru are doi poli; totul are doua extreme; asemănătorul şi neasemănătorul au aceeaşi semnificaţie; polii opuşi au o natură identică însă de grade diferite; extremele se ating; toate adevărurile nu sunt decât neadevăruri; toate paradoxurile pot fi conciliate”.
Trebuie să recunosc că atunci când am citit această lege am înţeles-o la nivel intuitiv, dar în nici un caz concret. Şi cred eu că oamenii până acum, la nivel de grup, ceea ce a presupus un salt, au reuşit să înţeleagă complet şi chiar să demonstreze a se citi să aplice, doar primele trei legi din cele şapte:
Principiul mentalismului “Totul este spirit; Universul este mental”, această lege atât de subtilă defineşte exact ce reprezintă Totul şi ce reprezintă Universul. Tot-ul este inteligenţa vie infinită. Iluminaţii îl numesc Spirit. În schimb Universul, este ceea ce noi putem defini şi înţelege pe o anumită scală de dezvoltare a sufletului nostru. În ziua de astăzi s-a înţeles exact acest principiu şi s-a demonstrat chiar odată cu descoperirea mai multor galaxii. Acest principiu explică veritabila natură a Energiei şi Puterii, a Materiei şi pentru ce şi cum ele sunt subordonate Stăpânirii Spiritului. Unul din Maeştrii Hermetici a scris demult: “Acela care înţelege adevărul naturii mentale a Universului, este deja bine înaintat pe drumul măestriei”
Principiul corespondenţei “Ceea ce este sus, este ca şi ceea ce este jos; ceea ce este jos, este ca şi ceea ce este sus”. Acest principiu a fost pus practic în valoare, prin analiza şi structura celulară, atât a planetelor cât şi a animalelor şi oamenilor, observându-secă sunt oarecum identice. Acest adevăr, că există o armonie, un raport, o corespondenţă între diferitele planuri de manifestare a vieţii şi a fiinţei, este astăzi evident. Această afirmaţie este un adevăr pentru că tot ceea ce conţine universul emana din acelaşi izvor; aceleaşi legi, aceleaşi principii, aceleaşi caracteristici se aplică la fiecare unitate sau la orice combinaţie de unităţi, de activităţi şi fiecare dintre ele manifestă propriile sale fenomene pe propriul său plan. Atomul de materie (unitate de forţă), spiritul omului şi starea de arhanghel nu sunt decât trepte diferite ale aceleiaşi scări. Ele sunt toate de origine asemănătoare, singura diferenţă fiind de grad şi de procent de vibraţie. Biblia prezintă foarte clar acest principiu. La fel cum cunoaştem principiile geometriei şi aceasta cunoaştere permite astronomului aşezat în laboratorul sau să măsoare distanţa dintre aştri şi să urmărească mişcările lor, iar astrologilor să le aplice în plan individual, la fel cunoaşterea principiul corespondenţei permite omului să deducă inteligent din necunoscut, cunoscutul. Studiind monada, el înţelege arhanghelul.
Principiul vibraţiei “Nimic nu stă, totul se mişcă, totul vibrează”. Şi aici ştiinţa modernă a făcut descoperiri, astfel încât toată lumea ştie astăzi despre ideea de corpuscul şi undă, mai mult s-a dovedit că există câmpul auric; în plus acesta este principiul care produce fenomenul de telepatie, de influenţe mentale şi a altor forme de acţiuni şi de putere ale unui spirit asupra altui spirit, pe care marele public începe să-l cunoască perfect din cauza răspândirii cunoştinţelor oculte. S-a descoperit astăzi de psihologia modernă că orice gândire, orice emoţie şi orice stare mentală are procentul corespunzător şi gradul sau de vibraţie. Gratie unui efect de voinţă a individului, sau a mai multor indivizi, aceste stări mentale pot fi reproduse, la fel cum este posibil a se reproduce un sunet muzical făcând să vibreze un instrument muzical într-o anumita maniera, la fel cum se poate reproduce o culoare făcând să vibreze obiectul de îndată. De la corpuscul la electron, de la atom la moleculă până la lumi şi universuri, totul se mişcă, totul vibrează. Aceasta e la fel pentru energie şi pentru forţă, care nu sunt decât grade diferite ale vibraţiei. Aceasta corespunde şi planului mental, căruia vibraţiile îi guvernează starea şi chiar planul spiritual. “Cel care a înţeles principiul vibraţiei a câştigat sceptrul puterii” a spus un vechi scriitor.
