Pentru că am intrat în ultima săptămână dinaintea Crăciunului, m-am decis să scriu zilnic câte o poveste despre ce înseamnă această perioadă pentru noi oamenii.
Darurile au fost asociate cu Crăciunul încă de când Magii au venit pentru a i se închina pruncului Iisus și a-i aduce smirnă, tămâie și aur, dar cu siguranță obiceiul nu a fost atât de răspândit ca în prezent. De exemplu festivalurile de iarnă de la Roma anterioare stabilirii Crăciunului pe 25 decembrie, cuprindeau schimbul de daruri. În timpul Saturnaliilor și al Calendelor prietenii își ofereau reciproc strenae, mici simboluri ale bunăvoinței, făcându-și urări pentru noul an. Nu este limpede momentul în care creștinii au decis să sărbătorească Nașterea prin schimburi de daruri, se știe doar că într-o predică rămasă din jurul anului 400, că autorul ei deplângea faptul că obiceiul îi învăța pe copii să fie egoiști și că darurile nu erau oferite din sentimente înălțătoare sau din bunăvoință.
A dărui din inimă este ceva înălțător, asta presupune ca celălalt să fie în inima ta. Dacă toți am face asta cu siguranță am trăi într-o lume mai bună. Și acum poate apare întrebarea, cum alegi un dar potrivit pentru cineva, păi aici este așa dacă este din inimă și îl dai altei inimi, adică omul primește cu inima, nu ai cum să greșești. Sau mai este o variantă, să fim atenți la nevoile celuilalt, dar asta este deja greu, căci câți dintre noi suntem atenți? Tot ceea ce trebuie să transmitem printr-un dar este că ne pasă, și atunci acolo ar trebui să fie ceva care să ne reprezinte: o îmbrățișare, o frază pentru sufletul celuilalt, un mic mesaj simbolic, fiecare să fie din inima ta pentru inima celuilalt. Apoi când dăruiești un dar creat de tine personal, dăruiești celuilalt o experiență, dăruiești o parte din viața ta - cât l-ai realizat și te reprezintă, numai dai un lucru inert ci unul încărcat emoțional. Singura problemă că astfel de lucruri cer timp, iar timpul este o problemă...
