Mirabilys Magazin

  • Măreşte caracterele
  • Dimensiune normală caractere
  • Micşorează caracterele
4 iulie 2018 implicarea puternică a asteroizilor în influențele astrale

4 iulie 2018 implicarea puternică a asteroizilor în influențele astrale

Email

În această perioadă avem o activitate intensă a asteroizilor. Junoa tocmai a trecut în semnul Taurului, de unde va intra în conjuncție cu Uranus, o întâlnire cel puțin interesantă din punct de vedere concret. Semnul Taurului are legătură cu tot ceea ce este legat de natură, dar și de tot ceea ce este natural, sau altfel ceea ce se desfășoară într-un ritm natural. În plus acest semn ne vorbește despre valoarea personală, dar și despre valorile personale, despre felul în care fiecare reușește să le îmbine într-un mod cât mai armonios. Junona în acest semn aduce fiecăruia dintre noi o nevoie acută de a se exprima, de a se elibera de obligațiile care constrâng și împiedică, de a fi apreciat. Evident totul este legat și de planul material, și de relațiile care ne leagă de planul material. Uranus este în cădere în semnul Taurului, ceea ce face ca tenta de impulsivitate și neașteptat să fie oarecum diminuată, pe de-o parte, dar, pe de altă parte se poate spune că Uranus este foarte selectiv, va genera situații neașteptate sau ciudate, pentru a ne ajuta să vedem dincolo de aparențe și de a ne elibera de prejudecățile stupide sau de automatismele sub influența cărora lucrăm. Combinația dintre Uranus și Junona este mai mult decât interesant de studiat. Junona care aduce tendința de a controla, de a manipula sau de a urmări orice fel de activitate, este forțată să se ocupe doar de ceea ce este necesar pentru o dezvoltare holistică, să controleze doar modul de implementare a acelor calități care ne ajută să ne evidențiem, și, aduce în toate relațiile tensiuni pentru ca ele să meargă mai departe într-un mod corect sau să se rupă dacă sunt extrem de dificile sau împovărătoare.

Apoi cuplul Uranus Junona se află în trigon cu Ceres, aflată în domiciliu, în semnul Fecioarei, așa că tot ceea ce am scris mai sus este necesar și sprijinit pentru ca fiecare să se poată simți eficient, pentru ca viața fiecăruia să se organizeze, să capete un sens nou și frumos, adică să dea roade și să aducă bucurie. În plus Saturn închide aceste aspecte, formându-se o Piramidă de pământ foarte interesantă pe cerul astral. Saturn colaborează cu cuplul Junona Uranus, aducând o concentrare extraordinară a fiecăruia dintre noi pe toate activitățile în care este implicat. Fiind și în mișcare aparent retrogradă, el va aduce fiecăruia dintre noi în prezent și în atenție activități pe care le-a neglijat, amânat sau le-a rezolvat necorespunzător. În principal această Piramidă de pământ ne determină să luăm decizii concrete, să facem curățenie în toate domeniile vieții, dar mai ales să ne focusăm strict pe dezvoltarea personală și creșterea spirituală. Mai este un aspect interesant și demn de menționat. Saturn se află pe gradul guvernat de Mercur, Uranus deasemenea pe gradul guvernat de Mercur, iar Mercur se află în conjuncție cu Nodul Nord și în opoziție cu Marte în mișcare aparent retrogradă. Totodată suntem în săptămâna guvernată de Mercur; este ca și cum este important să învățăm, să ne mobilizăm, să înțelegem și să facem tot ceea ce este necesar pentru a ne reprezenta corect în exterior și pentru a fi echilibrați și puternici în interior.

Revenind la capitolul asteroizi, Chiron va trece de mâine în mișcarea aparent retrogradă fiind în cuadratură cu Saturn aparent retrograd și în inconjuncție cu Ceres, ceea ce subliniază că este foarte important să învățăm să selectăm din mulțimea de evenimente din jur, pe cele care ne sunt folositoare și care construiesc, dar mai ales să învățăm să ne cunoaștem și să acționăm doar pentru interesul nostru cel mai înalt și reprezentativ din punct de vedere spiritual. Există probabilitatea să apară acele provocări prin care să fim tentați să ne întoarcem la trecut sau la greșelile din trecut, este un test de voință dar și de încredere în noi înșine. Tot din cadrul acestui capitol al asteroizilor, Pallas este în opoziție cu Lilith, un aspect intens în care luciditatea și raționamentele intelectuale și sociale se opun înțelegerii spirituale și folosirii cunoașterii subtile și credinței. De aceea pot exista numeroase provocări prin care ne este testată credința, încrederea și bunăvoința. Este important să le facem față și să nu ne lăsăm perturbați de prezența lor. În schimb trigonul Vesta Venus ne aduce energia necesară, consecvența și dedicarea personală prin care să putem depăși provocările și obstacolele dar mai ales prin care suntem sprijiniți să ne dezvoltăm focusarea, concentrarea și dedicarea spre idealurilor și să primim sprijin pentru a continua.

Mai avem două aspecte interesante trigonul anual dintre Soare și Jupiter, acesta din urmă este staționar direct și ne ajută să ne transformăm și să creștem spiritual; și Ultimul pătrar, care aduce posibilitatea realizării unor ajustări importante.

De aceea este normal ca această perioadă să aducă după sine, dacă alegerile nu au fost făcute cu credinţă şi din suflet, conform principiilor morale înalte, ci având la baza numai interesele personale, ” războaie şi catastrofe”.

Apoi o altă lecţie importantă constă în aceea că puterea nu înseamnă să poţi lovi în ceilalţi, ci să poţi rezolva, cu calm şi stăpânire de sine, situaţiile de criză. Oricine poate lua o piatră şi poate lovi în altul, dar oare câţi pot vindeca rana produsă? Adevărata putere este aceea care, cu calm şi înţelepciune, este folosită pentru a rezolva situaţiile de fiecare zi, în care mulţi devin de-a dreptul isterici numai fiindcă nu reuşesc să întrevadă soluţiile simple cu care ar putea merge mai departe.

De aceea cred că lecţia cea mai importantă pe care o avem de învăţat şi pe care cei care nu au înţeles-o se referă acum la solicitudine. Solicitudinea este atitudinea plină de compasiune şi oferirea ajutorului necondiţionat şi fără rezervă, faţă de cel aflat într-o situaţie critică şi care ne cere ajutorul. Este una dintre virtuţile cele mai importante, despre care ne-a vorbit atât de des Iisus prin pildele sale.

 
 NOUTĂŢI EDITORIALE


AGENDĂ (cu povestioare) 2018



CALENDAR DE PERETE 2018



SaveSaveSaveSaveSaveSaveSaveSaveSave

Maxima Zilei

„Iubirea cheamă iubire. Nu este atât de important ca să fii iubit, cât să iubeşti tu cu toată puterea şi cu toată fiinţa“ Constantin Brâncuși

cine este online?

Avem 102 vizitatori online

Autentificare

Bine ai venit pe pagina Mirabilys. Ca utilizator înregistrat ai acces la arhiva de articole.


CURSURI

CURSURI DE ASTROLOGIE
ŞI FENG-SGUI
recunoscute de Ministerul Muncii. Diplomele obţinute vor da dreptul absolvenţilor să practice profesia de astrolog.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...





Banner

Banner

Banner

Planete - poziţii, aspecte

POZITIILE PLANETELOR
(ora 00:00 - ora Romaniei)error
ASPECTELE ZILEI



CELE MAI CITITE ARTICOLE