Al patrulea mare principiu hermetic, Principiul polarităţii, implica acest adevăr că toate lucrurile care se manifestă au doua laturi, două aspecte, doi poli, două extreme cu un număr considerabil de grade care le separa. Vechile paradoxuri, care au uimit întotdeauna spiritul oamenilor, se explică dacă se înţelege bine acest principiu. Omul a avut totdeauna cunoştinţă de ceva apropiindu-se de acest principiu şi el s-a forţat să-l exprime prin dictoane, maxime, aforisme, ca următoarele: “Tot-ul este şi în acelaşi timp nu este; toate adevărurile nu sunt decât semiadevăruri; orice adevăr este pe jumătate fals; sunt doua laturi ale oricărui lucru; orice medalie are reversul sau.”
Să nu uităm că între cuvintele Kybalionului se găsesc acestea: “sub paşii maestrului, urechile celor care sunt pregătiţi să înţeleagă doctrina sa, să se deschidă cât mai mari” şi ”când urechile elevului sunt gata să asculte, atunci vin buzele pentru a le umple de înţelepciune”. Probabil că aceste descoperiri ale unor planete cu aceste calităţi pun evident în practică aceste legi, iar noi astrologii şi nu numai, ar trebui să le înţelegem mişcarea. Să nu uităm că ele există pe cer de miliarde de ani, şi probabil marii iniţiaţi din trecut le cunoşteau, noi acum le re-descoperim, pentru că acum le putem înţelege. Pentru aceasta ar trebui să le acceptăm influenţa şi să le studiem, pentru că numai aşa vom percepe corect ceea ce se întâmplă şi vom trece pe un alt plan – mai înalt - al vieţii noastre.
Principiul polarităţii explică că în orice lucru sunt doi poli, doua aspecte opuse şi că contrariile nu sunt în realitate decât extreme ale aceluiaşi obiect între care sunt intercalate grade diferite, de exemplu: căldura şi frigul, deşi sunt opuse sunt în realitate un singur şi acelaşi lucru, ele se disting numai prin diferenţă de grade.
Nu-i un loc pe termometru unde căldura se sfârşeşte şi unde începe frigul. Nu-s decât vibraţii superioare şi inferioare. Termenii “înalt” şi “jos” pe care noi suntem obligaţi să-i întrebuinţăm nu sunt decât polii aceluiaşi lucru; cuvintele sunt relative.
Tot aşa este şi cu Est şi Vest. Faceţi înconjurul lumii în direcţia Est şi veţi atinge un punct care este Vest în raport cu punctul de plecare. Mergeţi în direcţia Nord .i va sosi un moment când veţi merge în direcţia Sud şi viceversa. Tot aşa pe scara muzicală pornind de la Do, daca veţi urma gama veţi obţine un alt Do şi aşa mai departe; diferenţa între Do şi celălalt Do este mereu aceeaşi şi comportă constant acelaşi număr de grade. La fel este şi scara culorilor. Vibraţii superioare şi inferioare constituie singura diferenţă între ultraviolet şi infraroşu. Bun şi prost şi bine şi rău după termenii întrebuinţaţi nu sunt absolute. Noi numim o extremitate a scării bun şi cealaltă prost sau bine şi rău după termenii întrebuinţaţi.
Scriind acest articol, am descoperit că este momentul să nu mă mai limitez la ceea ce deja este ştiut, pentru că lucrurile au trecut pe un alt palier, mult mai înalt, şi că perspectiva vieţii şi influenţele astrale se schimbă radical, chiar dacă relativ lent, dar cu impact major.
