Mirabilys Magazin

  • Măreşte caracterele
  • Dimensiune normală caractere
  • Micşorează caracterele
Mercur în mișcarea aparent retrogradă 3 - 23 decembrie 2017

Mercur în mișcarea aparent retrogradă 3 - 23 decembrie 2017

Email

Iată că suntem în ultima dintre cele trei perioade de mișcare aparent retrogradă pe care Mercur le-a avut în acest an. Dintre toate, această este mai dură, mai presantă, pe de-o parte pentru că este ultima dintre cele trei, pe de altă parte pentru că la momentul retrogradării, 3 decembrie ora 9.22, Mercur se afla la grad anaretic în semnul Săgetătorului și, nu în ultimul rând, Mercur se află în exil în acest semn, și în plus în opoziție cu Luna care se află în propriul domiciliu al lui Mercur Gemenii.

Iată semnificația fiecărei situații, pe scurt.

M-am întrebat de ce Mercur are trei cicluri de retrogradare într-un an, și, după mai mulți ani de practică, am înțeles că fiecare dintre ele reprezintă un fel de pas de trois, este un termen din balet, unde practic dansul este realizat de trei persoane , fiecare dintre ele având un solo dar și un moment în care toți trei dansează sincron. Acest moment de sincron, dacă privim holistic și dacă avem capacitatea de a anticipa și a privi detaliile, îl putem bănui la începutul fiecărui an, dar cu siguranță, după ultimul dans de solo, înțelegem semnificația ansamblului. Cam în această situație ne aflăm acum, de a înțelege ansamblul, mai mult obligat, căci el este deja înfăptuit. La începutul anului Mercur era în mișcare retrogradă tot în semnul Capricornului, dar revenind în semnul Săgetătorului pe 4 ianuarie . Practic acum putem înțelege semnificația anumitor evenimente dacă privim retrospectiv. Atunci ni se sugera că vom avea numeroase transformări de trăit, că vom primi lecții de viață dure de la prieteni sau persoane pe care le-am investit cu mai multă putere decât era cazul, sau că pur și simplu am tratat superficial anumite situații și vedem cu claritate asta. Oricum cred că întregul an s-a aflat oarecum sub semnul unor situații confuze, de multe ori greu de înțeles sau acceptat, dar și mai dur, greu de crezut că le-am fi putut trăi. Acum sigur am înțeles sensul, sau mai bine spus intuim sensul, înțelegerea va veni după 23 decembrie. Eu cred că el se referea la aceea de a ne concentra zi de zi pe ceea ce era important pentru fiecare dintre noi pentru a evolua, lăsând deoparte orice fel de justificări. Acest comportament era necesar pentru a învăța lecția înțelepciunii și a concentrării spre ținta personală.

Faptul că Mercur în momentul retrogradării se află la grad anaretic, ne spune multe; în primul rând ne atenționează că tot ceea ce gândim, spunem sau scriem acum conține o mare responsabilitate. De aceea este important să nu tratăm nimic cu superficialitate crezând că odată vom îndrepta ceea ce facem acum. Ceea ce gândim, credem, rostim acum se va materializa, căci este momentul să învățăm cât de mare este energia și forța cuvântului. Este un moment în care trebuie să redescoperim implicațiile pe care le generează un cuvânt și să le și trăim, pentru că se vor repercuta extrem de rapid. Sensul este că vom deveni ceea ce gândim.

Mercur în exil, ne sugerează că este greu să ajungă la cei din jur ceea ce gândim, din mai multe motive, dar cel mai important este acela că nici nouă nu ne este foarte clar scopul. De fiecare dată în aceste momente trebuie să găsim modalități de a ajunge la sufletului celuilalt numai cu anumite cuvinte, care fac ca să se deschidă porțile sufletului. În acest fel exersăm semnificația cuvintelor, dar și interesul și concentrarea pentru celălalt.

Aș mai adăuga că la momentul retrogradării, Ascendentul se află în semnul Capricornului în conjuncție cu Lilith, și avem de trăit toate fricile pe care le gândim sau le rostim, tocmai pentru că experiența ne va elibera de ele. în general ne este frică de ce nu am trăit sau nu cunoaștem. Este o luciditate obținută prin trăire, deci care va aduce beneficiul eliberării sufletești. Cel mai important ar fi să încercăm să scriem ce simțim, sau și mai bine să scriem de ce ne temem căci prin scris ne vom clarifica și poate vom și înțelege. În plus atât Ascendentul cât și Lilith sunt în septil cu Jupiter din semnul Scorpionului, ceea ce semnifică că au loc numeroase descărcări karmice, tocmai în ideea de mai sus, de a ne elibera de anumite frici, de această dată subconștiente, ele fiind prezente datorită prezenței lor pe memoriile cele mai accesibile aflate în subconștient. Adică frica era generată de informația din memorie că undeva cândva acel eveniment o să se întâmple, trăind cu sabia lui Damocles deasupra capului. Aceste eliberări karmice vor genera și o transformare interioară și o creștere spirituală.

Multe evenimente vor avea loc și în plan material, anumite schimbări majore vor avea loc atât în domeniul bancar cât și în toate zonele legate de resurse sau finanțe.  Primele semnale le vom primi la sfârșitul lunii decembrie iar apoi ele vor continua într-un ritm constant.

