Poate cea mai importantă idee pe care putem să o avem acum este aceea de a ne monitoriza ideile, de a ne contempla viața scriind în jurnal.

Există diverse tipuri de jurnale. Unii oameni îşi consemnează gândurile şi simţămintele de taină, în fiecare zi. Alţi oameni scriu o poezie, schiţează câteva rânduri dintr-un eseu, o dată pe săptămână, ori la câteva luni, sau, pur şi simplu, "în răstimpuri". Unul dintre aspectele minunate ale ţinerii unui jurnal este absenţa regulilor şi a restricţiilor.

Cu scopul de a-ţi dinamiza şuvoiul creator, începe un jurnal, pentru a-ţi consemna ideile şi gândurile inspiraţionale, sau pentru a urmări derularea unui proiect artistic! Alege-ţi un caiet cu foi albe, de preferinţă neliniat, care te atrage prin culoare, dimensiuni şi textură. Ori întocmeşte-ţi propriul jurnal, cu design personalizat, recurgând la diverse desene şi fotografii! Primul pas este cel mai important. Pentru început, vei dori, poate, să-ţi planifici riguros răgazul acordat jurnalului, introducându-l în agenda zilnică ... însă, chiar dacă nu alegi astfel, tu ştii că el te aşteaptă, de fiecare dată când te cuprinde inspiraţia.


Una dintre modalităţile ideale de încurajare a creativităţii presupune a încerca lucruri noi. Nu permite ideilor preconcepute referitoare la ceea ce ar trebui să fie un "jurnal", să se interpună în calea creativităţii! Tot ce are o natură prea formală sau lineară, este la îndemâna oricui; atunci când pluteşti pe aripile imaginaţiei, poţi scrie cu mâna non-dominantă, sau într-o direcţie diferită - orientarea "vedere" (pe orizontală) a paginii este un excelent punct de pornire; de asemenea, poţi scrie pe diagonală, sau chiar în cerc. În acest caz, când vine vorba de jurnal, nici măcar nu trebuie să recurgi la cuvinte: desenează, mâzgăleşte, ori aplică un colaj de imagini! Nu contează atât abilităţile artistice, în crearea jurnalului, cât găsirea şi concentrarea asupra propriului mod de exprimare. Orice este inedit îşi va dovedi eficacitatea în a da un imbold creativităţii tale: scrie în multiple culori; înveseleşte paginile, împodobindu-le cu desene şi schiţe colorate; recurge la orice te poartă dincolo de vechile căi şi moduri de gândire!


Jurnalul poate aborda orice faţetă a creativităţii tale. Indiferent dacă crezi, ori nu, în clipa de faţă, nu există nicio "persoană necreativă".

Orice atare îmbinare de crâmpeie de gând şi culoare poate constitui locul de păstrare a visurilor tale, cartea ta cu sugestii de creaţii strălucite, ori punctul de pornire a unei năzuinţe şi strădanii creatoare de mare amploare. Nu te mărgini doar la înjghebarea unui jurnal; când şi când, coboară-l din raft şi citeşte-l, de parcă ai fi avut surpriza de a descoperi jurnalul altcuiva (odată cu permisiunea de a-l răsfoi). Tu însuţi vei fi uimit şi încântat de propria ta inspiraţie. Madisyn Taylor

Poate fi de folos http://www.mirabilys-magazin.ro/magazin-online/produse-si-servicii/#jurnalul%20viitorului.

COȘ DE CUMPĂRĂTURI

0 produse 0,00 RON
Vezi coș de cumpărături

AUTENTIFICARE

Bine ai venit pe pagina Mirabilys. Ca utilizator înregistrat ai acces la arhiva de articole.

Ţine-mă minte