Înnoirea timpului în Calendarul popular se desfăşoară după un ritual care, pentru a fi împlinit, necesita mai multe "zile cosmogonice". De pilda, moartea şi renaşterea Anului contemporan cuprinde un ciclu de 12 zile (25 decembrie - 6 ianuarie), intersectat la mijloc de momentul culminant al "tăierii" timpului, la miezul nopţii dintre Anul Vechi şi Anul Nou. Acesta este un timp condensat, o reducere simbolica a anului solar de 12 luni. De aceea este important ca până pe 31 decembrie la ora 23.30, să faceţi un bilanţ al anului care se încheie, scriind în maxim două fraze realizarea cea mai importantă a anului, lecţia cea mai importantă a anului şi pierderea cea mai importantă. Apoi scrieţi, în maxim a0 cuvinte cum aţi simţit şi trăit fiecare zi începând cu 25 decembrie. Veţi continua să scrieţi toate acestea până pe 6 ianuarie, apoi păstraţi hârtia şi verificaţi daca fraza scrisă pentru fiecare dintre cele 12 zile se potriveşte pentru fiecare dintre cele 12 luni ale anului care începe.
La sfârşitul unui an şi la începutul altui an, suntem tentaţi să ne autoanalizăm cu sinceritate şi să ne propunem schimbări care ne-ar putea ajuta să evoluăm, să creştem, să obţinem mai mult de la viaţă şi să facem mai mult. Pentru ca planurile de viitor să fie potenţiale, realizabile şi nu doar vise absurde, este obligatoriu să ne aplecăm privirea cu atenţie asupra slăbiciunilor, a greşelilor pe care le-am făcut în trecut, a deciziilor care ne-au dus pe un drum înfundat. Dacă ne-a lipsit perseverenţa în a ne susţine un plan, un scop de viaţă, or curajul, dacă n-am fost destul de iscusiţi pentru a realiza ceea ce ne-am propus cu un an în urmă, trebuie să observăm de ce n-am reuşit. Şi nu avem nevoie să observăm eşecurile, ori erorile de dragul de a ne lamenta, de a învinovăţi pe altcineva, conjuncturile, defectele, greşelile celorlalţi, cât pentru a vedea unde am scârţâit noi înşine. Nu de plânsul nostru are nevoie viaţa, nu de victime are nevoie lumea şi nu de fricoşi, ci de fiinţe care ştiu că esenţa succesului este să încerci, să cazi, să te ridici şi apoi, cu sânge rece şi curaj să nu mai repeţi acel lucru care te-a dus în jos.
În orice domeniu şi în orice direcţie a vieţii vrem să reuşim, să câştigăm, să obţinem mai mult, este obligatoriu să fim prezenţi complet în acel mediu.
Curajul de a merge mai departe trebuie aşezat în mintea noastră şi, ori de câte ori nu reuşim ceea ce ne propunem, este util să vedem ce manevre eronate am făcut, să găsim puterea de a încerca altele, decişi că vom reuşi.
Anul este o personificare a Soarelui numit la solstiţiul de iarnă An Vechi, înainte de a muri la miezul nopţii de Revelion, şi, imediat după renaştere, An Nou. Sinonim cu marii zei ai omenirii, el se naşte, creşte, îmbătrâneşte şi moare împreună cu timpul calendaristic pentru a renaşte după 366 de zile, 365 în anii bisecţi. Sfinţii Calendarului popular sunt mai tineri sau mai bătrâni, după şansa avută de aceştia la împărţirea sărbătorilor: Sânvasâi, celebrat în prima zi a anului, este un tânăr chefliu care stă călare pe butoi, iubeşte şi petrece; Dragobete (24 februarie), fiul Dochiei, reprezintă zeul dragostei pe plaiurile carpatice; Sângiorzul (23 aprilie), Sântoaderul sunt tineri călări pe cai; Sântilie (20 iulie) şi Sâmedru (26 octombrie) sunt maturi, după care urmează generaţia sfinţilor-moşi, Moş Andrei (30 noiembrie), Moş Nicolae (6 decembrie), Moş Ajun (24 decembrie) şi Moş Crăciun (25 decembrie).
