Constelaţie legată prin nume şi nu prin influenţă de Semnul zodiacal Leu, localizată între aproximativ 15º Leu şi 25º Fecioară, la aproximativ 150º nord şi 78º sud de ecuator. Poate fi văzută primăvara, la sud de Carul Mare, stelele din capul său având forma unui semn al întrebării întors. Telescopul ne ajută să descoperim, sub burta figurii, trei galaxii; două dintre ele au formă de spirală, asemănătoare cu galaxia noastră, Calea Lactee.
Steaua R Leonis sau “variabila Mira”, care se luminează şi se întunecă în decurs de zece luni, poate fi văzută cu binoclul. Regulus, aflată în pieptul figurii, numită şi “inima Leului” (Cor Leonis), poate fi văzută cu ochiul liber. Este steaua principală a constelaţiei, Alpha Leonis, numită de romani “regele mic”; ea formează, împreună cu alte două stele, un triunghi cunoscut sub numele de Triunghiul Primăverii. De culoare alb-albastră, are o strălucire absolută de 160 de ori mai intensă decât Soarele nostru şi un diametru de 4 ori mai mare decât el. Fiind a 21-a stea dintre cele mai strălucitoare, ea este totodată şi o stea triplă, având la distanţă mică doi companioni. Ea a fost asociată, în vechea tradiţie sumeriano-akadiană cu regele ante-diluvian de origine semi-mitică Amegelaros, al cărui nume înseamnă “regele Sferei Cereşti”.
O caracteristică a acestei constelaţii este numărul destul de mare de stele fixe duble sau triple, precum Regulus, Denebola (Beta Leonis) sau Algieba (Gamma Leonis), cea mai renumită stea dublă de pe Cer, fiind de 60 de ori mai strălucitoare decât Soarele. O altă caracteristică este numărul mare de galaxii, care nu pot fi însă văzute cu ochiul liber. Cele mai importante sunt galaxiile spirale alăturate M65 şi M66, asemănătoare cu Calea Lactee dar de volume mult mai mici. Oarecum la fel sunt şi galaxiile M95 şi M96. Acestea patru, împreună cu alte corpuri cereşti (aproximativ 100), alcătuiesc un roi de galaxii. În colţul sudic al constelaţiei se află o galaxie singuratică, şi anume, nebuloasa spirală NGC 3251.
Cu aproximativ 4000 de ani în urmă, cam pe la 2243 în. Ch. (dată la care Pleiadele marcau echinocţiul vernal), Soarele atingea solstiţiul de vară având ca fundal stelele acestei constelaţii, ceea ce a făcut ca omenirea să considere constelaţia (şi, desigur, şi zodia omonimă) drept simbolul mândriei şi al pasiunii, semnificaţia de “rege al animalelor” fiind cumva derivată din semnificaţia Soarelui ca “rege al planetelor” (pentru sistemul nostru solar).
Mult înainte ca grecii să încifreze în poveşti şi mituri adevăruri despre Facerea Lumii, leul era simbolul antic al puterii masculine, al regalităţii şi al divinităţii. Pentru multe culturi, leul a funcţionat pe post de paznic/gardian împotriva întunericului şi al răului intenţionat, fiind prezent în faţa uşilor de la temple şi palate. Cam pe la 3000 în.Ch., de exemplu, multe intrări sau sculpturi erau flancate de lei.
Constelaţia Leului a fost văzută de babilonieni drept un câine fioros, a cărui funcţie era aceea de a proteja zeii, oamenii şi animalele. În templele de cult mithraic, una dintre cele mai mari statui este aceea a Zeului cu cap de leu, aşezat pe un glob cu două benzi încrucişate, una fiind brâul zodiacal iar cealaltă fiind ecuatorul ceresc. Pentru acest cult, Leul reprezenta al patrulea grad al iniţierii esoterice.
Arta funerară romană înfăţişează leii atât ca putere devoratoare a morţii, cât şi în calitate de cuceritori ai ei, atribute preluate din credinţa că leul, ca simbol al puterii devoratoare, devine, prin extensie, simbolul devorării timpului (vom reveni asupra acestei semnificaţii în cartea “Compendiu de astrologie - Semnele zodiacale”, autor Rodica Purniche).
Pentru chinezi, nemuritorul Chiu-shou este un leu care a luat formă umană şi a luptat alături de oameni până când i s-a ordonat să-şi reia vechea înfăţişare, devenind apoi muntele lui Buddha, Wen Shu. În budism, leul este apărătorul Legii, iar Buddha, care a fost numit Leul familiei Shakya, este uneori aşezat pe un tron în formă de leu, care îi conferă curajul de a-i învăţa pe oameni Dharma. În mod similar, în Occident există credinţa că din gura Leului au venit Darurile Logosurilor divine (pentru cei capabili să le perceapă).
Pe steagul persanilor apăreau ca simbol Soarele şi Leul, şi probabil că astrologii-astronomi au răspândit, pornind de aici, cele două particularităţi distincte pe care zodia omonimă le-a preluat de la această constelaţie. De altfel, astrologia persană, care a acordat o deosebită consideraţie stelelor fixe, menţionează, în mileniul III în.Ch., steaua fixă Regulus între cele patru stele regale, numite uneori “vrăjitoarele Paradisului”, “cele patru vrăjitoare” sau “gardienii Cerurilor”: Aldebaran (09º47’ Gemeni), Antares (09º46 Săgetător), Fomalhaut (03º52’ Peşti) şi Regulus (29º50’ Leu).
Glifa care a fost aleasă să reprezinte zodia Leului se spune că reprezintă coada acestui animal, deşi misterele dionisiace vedeau în ea un falus stilizat, în vreme ce alte culturi au considerat-o simbolul energiei creatoare a Soarelui care, odată intrat în această zodie, îşi etalează întreaga sa splendoare cosmică. Cu timpul, leul a ajuns să semnifice apropierea sezonului recoltelor şi abundenţa generoasă a Vieţii sub toate aspectele ei, dar şi pedeapsa divină care se abate fulgerător peste marii oameni ai societăţii dacă ei încalcă Legea Cerească. În ceea ce priveşte influenţa constelaţiei, Ptolemeu consideră că ea conferă, în ansamblu, virtuţi precum curajul şi nobleţea. Stelele fixe cele mai importante Alterf, Ras Elased Australis, Ras Elased Borealis, Subra, Adhafera, Al Jabhah, Algieba, Regulus, Coxa, Zosma şi Denebola.
