Aceasta este una dintre conjuncțiile cele mai interesante din astrologie, cel puțin din punctul meu de vedere. Ea are loc aproximativ la doi ani, de exemplu următoarea va avea loc pe 11 aprilie 2024 – și deschide cicluri legate exclusiv de evoluția personală, de creșterea spirituală și ne provoacă să depășim obstacolele, să ne concentrăm forțele, să ne evaluăm resursele fizice pentru. La această conjuncție, ca de altfel la toate aspectele, avem niște particularități care ar trebui să ne sprijine pentru a înțelege exact ce avem de făcut pentru următorii doi ani. Iată care sunt din punctul meu de vedere:

  • În primul rând conjuncția se formează în semnul de domiciliu al lui Saturn ceea ce îi conferă un atu foarte puternic lui Saturn în sensul că orice fel de energie vitală irosită în direcție nepotrivită va fi sever sancționată de Saturn, ceea ce cu siguranță ne va crea sentimentul de stres, oboseală nejustificată, crize, conflicte interioare. Cu alte cuvinte ni se semnalează cu multă impetuozitate când suntem în afara Vieții noastre. Insistența care seamănă cu încăpățânarea de a face ceva nepotrivit cu planul nostru de viață sau nepăsarea fașă de semnalele pe care le primim pentru a renunța la ceea ce este greșit, se poate solda cu probleme fizice și presiuni psihice, care nu sunt de neglijat. În același timp dacă am ales corect, această conjuncție ne aduce determinarea necesară pentru ca timp de doi ani să acționăm eficient și asumat.
  • Acest aspect se formează în semnul Vărsătorului pe gradul lui Jupiter. Este un aspect esențial, deoarece Jupiter întotdeauna a mediat relația dintre Saturn și Marte. Jupiter este considerat ”marele benefic”, da este așa, ne ajută să ne dezvoltăm, cu condiția de a acționa prin voință și cu credință(încredere) – Marte - rațional, constant, organizat și ferm – Saturn. În plus acest grad jupiterian ne spune că avem toate oportunitățile acum, dacă alegerile pe care le facem ne reprezintă, dar mai ales ajută și la nivel social, adică trebuie să aducă beneficii celor din jur. În plus Jupiter intervine și concret printr-un frumos semisextil pe care formează cu conjuncția Marte Saturn. Ce înseamnă asta? Păi avem posibilitatea de a accesa mult mai ușor informațiile prin intuiție, inspirație, vise, și orice fel de alte mijloace prin care subconștientul transmite informații inconștientului, totul este să nu le neglijăm. Nimic nu este lăsat acum la voia întâmplării.
  • Vărsătorul semnul în care se formează conjuncția, reprezintă viitorul, deci acum chiar avem posibilitatea de a ne propunem să inițiem acele activități care să ne construiască un viitor Bun. Uranus din semnul Taurului, generează o tensiune psihică importantă, tocmai pentru a alege doar anume activități, adică acelea pe care le putem face natural, prin intermediul înzestrărilor personale, dar mai ales acelea care vor ajuta umanitatea și Omul.
  • Semnificativ mi se pare că Saturn este dispozitorul ierarhic al semnelor, adică el distribuie energiile venite din ”cosmos” către fiecare în parte în funcție de planul pe care și-l asumă dar și în funcție de soarta personală; Marte în schimb este dispozitorul ierarhic la caselor, el generează energia necesară acțiunilor concrete, materiale, personalizate. Pe scurt avem tot suportul atât la nivel general cât și personal să ne implicăm și să acționăm cu credință pe Calea noastră, în acest fel contribuind și la Binele general. Jupiter și Neptun, s-au izolat, au un laborator specializat de unde vor lucra împreună pentru a aduce lumii și apoi fiecăruia în parte, după credința sa – va avea loc conjuncția dintre cele două pe 12 aprilie 2022.
  • Această conjuncție mai are o particularitate extrem de subtilă dar foarte importantă, ea ajută în același timp la realizarea unei direcții din Calea personală, dar pe de altă parte poate ajuta la descărcarea karmei dar și la acumularea de karmă, cum se spune, fiecăruia după credința sa. Spun acest lucru deoarece Marte și Saturn se află în cuadratură cu Nodurile lunare, și deci forța ei este sporită de acest resort venit din exterior dar care se poate adapta impulsului interior al fiecăruia. Apoi aspectul se formează în perioadele în care Nodurile lunare sunt directe, perioade în care practic nu prea avem controlul asupra mediului extern, adică ne putem confrunta cu situații paradoxale din care trebuie să învățăm ceva, să înțelegem ceva, să ne oprim din ceva. Așa că orice fel de întâmplare trebuie privită cu multă atenție și înțelepciune, pentru a înțelege substratul profund al mesajului pe care-l aduce.
  • Selectați cu atenție parteneriatele, este foarte posibil ca unele dintre ele să intre într-o fază critică, atunci probabil că trebuie să vă spuneți punctul de vedere, să cereți să vă fie respectată opinia voastră (evident argumentată rațional și corectă), fără a mai face concesii dacă nu este respectat acest fapt.
  • Să nu uităm că acum se încheie un ciclu început pe 1 aprilie 2020, aspectul s-a format tot în semnul Vărsătorului, în primul grad, ceea ce atunci ne-am propus să schimbăm acum are o finalitate dar și o continuitate, încercați să faceți o analiză a tot ce s-a întâmplat în acest interval de timp și să produceți schimbările necesare.
  • întâlnirea dintre Marte și Saturn în semnul Vărsătorului – sau în același semn – se produce aproximativ la 28 -30 de ani , cea anterioară a avut loc pe 6 martie 1992 la gradul 14 Vărsător guvernat de Lună, deci acum se închide ciclul lung deschis atunci și se generează unul nou de 30 de ani; următoarea conjuncție producându-se abia în mai 2050. Poate ar trebui analizat, pentru a înțelege ce avem de făcut acum, perioada respectivă atât la nivel mundan cât si personal (pentru cei trecuți de 45 de ani).
  • Mare atenție, vor apare în jurul nostru fel de fel de personaje care vor încerca să ne abată atenția de la ceea ce avem de făcut, ne vor copleși cu problemele lor, cu cererile lor, cu energia lor acaparatoare, eu zic să amânați discuțiile cu acestea, să ieșiți din această energie și să vă concentrați doar asupra ceea ce aveți de făcut.

Această conjuncție este foarte activă pe 4, 5 și 6 aprilie 2022, dar cu precădere ziua de 4 aprilie ar trebui să o dedicați pentru a vă face propriile planuri, pentru a vă concentra pe propria persoană, pentru a vă înțelege menirea și Calea în viață și a vă implica.


CURSURI DE ASTROLOGIE CHINEZĂ ȘI FENG-SHUI.
Diplomă recunoscută de Ministerul Muncii.
Formator Gabriela Apostol.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...


CURSURI DE ASTROLOGIE
Diplomă recunoscută de Ministerul Muncii.
Formator Gabriela Apostol.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...

COȘ DE CUMPĂRĂTURI

0 produse 0,00 RON
Vezi coș de cumpărături

AUTENTIFICARE

Bine ai venit pe pagina Mirabilys. Ca utilizator înregistrat ai acces la arhiva de articole.

Ţine-mă minte