La trecerea de la ciclul vechi (anul vechi) la ciclul nou (anul nou) se desfăşura un spectaculos ritual – ceea ce ar trebui să încercăm să facem şi noi - care urmărea, în esenţă, un singur scop: renovarea simbolica a lumii. Tăierea "săgeţii" unidimensionale a timpului – simbolizată de semnul Săgetătorului şi obţinerea unei figuri circulare numită an, care a devenit simbolul fundamental al stăpânirii timpului. Ceea ce i-a inspirat pe oameni să-şi măsoare existenţa nu în zile înşirate la infinit, ci în perioade repetabile şi egale ca număr de zile, adică în ani, au fost ritmurile cosmice (fazele Lunii, alternanţa zilei cu noaptea, a solstiţiilor cu echinocţiile) şi terestre (succesiunea sezoanelor secetoase cu cele ploioase, a sezoanelor călduroase cu cele friguroase, ciclurile vegetale şi animale divizate în perioade caracteristice prin fertilitate sau sterilitate, apariţia şi dispariţia animalelor şi păsărilor prin migraţie sau hibernare etc).
Pentru a intra în ritmul cosmic şi terestru despre care am vorbit sunt necesare anumite ritualuri, ele ne ajută să conştientizăm valoarea timpului şi să sugestionăm calitatea lui.
Ce putem face: vărsăm miere în râu, ca ofradă pentru zeiţa Venus a iubirii şi abundenţei. O mică parte din ceea ce mâncăm sau pregătim să o oferim păsărilor de afară.
10. Rădăcina cuvintelor răsuflare şi suflet, este în multe culturi identică, respiraţia este puntea dintre conştient şi inconştient, iar noi respirăm fără să ne gândim la asta. De aceea sâmbătă de câte ori respirăm ( exerciţiul se poate face oricând cu diverse scopuri) pe inspiraţie ne inspirăm propria autoritate de exemplu (sau ce avem nevoie, ce ne lipseşte) din cele cotloanele cele mai ascunse ale risipirilor din trecut. Expirăm, simţindu-ne calmi şi uşuraţi. Se repetă de cel puţin 7 ori, sau multiplu de 7, ideal de 28 de ori.
11. Este bine ca atunci când primiţi bani să-i puneţi în plicuri roşii, de aceea aveţi grijă să confecţionaţi sau să aveţi în casa plicuri roşii tot timpul. Înainte de Anul Nou, toate plicurile în care au fost sumele de bani primite în timpul anului, se pun sub pernă, iar dimineaţa se ard şi se spune: energia flăcării să mă încarce cu energia banilor, iar anul care vine banii vor fi de folos pentru mine.
12. Dacă timpul ne permite putem face o curăţare energetică a casei, se înconjură casa de 6 ori.
13. Prima dată se tămâiază în fiecare colţ şi cotlon, şi se spune în Numele Tatălui, al Fiului, al Sfântului Duh, rog Sfânta treime să cureţe această casă. A doua oară se dă cu apă sfinţită, În centru camerei întâi pentru a induce energia vindecătoare în acea cameră şi apoi în fiecare colţ şi cotlon rostindu-se aceiaşi rugăciune. A treia oară începeţi să vă plimbaţi pentru prin casă şi să bateţi din palme. Este un mod foarte bun de a “citi” energiile din casă. Când baţi din palme şi se aude clar şi e un lucru uşor de făcut, asta indica o energie luminoasă şi curgătoare. Când bătutul din palme suna greu, plat, asta înseamnă ca acolo este energie stagnantă. Se stă în aceste locuri mai mult timp, continuând să batem din palme până când sunetul devine mai clar. A patra oară se face turul casei cu instrumentul de făcut zgomot, clopoţel, zurgălăi, tobă etc. Se rămâne mai mult în zonele cu energie stagnantă. A cincea oară se merge prin casă şi se face semnul infinit şi se rosteşte o rugăciune sau o afirmaţie de care aveţi nevoie pentru casă. A şasea oară începe de la uşa principala şi ţineţi în mână un bolul de sare. Se împrăştie sare pe praguri, în colturi şi în locurile unde simţim că energia este înţepenită. Poate în apropierea patului unde a stat o persoana bolnavă, în bucătărie unde s-au petrecut multe certuri sau lângă fereastra dinspre vecinii care au probleme. Se lasă sarea acolo cel puţin 12 ore, daca se poate. La sfârşit se tămâiază din nou şi se dă cu apă sfinţită, spunându-se aceiaşi rugăciune de la început, se spun e Tatăl Nostru şi rugăciunea de mulţumire.
