Ziua de azi, 7 iulie 2005, va rămâne în istorie prin exploziile care au şocat şi paralizat Londra. Mulţi astrologi vor fi chemaţi sau se vor simţi îndemnaţi să îşi spună părerea cu privire la acest eveniment. Poate că unii vor spune că l-au prezis deja, dar cei mai mulţi se vor mulţumi doar să caute justificări astrologice ale evenimentului. De multe ori, ei fac asta numai la cererea presei, alteori o fac din proprie iniţiativă. Astrologii sunt oameni, şi ei, fac după cum simt că trebuie să facă un lucru...
Este cert, totuşi, că astrologia nu serveşte la a se prezice asemenea evenimente. Dacă astfel de evenimente aberante ar putea fi prezise cert, prin astrologie sau prin alte ştiinţe, atunci cu siguranţă că ele ar putea fi evitate. Bineînţeles, asta şi cu condiţia ca predicţiile să fie crezute de cei care ar trebui să ia măsurile necesare. Dar nu este deloc cazul. Nici astrologia, nici alte ştiinţe mai bine înrădăcinate în educaţia omului de azi, nu pot prezice catastrofele şi dezastrele de acest gen. Ele sunt inevitabile, dar asta o putem spune numai după ce s-au întâmplat.
Oamenii se aşteaptă de la astrologi să le spună ce li s-a întâmplat şi ce li se va întâmpla în viaţă. Totuşi, astrologul nu este un ghicitor. Ceea ce poate să vadă el este un program stelar, cosmic, al individului, cu care acesta se naşte, iar acest program dezvăluie nişte predispoziţii înnăscute. Dar nici un program nu este bătut în cuie. De-a lungul vieţii, omul se confruntă cu multe situaţii care îl pot face să se apropie sau să se îndepărteze de programul său iniţial, iar în aceste variaţii, un rol esenţial îl joacă însuşi liberul arbitru al omului, iar nuanţe şi detalii importante le pot da şi evenimentele sociale în mijlocul cărora trăieşte el.
Să ne gândim la o singură zi din viaţa cuiva. Omul ştie, de cu seară, că se va trezi a doua zi de dimineaţă, îşi face toaleta, îşi bea cafeaua sau îşi ia micul dejun, apoi merge la lucru unde rezolvă problemele de serviciu, apoi trece prin oraş şi îşi face piaţa, vine acasă şi îşi încheie ziua cu o vizită la prieteni sau cu treburi şi momente casnice. Acesta ar fi un program general, larg, al zilei, dar nimeni nu ştie cu precizie ce anume va face la fiecare moment al zilei. Iar ziua poate fi complet diferită de ceea ce era programat, fie din cauza unor evenimente neprevăzute, independente de individ, fie din cauza propriilor sale decizii de a face altceva decât era programat.
La fel este şi în viaţă. Fără astrologie, avem o idee vagă despre ce vom face în viaţă, eventual ne gândim că vom face ce fac toţi ceilalţi, cu ce putem, sau ne gândim că avem de urmat o anumită cale concretă fiindcă avem nişte obiective foarte precise şi avem şi voinţa de a le atinge. Astrologia ne dezvăluie, în horoscopul natal, programul iniţial de viaţă, cel care este înscris în stele încă de la naştere noastră. Iar stelele sunt un simbol concret al memoriei eterne a Universului în care trăim.
Poate că un astrolog va încerca să justifice, astrologic, de ce la o anumită dată ni s-a întâmplat un anumit lucru. Sau poate că va încerca să ne convingă că ni se va întâmpla cu siguranţă un anumit lucru. Şi totuşi, acestea sunt extreme ale utilizării astrologiei. Astrele predispun, dar Omul dispune. Astrele indică predispoziţiile existente, dar deciziile esenţiale pentru viaţa noastră le luăm noi înşine. Bineînţeles, dacă ajungem să cunoaştem care ne sunt predispoziţiile, atunci ne este mult mai uşor să luăm deciziile ferme şi utile de care avem nevoie.

 


CURSURI DE ASTROLOGIE
Diplomă recunoscută de Ministerul Muncii.
Formator Gabriela Apostol.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...

COȘ DE CUMPĂRĂTURI

0 produse 0,00 RON
Vezi coș de cumpărături

AUTENTIFICARE

Bine ai venit pe pagina Mirabilys. Ca utilizator înregistrat ai acces la arhiva de articole.

Ţine-mă minte