Mirabilys Magazin

  • Măreşte caracterele
  • Dimensiune normală caractere
  • Micşorează caracterele
Opoziția Soare - Jupiter 9 mai 2018

Opoziția Soare - Jupiter 9 mai 2018

Email

Acest aspect anual ne determină să facem de fiecare dată alegeri, să facem ordine, să ne reglăm situațiile neîncheiate sau tulburi. În plus acest aspect ne ajută să încheiem acele acţiuni şi activităţi, relaţii şi implicări, care nu ne sunt necesare. Să nu uităm, legea acestei perioade este aceea că să ducem o treabă la bun sfârşit, ea este la fel de important acum ca şi în trecut. Unul din motivele pentru care oamenii nu izbutesc să-şi termine proiectele este tentaţia drumului mai scurt pentru a economisi timp. Ei cred că aşa vor reduce efortul şi costurile, însă de cele mai multe ori scurtăturile sfârşesc într-o fundătură. Eşecul provine şi de la îndepărtarea de scopul iniţial sau de teama de a nu ne pierde poziţia sau beneficiile.

Cu siguranță de această dată acest aspecte ne testează credința, încrederea, prieteniile dar mai ales iubirea și compasiunea față de cei din jur. Poate din aceste motive suntem mult mai vulnerabili la zvonuri, poate plecăm prea ușor urechea la fel de fel de bârfe sau vorbe aruncate tocmai pentru a ne aduce îndoiala în suflet. Fricile sunt mult mai amplificate decât deobicei, iar teama de a nu fi priviți greșit ne domină în cele mai dificile situații. Pe scurt opoziția Soare Jupiter pe axa Taur Scorpion ne vorbește despre frică versus credință. În situaţiile critice putem avea impresia că ne îndreptăm spre un dezastru, sau teama de consecinţe poate deveni atât de mare încât să nu mai putem vedea la timp soluţiile. Este nevoie de încredere în faptul că există rezolvări, şi de luciditate şi calm pentru a le vedea şi a face gesturile sau acţiunile pentru ieşirea din impas. Dacă ne lăsăm pradă emoţiilor, avem mari şanse să ajungem exact în situaţia de care ne temem.

Această confruntare este necesară pentru a ne acorda cu tot și la tot ce ne înconjură, în scopul de a descoperi și participa la experiențele colective de vârf, importante și care reprezintă și ceva din interiorul nostru.

Jupiter este în septil cu Saturn retrograd, așa că este posibil să ne apară în cale situații, evenimente, oameni, care să ne determine să descărcăm din bagajul karmic. Din acest motiv această opoziție o privim mai tensionată sau o percepem mai dură decât deobicei. De fapt, în adâncurile fiinţei noastre purtăm cu toţii amintirea a ceea ce reprezintă menirea vieţii noastre. Fiecare a participat la crearea acestei meniri, împreuna cu Dumnezeu şi cu îngerii, înainte de a veni pe Pământ. Când ne-am întrupat, Pământul ne-a influenţat modul de a gândi, simţi, acţiona, făcându-ne astfel să uităm care-i scopul venirii noastre aici. Dar căutarea, conştientă sau nu, ne urmăreşte în mod constant, ne determină să ne punem întrebări despre rostul lucrurilor şi sensul vieţii, să ne definim sentimentul utilităţii în tot ceea ce întreprindem.

Reamintirea menirii noastre umple golul din noi. Atunci când simţim pustiu pe dinăuntru, ne îndreptăm către ceva din afara fiinţei noastre, pentru a umple acest gol. Şi totuşi, obiectele şi persoanele exterioare nu reuşesc niciodată să umple complet acest sentiment de pustiu interior. Aceasta se realizează numai prin găsirea şi urmarea drumului propriu în viață.

Acest aspect aduce celor care îşi doresc să sondeze sau să exploreze zonele spirituale, multă dedicare, inspiraţie şi capacitatea de a obţine rezultatele căutate. Intensitatea cu care ne putem concentra asupra subiectelor poate aduce rezultate importante şi descoperiri neaşteptate. De fapt el ne vorbeşte mai multe despre zonele subtile, nevăzute, despre ceea ce fiecare ştie că există dar nu vede cu ochii raţiunii fiind nevoie de mai mult de atât.

Singurele repere fixe în acest moment trebuie să fie legate de evoluția noastră și de implicarea socială susținută, dar și de utilizarea conștientă a tuturor resurselor personale. Aceste scopuri sunt extrem de importante și ele ne ghidează pentru a genera noi proiecte și a acționa dar și pentru a le încheia pe cele începute.

 
 NOUTĂŢI EDITORIALE


AGENDĂ (cu povestioare) 2018



CALENDAR DE PERETE 2018



SaveSaveSaveSaveSaveSaveSaveSaveSave

Maxima Zilei

Chiar dacă atmosfera este aparent plăcută, în interiorul nostru simțim o nevoie acută de a ne ordona sentimentele, viața materială, relațiile, gândurile și de a ne stabili valorile. De aceea cele mai mari transformări vor avea loc în forul nostru interior.

cine este online?

Avem 30 vizitatori online

Autentificare

Bine ai venit pe pagina Mirabilys. Ca utilizator înregistrat ai acces la arhiva de articole.


CURSURI

CURSURI DE ASTROLOGIE
ŞI FENG-SGUI
recunoscute de Ministerul Muncii. Diplomele obţinute vor da dreptul absolvenţilor să practice profesia de astrolog.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...





Banner

Banner

Banner

Planete - poziţii, aspecte

POZITIILE PLANETELOR
(ora 00:00 - ora Romaniei)error
ASPECTELE ZILEI



CELE MAI CITITE ARTICOLE