Important: înainte de a începe curăţarea spuneţi Tatăl Nostru, spuneţi o rugăciune de mulţumire şi aprindeţi o lumânare. La fiecare trecere se face o pauză şi se spune Tatăl Nostru. Se face semnul Crucii la fiecare rugăciune.
14. Faceţi (dacă nu aveţi) un altar într-un colţ al casei, cu icoane, candelă, apă sfinţită, tămâie, suport pentru lumânări, vas de aromo, arome, beţişoare, carte de rugăciuni. Fiţi conştienţi de prezenţa lui şi folosiţi-l.
15. SUPERSTIŢII?!...
La ora 00.00 să ţineţi în mână ce-ţi doreşti mai mult în 2012!
...acel obiect pe care îl ai în mână de Anul Nou, la 12 noaptea, sau cel pe
care pui mâna imediat după ora 00.00 va fi cel mai important plan al vieţii tale în anul care vine. Daca ai bani în mână, vei merge bine cu banii tot anul, dacă ţi de mână persoana iubită va merge bine cu dragostea tot anul, dacă ţii paharul în mână, va fi un an vesel...
...dorinţa pusa la miezul nopţii de Revelion are toate şansele să se împlinească.
...e bine să avem de Anul Nou crenguţe de vâsc - aduc noroc.
...aduce ghinion daca se agaţă calendarul înainte ca noul an să înceapă.
...aduce ghinion să se întoarcă fila de calendar înainte ca ziua sau luna să se încheie.
...aduce ghinion să intrăm în noul an fără nici un ban în buzunar
...e bine să nu ne găsească Anul Nou cu datorii, altfel vom avea datorii tot anul.
...primul om care va trece pragul în prima zi din noul an va influenţa tot anul.
...prima persoana care va bate la uşă în prima zi din noul an trebuie primită. Dacă prima persoana care va intra în casă e femeie - va fi un an prost, dacă e bărbat - va fi un an norocos.
...nu trebuie să se arunce nimic din casa în prima zi de an nou, nici măcar gunoiul! E bine ca în prima zi din An Nou ceva sau cineva să intre în casa, nu sa iasă!
...este bine sa facem ceva care are legătură directa cu serviciul sau ocupaţia specifică în prima zi a noului an pentru ca aceasta să meargă bine în Anul Nou
....nu este bine să se spele în prima zi a Noului An.
...prima zi din Noul An trebuie să găsească locuinţa curată.
...este bine să se poarte haine noi pe 1 ianuarie şi ceva de culoare roşie, de Revelion.
...este semn rău să se spargă ceva în prima zi a Noului An şi în noaptea de Revelion.
...este semn rău să se plângă în prima zi a Noului An.
...este bine să se facă mult zgomot la miezul nopţii pentru a alunga spiritele rele (clopoţei, petarde etc.)
...este rău să se împrumute bani sau altceva în prima zi a Noului An.
...e semn rău dacă stranuţi în noaptea de Anul Nou.
...aduce noroc să se mănânce linte sau orice fel de bobiţe de Anul Nou.
...Anul Nou va fi luminos şi bun daca se lasă o lampa sau o lumânare aprinsa până la ziua.
...este bine să se lase uşile şi geamurile deschise în noaptea de Anul Nou.
...femeile nemăritate, dacă împrumută o verigheta şi o poartă de Anul Nou pe al treilea deget de la mâna stângă, îl vor visa pe viitorul soţ.
La mulţi ani cu sănătate, spor în toate, fericire, pace sufletească şi multă CREDINŢĂ!
| Rodica Purniche | Astrolog |
Constelaţie care nu corespunde nici ca întindere şi nici ca localizare cu Semnul zodiacal omonim, localizată între aproximativ 15º Peşti şi 26º Berbec. Este o constelaţie mare şi ştearsă, care vechilor greci le-a evocat trupurile Afroditei şi lui Eros, fiul ei, legate, după ce ei s-au preschimbat amândoi în peşti, unul ocupând partea vestică iar celălalt partea de nord a constelaţiei. Poate fi văzută iarna, spre sud, ca o imensă literă V larg deschisă, având la vârf steaua fixă cea mai luminoasă, Alrisha (Alpha Piscium), al cărei nume în araba veche înseamnă “şnur”. Este o stea dublă, care realizează o “plimbare” completă în jurul centrului comun de greutate în 720 de ani, distanţa actuală dintre ele fiind în descreştere.