În planul relațiilor interumane au loc adevărate crize, schimbări și zbateri, ele vin tocmai ca noi să restabilim raportul de forțe, pentru a ne modifica gândirea legată de ceea ce reprezintă realmente o relație.

Realitatea pare tot mai tulburătoare, nu-i aşa? Cel puţin după ceea ce se vede la ştiri, lucrurile par să se agite din ce în ce mai tare. Când natura se calmează, încep scandalurile dintre oameni, din organizaţii şi instituţii. Lumea pare cuprinsă de o agitaţie ciudată, care îi împinge pe oameni la atitudini şi decizii generatoare de noi tensiuni artificiale. După părerea mea, mulţi au intrat în jocul periculos al propriilor lor neîmpliniri, ambiţii şi temeri.

Am cunoscut oameni a căror nemulţumire se vede în tot trupul lor. Sunt ca nişte case cu uşile şi ferestrele zidite. Am cunoscut şi oameni a căror mulţumire îi face uşori, ţinându-i la suprafaţa lucrurilor, ca pe nişte frunze verzi şi lucioase, legănaţi parcă de unduirile blânde ale sufletului lor. Mă bucur că i-am cunoscut şi pe unii şi pe ceilalţi, căci aşa am descoperit că sufletul vorbeşte şi dacă vrem noi sau nu vrem.
Apoi de la ei am înţeles că atât mulţumirea, cât şi nemulţumirea vin din împăcarea sau neîmpăcarea cu alegerile pe care le facem în fiecare moment al vieţii. Căci în fiecare clipă suntem puşi în faţa unei alegeri, "sorţii" ne cer o mutare, ori pe alb, ori pe negru. Am fost întrebaţi sau ne-am întrebat chiar noi înşine: "Am de ales?" , realizând uneori prea târziu că alegerea nu se face neapărat între două lucruri de acelaşi fel. Am simţit asta de multe ori în viaţă, dar cel mai dur o simţi când nu mai ai posibilitatea de a alege căci eşti împins pe calea ta. Cel mai interesant este când faci alegerea de a renunţa la ceva fără nici o altă perspectivă, când am făcut asta, mă simţeam de parcă m-aş fi pregătit să mă arunc în apa netedă şi nesfârşită a unui ocean, ţâşnind din strâmtoarea învolburată a unei cascade. Am înţeles că asta se întâmplă când sufletul nu a vrea să mai rabde, când dezarmăm mintea de biciurile pe care însuşi sufletul i le-a pus în mână, pentru a-l îmblânzi şi înduhovnici. Atunci, eu personal am simţit că alegerea am făcut-o, în primul rând, pentru că nu mai aveam timp pentru a trăi cum îmi place, dacă nu schimb acel ceva. Am retras celorlalţi puterea pe care le-am dat-o asupra mea, aşa cum mi-aş retrage mâinile din corpul unor păpuşi de plastic, lăsându-le inerte, cu feţele congestionate, pe marginea vieţii. Vor rămâne acolo până când iertarea mea le va găsi, putrezite de ploi şi uscate de soare, împuţinate în ele însele, şi le va iubi. Nu azi, nu mâine, ci într-o zi, căci am înţeles că iertarea nu vine impusă ci după un îndelungat proces de creştere şi acceptare a ceea ce nu am înţeles la un moment dat. Ea, la mine personal, vine atunci când le voi putea privi, mă refer la păpuşi, şi înţelege ca un soldat, cu focurile bătăliilor stinse în trup şi care-şi va fi făcut din răni vetre.
Am mai înţeles şi că nu te poţi răni singur, alţii trebuie s-o facă. Alţii trebuie lăsaţi s-o facă. E firesc să te doară şi să alegi să ripostezi - pentru că eşti viu, eşti personal şi îţi aperi ceea ce eşti. Dar este la fel de firesc să alegi să te lupţi fie cu ei, fie cu tine însuţi. E firesc să alegi să nu lupţi deloc. E firească orice alegere, atâta timp cât te poţi împăca cu ea. Dar cât de greu este să alegi aşa...

 
 NOUTĂŢI EDITORIALE


AGENDĂ (cu povestioare) 2018



CALENDAR DE PERETE 2018



SaveSaveSaveSaveSaveSaveSaveSaveSave

Maxima Zilei

 Poate că acum este momentul de a reflecta la ideea că dacă eu sunt fericit şi ceilalţi vor fi fericiţi, acordând prioritate întâi împlinirii personale. Deci: Dragostea este Cine Eşti Tu cu Adevărat.

cine este online?

Avem 46 vizitatori online

Autentificare

Bine ai venit pe pagina Mirabilys. Ca utilizator înregistrat ai acces la arhiva de articole.


CURSURI

CURSURI DE ASTROLOGIE
ŞI FENG-SGUI
recunoscute de Ministerul Muncii. Diplomele obţinute vor da dreptul absolvenţilor să practice profesia de astrolog.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...





Banner

Banner

Banner

Planete - poziţii, aspecte

POZITIILE PLANETELOR
(ora 00:00 - ora Romaniei)error
ASPECTELE ZILEI



CELE MAI CITITE ARTICOLE