Ciclurile cosmice marchează viaţa terestră în mod mai mult sau mai puţin vizibil. Unele sunt folosite curent în calendare şi programe de acţiune. Altele sunt minimalizate sau complet neglijate, dar Astrologia le readuce în atenţia omenirii. Şi în viaţa fiecăruia, ciclurile cosmice funcţionează în mod inevitabil, dar cu aspecte particulare pentru fiecare individ, iar cunoaşterea lor ne permite să trăim în armonie cu ele.

Am amintit deja despre ciclul lui Uranus, în articolul precedent pe tema ciclului lui Jupiter. Uranus face un tur complet al zodiacului în circa 84 de ani. Aproximativ în acelaşi interval (mai exact, în 83 de ani), Jupiter face 7 tururi complete ale zodiacului. În timp, eroarea creşte, dar raportând la durata medie actuală a vieţii omului, care corespunde unui ciclu uranian, coincidenţa acestor cifre este suficient de importantă.
Astfel, se poate spune că omul zilelor noastre parcurge un ciclu complet al cunoaşterii dacă trăieşte 84 de ani. Asta nu-l obligă să părăsească această lume la încheierea ciclului, dar se pare că puţini au energia şi dorinţa de a mai parcurge un al doilea ciclu uranian. Totuşi, este de aşteptat ca în deceniile următoare să asistăm la tot mai multe cazuri de longevitate, fiindcă mulţi oameni învaţă azi să-şi canalizeze corect energiile pentru a nu le mai irosi pe durata primului ciclu, şi să-şi propună obiective care necesită o activitate mai îndelungată pe Pământ.
Uranus este o planetă care a fost descoperită în 1781, la numai câţiva ani după Declaraţia de Independenţă a S.U.A. Ea este asociată cu independenţa, originalitatea, revoluţia, invenţia, tehnologiile noi, inclusiv ştiinţa computerelor, dar - foarte important - cu ştiinţa astrologiei, prin care omul devine conştient de relaţia sa cu universul în ciclurile temporale şi la nivel de principii în acţiune.
Poziţia sa într-o temă natală, îndeosebi Casa terestră în care se găseşte, indică domeniul de viaţă în care omul va manifesta cele mai puternice tendinţe inovatoare, în care trebuie să-şi afirme independenţa şi originalitatea, condiţii esenţiale pentru ca societatea, în ansamblu, să progreseze. Dacă individul uman se mulţumeşte să continue tradiţiile şi practicile înaintaşilor, atunci societatea umană este condamnată la stagnare. Progresul societăţii poate veni numai din progresul fiecărui membru al ei.

Pe parcursul unui ciclu complet, Uranus parcurge toate cele 12 semne zodiacale, aflându-se, în medie, timp de 7 ani într-un semn. Etapele de 7 ani ale vieţii umane sunt cunoscute de mult timp în astrologie, deşi ele erau asociate tradiţional cu planete, şi nu cu semne zodiacale. Se poate lua în considerare o etapizare a vieţii individuale, în perioade de câte 7 ani, în care se suprapun:
1. guvernatorii planetari tradiţionali ai acestor etape
2. semnul în care se găseşte Uranus în fiecare etapă
3. poziţia lui Uranus în Casele din tema natală.

Aceasta creează o imagine complexă şi personalizată a vieţii individuale, şi permite o descriere amănunţită a ceea ce se poate întâmpla în viaţa unui om. Să vedem un exemplu pe tema unei persoane de sex feminin, născută pe 9 februarie 1981, ora 1.35, la Bucureşti.