Corpul peştelui vestic are forma unui cerculeţ: un inel cu cinci stele; la jumătatea distanţei care separă cele două figuri, spre peştele vestic, se află steaua dublă Zeta Piscium. Pe un fundal mai estompat se poate vedea, printr-un telescop puternic, un centru luminos: galaxia M74, o spirală largă, ce se desfăşoară foarte aproape de steaua fixă Alpherg (Eta Piscium). Această galaxie conţine nebuloase spirale asemănătoare cu Calea Lactee.
Se spune că această constelaţie găzduieşte steaua lui Van Maanen, o pitică albă, foarte rar vizibilă, care este o stea veche, fierbinte, ale cărei dimensiuni nu depăşesc mărimea unei planete. Tot aici se află şi NGC 524, o galaxie ecliptică, a cărei strălucire scăzută necesită echipamente speciale pentru a fi fotografiată.
Această constelaţie constituie “reşedinţa” punctului vernal, adică a locului în care se află Soarele la momentul echinocţiului de primăvară, el urmând, cât de curând, să intre în Semnul zodiacal Vărsător. Cu aproximativ 2000 de ani în urmă, acest punct s-a aflat între constelaţiile Berbec şi Peşti, tranzitând, de atunci încoace, constelaţia Peştilor.
| Rodica Purniche | Astrolog |
Constelaţie legată prin nume şi nu prin influenţă de Semnul zodiacal Leu, localizată între aproximativ 15º Leu şi 25º Fecioară, la aproximativ 150º nord şi 78º sud de ecuator. Poate fi văzută primăvara, la sud de Carul Mare, stelele din capul său având forma unui semn al întrebării întors. Telescopul ne ajută să descoperim, sub burta figurii, trei galaxii; două dintre ele au formă de spirală, asemănătoare cu galaxia noastră, Calea Lactee.
Steaua R Leonis sau “variabila Mira”, care se luminează şi se întunecă în decurs de zece luni, poate fi văzută cu binoclul. Regulus, aflată în pieptul figurii, numită şi “inima Leului” (Cor Leonis), poate fi văzută cu ochiul liber. Este steaua principală a constelaţiei, Alpha Leonis, numită de romani “regele mic”; ea formează, împreună cu alte două stele, un triunghi cunoscut sub numele de Triunghiul Primăverii. De culoare alb-albastră, are o strălucire absolută de 160 de ori mai intensă decât Soarele nostru şi un diametru de 4 ori mai mare decât el. Fiind a 21-a stea dintre cele mai strălucitoare, ea este totodată şi o stea triplă, având la distanţă mică doi companioni. Ea a fost asociată, în vechea tradiţie sumeriano-akadiană cu regele ante-diluvian de origine semi-mitică Amegelaros, al cărui nume înseamnă “regele Sferei Cereşti”.
O caracteristică a acestei constelaţii este numărul destul de mare de stele fixe duble sau triple, precum Regulus, Denebola (Beta Leonis) sau Algieba (Gamma Leonis), cea mai renumită stea dublă de pe Cer, fiind de 60 de ori mai strălucitoare decât Soarele. O altă caracteristică este numărul mare de galaxii, care nu pot fi însă văzute cu ochiul liber. Cele mai importante sunt galaxiile spirale alăturate M65 şi M66, asemănătoare cu Calea Lactee dar de volume mult mai mici. Oarecum la fel sunt şi galaxiile M95 şi M96. Acestea patru, împreună cu alte corpuri cereşti (aproximativ 100), alcătuiesc un roi de galaxii. În colţul sudic al constelaţiei se află o galaxie singuratică, şi anume, nebuloasa spirală NGC 3251.
