Tradiţia povesteşte că la origine, fiinţa umană a fost creată bărbat şi femeie. Deci, orice bărbat este în acelaşi timp bărbat şi femeie, şi orice femeie este în acelaşi timp femeie şi bărbat. A fi bărbat sau femeie înseamnă a nu fi decât o jumătate, şi nu-i rămâne fiecăruia de făcut altceva decât să îşi găsească jumătatea complementară. Unde? În el însuşi. Acesta este lucrul care nu se ştie. Pentru fiecare bărbat şi fiecare femeie adevărata căsătorie este unirea interioară cu cealaltă jumătate a fiinţei sale şi nu unirea exterioară cu o altă femeie sau un alt bărbat. Da, aceasta este adevărata căsătorie: a găsi această cealaltă jumătate a eului propriu, a o atrage şi a fuziona cu ea şi a deveni, în fine, o fiinţă completă pentru a realiza o muncă magică.
Majoritatea căsătoriilor care se fac pe pământ nu sunt decât experienţe, încercări, mai mult sau mai puţin reuşite, aşteptând de a putea realiza adevărata căsătorie care este de ordin spiritual.
Pentru mine, căsătoria este un act atât de sublim încât nu sunt sigur că l-am aprofundat cu adevărat. Ceea ce ştiu, este că numai căsătoria spirituală permite realizarea lucrurilor mari. Cât timp bărbatul nu este căsătorit interior, el are forţa, chintesenţa, dar nu o poate condensa pentru ca ea să fie vizibilă, tangibilă, reală în planul fizic: lui îi lipseşte factorul capabil de a furniza materia pentru realizarea lucrurilor, adică tocmai principiul feminin. Şi dacă femeia nu este căsătorită interior, ea are toate materiale, dar nu are flama, scânteia care trebuie să îmbrăţişeze totul. Ea poate avea multă materie, dar această materie nu se aprinde, e moartă, stagnantă, pentru că spiritul e absent. Nu uitaţi aceasta.
Căsătoria este o problemă foarte vastă pe care putem să o studiem peste tot în natură. Astfel, în chimie, fizică, astronomie, botanică, anatomie, psihologie, etc., vorbim fără încetare despre căsătorie. Să luăm numai exemplul apei, care este un element indispensabil vieţii în univers. Ce este apa? Un copil născut din unirea unui tată, oxigenul, şi a unei mame, hidrogenul: H2O. Da, şi de ce unirea unui 1 (O) şi a 2 (H2)?… Pentru că 1 este numărul principiului masculin, şi 2 este numărul principiului feminin.
Să luăm, de asemenea, exemplul cuvântului. Cum produce omul cuvântul? Cu braţele sale, cu picioarele sale, cu urechile, cu nasul său, cu pântecul său? Nu, cu gura sa. Şi gura din ce este formată? Din limbă şi cele două buze; şi atunci când limba şi cele două buze se pun în mişcare produc cuvântul articulat. Limba este principiul masculin şi cele două buze sunt principiul feminin. Astfel, principiul masculin şi principiul feminin produc un copil: cuvântul. Vedeţi ştiinţa formidabilă care este conţinută în această pagină a marii cărţi a naturii vii!
Dacă filozofii ar fi reflectat asupra mecanismelor cuvântului, asupra elementelor care intră în joc pentru ca omul să poate scoate sunete articulate, ei ar fi putut descoperi prin analogie că Dumnezeu conţinea mai înainte în El cele două principii prin care El a creat pe Fiul său, Cuvântul, şi că fiul a pus în mişcare toate creaturile. Pentru că, cuvântul nu este lipsit de sens, nu este rostit fără un motiv, el e adresat cuiva în vederea a ceva. “La început a fost cuvnâtul” a spus sfântul Ioan. Cuvântul reprezintă mişcarea, copilul.
Acum, iată esenţialul din ceea ce aş vrea să vă fac să înţelegeţi. La fel cum Dumnezeu a creat lumea prin Cuvânt, la fel în planul fizic, jos, oamenii crează viaţă. În gură, cele două principii sunt împreună, mereu împreună. Pentru a putea vorbi, trebuie ca cele două buze şi limba să fie împreună pentru a produce sunete. Încercaţi să articulaţi fraze fără a vă pune limba şi buzele în mişcare, nu veţi reuşi. În Dumnezeu cele două principii sunt împreună, unite; ele nu sunt niciodată separate, de aceea Dumnezeu crează fără încetare. În timp ce oamenii se comportă ca şi cum cele două principii ar fi separate, bărbaţii posedă numai principiul masculin iar femeile numai principiul feminin; dar cum, pentru a crea viaţă, trebuie să le unim, iată o serie întreagă de dificultăţi şi complicaţii!
Toate persoanele care nu dezvoltă în ele însele cele două principii, masculin şi feminin, nu sunt cu adevărat imaginea lui Dumnezeu, şi ele nu au plenitudinea. Evident, eu nu mă refer la faptul de a avea cele două principii în plan fizic, ci în plan spiritual: principiul iubirii şi principiul înţelepciunii, unite împreună. Numai fiinţele care au realizat unirea celor două principii în ele însele, principiul iubirii şi principiul înţelepciunii, acestea sunt în adevăr şi posedă forţa.