C.M., sex F., 9 februarie 1981, ora 1.35 EEST, Bucureşti

1. Prima etapă, până la 7 ani, este guvernată tradiţional de Lună. Este perioada preşcolară, cei 7 ani de-acasă. Luna se găseşte în Berbec, în opoziţie cu conjuncţia Saturn-Jupiter din Balanţă, şi în sextil cu Soarele din Vărsător. Acest copil aduce părinţilor săi multe noutăţi şi lecţii utile, dar şi greutăţi depăşite cu bine. Uranus la naştere este Retrograd şi Exaltat în Scorpion şi în Casa I natală, în cuadratură cu conjuncţia Marte-Mercur din Peşti. Copilul se anunţă greu de înţeles de către ceilalţi, dornic să-şi impună dorinţele cu forţa sau apelând uneori la atratageme nu tocmai frumoase sau dezagreate de cei din jur.
2. A doua etapă. de la 7 la 14 ani, corespunde Casei a II-a şi este guvernată de Mercur. Este perioada şcolii primare, a copilăriei, când gândirea individului se cristalizează. Este o perioadă în care acest copil îşi descoperă şi îşi cultivă talente şi aptitudini pentru studiu şi comunicare. La a 7-a revoluţie solară, din 1988, Mercur este Retrograd, Exaltat şi în conjuncţie cu Soarele, în Vărsător, în sextil cu Jupiter din Berbec şi cu Marte din Săgetător, acestea fiind în trigon, deci Mercur este în vârful unui triunghi minor. Ca elev, este bun, în general apreciat, deşi tinde spre nonconformism şi originalitate. Uranus este în Săgetător, în conjuncţie cu Saturn, în trigon cu Jupiter, în cuadratură disociată cu Venus din Berbec şi în sextil cu Luna din Scorpion. Pentru el este o perioadă de real progres intelectual, cu preocupări profunde pentru vârsta sa, dar cu unele probleme emoţionale, temporare.
3. Etapa a treia, de la 14 la 21 de ani, corespunde Casei III şi este guvernată de Venus (fiindcă persoana e de sex feminin; la persoane de sex masculin, aceasta este perioada guvernată de Marte). Este perioada adolescenţei şi ajungerii la maturitatea acceptată social. Predominata acestei perioade este comunicarea şi studiul, mişcarea şi stabilirea de relaţii noi. La a 14-a revoluţie solară, din 1995, Venus este în Capricorn, lipsită de aspecte. Viaţa emoţională este necontrolată, relaţiile cu sexul opus sunt dezordonate sau foarte slabe. Uranus este în Capricorn, în conjuncţie cu Neptun şi în sextil cu Pluto din Scorpion. Influenţa societăţii îşi spune puternic cuvântul, în acest caz în mod pozitiv, iar nativul tinde să se îndrepte spre o viaţă organizată şi disciplinată, cu idealuri serioase.
4. Etapa a patra, de la 21 la 28 de ani, corespunde Casei IV şi este guvernată de Marte (fiindcă persoana e de sex feminin; la persoane de sex masculin, aceasta este perioada guvernată de Venus). Preocupările pentru crearea unui spaţiu propriu, chiar a unui cămin, devin importante. La a 21-a revoluţie solară, din 2002, Marte este în Domiciliu în Berbec, în sextil cu Soarele din Vărsător, în cuadrat cu Luna din Capricorn şi în trigon cu Pluto din Săgetător. Există dificultăţi în găsirea partenerului de viaţă, din cauza atitudinii emoţionale reţinute şi excesiv de prudente a nativei, dar pe de altă parte viaţa sa este diversă şi comunicarea cu alţii devine mai vie. Uranus este în Domiciliu în Vărsător, în conjuncţie cu Soarele şi Venus. Interesul pentru idei noi, pentru tehnologie modernă şi pentru studii oculte, devine foarte pregnant acum.

Nu voi continua analiza cu etapele următoare, guvernate de Soare, Jupiter şi Saturn, şi apoi iar de Lună etc. Dar acest gen de analiză a ciclului lui Uranus, completat cu detalii mai exacte din temele revoluţiilor solare din 7 în 7 ani, oferă un prilej de studiu foarte bogat. Practic, etapă cu etapă, nativul explorează noi domenii în care îşi poate manifesta independenţa şi originalitatea, în care poate contribui cu idei noi la înnoirea vieţii, aplicându-le în primul rând în viaţa sa.


CURSURI DE ASTROLOGIE
Diplomă recunoscută de Ministerul Muncii.
Formator Gabriela Apostol.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...

COȘ DE CUMPĂRĂTURI

0 produse 0,00 RON
Vezi coș de cumpărături

AUTENTIFICARE

Bine ai venit pe pagina Mirabilys. Ca utilizator înregistrat ai acces la arhiva de articole.

Ţine-mă minte