Cu aproximativ 4000 de ani în urmă, cam pe la 2243 în. Ch. (dată la care Pleiadele marcau echinocţiul vernal), Soarele atingea solstiţiul de vară având ca fundal stelele acestei constelaţii, ceea ce a făcut ca omenirea să considere constelaţia (şi, desigur, şi zodia omonimă) drept simbolul mândriei şi al pasiunii, semnificaţia de “rege al animalelor” fiind cumva derivată din semnificaţia Soarelui ca “rege al planetelor” (pentru sistemul nostru solar).
Mult înainte ca grecii să încifreze în poveşti şi mituri adevăruri despre Facerea Lumii, leul era simbolul antic al puterii masculine, al regalităţii şi al divinităţii. Pentru multe culturi, leul a funcţionat pe post de paznic/gardian împotriva întunericului şi al răului intenţionat, fiind prezent în faţa uşilor de la temple şi palate. Cam pe la 3000 în.Ch., de exemplu, multe intrări sau sculpturi erau flancate de lei.
Constelaţia Leului a fost văzută de babilonieni drept un câine fioros, a cărui funcţie era aceea de a proteja zeii, oamenii şi animalele. În templele de cult mithraic, una dintre cele mai mari statui este aceea a Zeului cu cap de leu, aşezat pe un glob cu două benzi încrucişate, una fiind brâul zodiacal iar cealaltă fiind ecuatorul ceresc. Pentru acest cult, Leul reprezenta al patrulea grad al iniţierii esoterice.
Arta funerară romană înfăţişează leii atât ca putere devoratoare a morţii, cât şi în calitate de cuceritori ai ei, atribute preluate din credinţa că leul, ca simbol al puterii devoratoare, devine, prin extensie, simbolul devorării timpului (vom reveni asupra acestei semnificaţii în cartea “Compendiu de astrologie - Semnele zodiacale”, autor Rodica Purniche).
Pentru chinezi, nemuritorul Chiu-shou este un leu care a luat formă umană şi a luptat alături de oameni până când i s-a ordonat să-şi reia vechea înfăţişare, devenind apoi muntele lui Buddha, Wen Shu. În budism, leul este apărătorul Legii, iar Buddha, care a fost numit Leul familiei Shakya, este uneori aşezat pe un tron în formă de leu, care îi conferă curajul de a-i învăţa pe oameni Dharma. În mod similar, în Occident există credinţa că din gura Leului au venit Darurile Logosurilor divine (pentru cei capabili să le perceapă).
Pe steagul persanilor apăreau ca simbol Soarele şi Leul, şi probabil că astrologii-astronomi au răspândit, pornind de aici, cele două particularităţi distincte pe care zodia omonimă le-a preluat de la această constelaţie. De altfel, astrologia persană, care a acordat o deosebită consideraţie stelelor fixe, menţionează, în mileniul III în.Ch., steaua fixă Regulus între cele patru stele regale, numite uneori “vrăjitoarele Paradisului”, “cele patru vrăjitoare” sau “gardienii Cerurilor”: Aldebaran (09º47’ Gemeni), Antares (09º46 Săgetător), Fomalhaut (03º52’ Peşti) şi Regulus (29º50’ Leu).
Glifa care a fost aleasă să reprezinte zodia Leului se spune că reprezintă coada acestui animal, deşi misterele dionisiace vedeau în ea un falus stilizat, în vreme ce alte culturi au considerat-o simbolul energiei creatoare a Soarelui care, odată intrat în această zodie, îşi etalează întreaga sa splendoare cosmică. Cu timpul, leul a ajuns să semnifice apropierea sezonului recoltelor şi abundenţa generoasă a Vieţii sub toate aspectele ei, dar şi pedeapsa divină care se abate fulgerător peste marii oameni ai societăţii dacă ei încalcă Legea Cerească. În ceea ce priveşte influenţa constelaţiei, Ptolemeu consideră că ea conferă, în ansamblu, virtuţi precum curajul şi nobleţea. Stelele fixe cele mai importante Alterf, Ras Elased Australis, Ras Elased Borealis, Subra, Adhafera, Al Jabhah, Algieba, Regulus, Coxa, Zosma şi Denebola.
