Este una dintre marile sărbători ale creștinătății, m-am gândit să scriu despre ea pentru că de aseară am simțit un fel de atmosferă de sărbătoare în aer. Sărbătoarea are șapte ingrediente, ca să o citez pe Irina Nicolau: miez de sfințenie, timpul bun, locul curat și bun, sufletul primenit, cuvântul, gestul și lucrul potrivit. Miezul de sfințenie este nelipsit în sărbătorile creștine, aici se poate vorbi foarte mult, dar nu asta este important. Sărbătoarea apare raportată la cotidian ca un exces, dar acel tip de exces care evident ținut sub control, apoi te încarcă. Așa că fiecare va simți în zi de sărbătoare nevoia de a face un exces, de exemplu de a nu face nimic și de a simți pur și simplu atmosfera toamnei care de astăzi, așa cum spune tradiția populară, se instalează. Timpul bun este acel timp care aduce sufletului împlinire prin acțiunile pe care le facem, opusul lui este timpul sec, care aduce doar epuizare. Locul curat și bun, este evident alegerea și acțiunea personală a fiecăruia la fel ca și sufletul primenit care nu înseamnă numai curățat – fiecare curăță ceea ce are nevoie (mincinosul minciuna, pizmașul invidia, și tot așa) ci și regenerat, adică să pui ceva bun în locul curățat. Cuvântul, gestul și lucrul nepotrivit, evident depinde de existența fiecăruia, adică este destul de diferit de la om la om, dar pentru fiecare cred că ar trebui să însemne să nu faci ceva neadecvat, nepotrivit; cuvântul, gestul lucrul potrivit pentru fiecare este bun pentru el, adică construiește căci nu numai că nu face rău Universului dar este și destul pentru Dumnezeu.  Precum vedem sărbătoarea trebuie pregătită cu multă naturalețe dar și atenție, pentru că de la sărbătoare omul trebuie să știe să ia folos. Sărbătoarea Crucii ne aduce un mare folos fiecăruia dacă înțelege sensul profund al ei. Se spune că de ziua Crucii se închide Pământul, simbolic asta însemnând că vom culege roadele acțiunilor noastre. Adică dacă am pus semințe bune rodul acestora se poate vedea și apoi vom continua să le folosim, fiind hrana noastră sufletească pentru următoarele 6 luni. Din punct de vedere al Pământului și al Mamei Natură anul se împarte cam așa: 17 martie – 14 septembrie perioada acțiunii și 14 septembrie – 17 martie perioada rezultatelor acțiunilor, această împărțire a anului în tradițiile populare române, se suprapune cu împărțirea dat de echinocții, de primăvară și de toamnă. Ziua Crucii este denumită popular ca și Ziua Șarpelui, Șarpele conține în el, prin reprezentarea cu care este investit, atât Binele cât și Raul, fiecare va folosi ceea ce crede de cuviință. Deci Ziua Crucii poate fi o zi de analiză a faptelor personale, dar și de curățare a tot ceea ce este nepotrivit și risipitor în fiecare dintre noi.  


CURSURI DE ASTROLOGIE CHINEZĂ ȘI FENG-SHUI.
Diplomă recunoscută de Ministerul Muncii.
Formator Gabriela Apostol.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...


CURSURI DE ASTROLOGIE
Diplomă recunoscută de Ministerul Muncii.
Formator Gabriela Apostol.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...

COȘ DE CUMPĂRĂTURI

0 produse 0,00 RON
Vezi coș de cumpărături

AUTENTIFICARE

Bine ai venit pe pagina Mirabilys. Ca utilizator înregistrat ai acces la arhiva de articole.

Ţine-mă minte