Ciclurile cosmice marchează viaţa terestră în mod mai mult sau mai puţin vizibil. Unele sunt folosite curent în calendare şi programe de acţiune. Altele sunt minimalizate sau complet neglijate, dar Astrologia le readuce în atenţia omenirii. Şi în viaţa fiecăruia, ciclurile cosmice funcţionează în mod inevitabil, dar cu aspecte particulare pentru fiecare individ, iar cunoaşterea lor ne permite să trăim în armonie cu ele.


Mercur este planeta cea mai apropiată de Soare în sistemul astrologiei tradiţionale. Din acest motiv, mişcarea sa pe zodiac este văzută de pe Pământ ca o pendulare în jurul poziţiei Soarelui, împreună cu care străbate zodiacul. Dar Mercur nu se îndepărtează niciodată la mai mult de 28 de grade faţă de Soare, astfel că el apare întotdeauna fie în acelaşi semn cu Soarele, fie în semnul precedent sau în cel următor. Aceasta dă ciclului mercurian caracteristici particulare.
Putem spune că există un ciclu anual al lui Mercur, dar acest ciclu nu este interesant, fiind prea strâns legat de ciclul solar. Mai interesant în astrologie este ciclul lui Mercur dat de această mişcare a sa de pendul în jurul Soarelui. Distingem 4 faze importante în cursul ciclului lui Mercur:

1. Mişcare Directă, Mercur răsare înaintea Soarelui
Când Mercur este cel mai departe de Soare, de obicei în semnul precedent (sau cu 28 de grade mai puţin în acelaşi semn, caz mai rar), el începe să se deplaseze tot mai repede şi tinde să ajungă Soarele din urmă. În această perioadă, Mercur este în mişcare directă şi răsare dimineaţa mai devreme decât Soarele. Astrologii spun că Mercur "răsare înaintea Soarelui".
2. Mişcare Directă, Mercur răsare după Soare
După ce depăşeşte Soarele pe zodiac, Mercur continuă să se mişte direct pe zodiac (în ordinea semnelor zodiacale), dar încetinindu-şi viteza, şi acum răsare mai târziu decât Soarele. Astrologii spun că Mercur "răsare după Soare".
3. Mişcare Retrogradă, Mercur răsare după Soare
După ce ajunge la distanţa maximă de Soare (nu mai mare de 28 de grade), Mercur intră în Mişcare Retrogradă. El continuă să răsară după Soare până când Soarele îl ajunge din urmă pe zodiac, căci Mercur se deplasează (aparent) îndărăt pe cercul zodiacal.
4. Mişcare Retrogradă, Mercur răsare înaintea Soarelui
După ce Soarele îl ajunge din urmă pe Mercur, care de fapt vine înapoi pe zodiac, Mercur îşi continuă mersul retrograd, dar reducându-şi viteza până la o depărtare maximă faţă de Soare (nu mai mare de 28 de grade). Acum Mercur răsare iarăşi înaintea Soarelui.

Avem, deci, un ciclu cu 4 perioade clare, care nu au durate egale. Ele pot fi determinate exact numai urmărind mişcarea lui Mercur şi a Soarelui. Îndepărtarea lui Mercur de Soare într-un sens sau în altul nu atinge întotdeauna limita maximă de 28 de grade. Pare un ciclu destul de neregulat şi de aceea greu de controlat.
Mercur fiind planeta care guvernează intelectul şi gândirea în general, acest ciclu este legat de funcţionarea gândirii, de percepţia şi vehicularea ideilor, de utilizarea mentalului de către individul uman. Cele 4 concepte care definesc ciclul lui Mercur se interpretează, pe scurt, astfel:

* Mişcarea Directă a lui Mercur facilitează progresul gândirii, evoluţia ideilor, concentrarea asupra ideilor noi, definirea şi exprimarea de noi concepte, conceperea de noi proiecte mentale. În general este o perioadă apreciată pentru că evoluţia lucrurilor este mai favorizată în general prin libertatea gândirii de a adopta soluţii noi.
* Mişcarea Retrogradă a lui Mercur impune o revenire asupra ideilor vechi, o reformulare şi reorganizare a lor, o restructurare şi reevaluare a gândirii, şi facilitează disoluţia şi dispariţia unor concepte şi idei depăşite. Mulţi se tem în mod exagerat de perioadele cu Mercur Retrograd, considerând că sunt perioade nefaste, în care multe proiecte au şanse de eşec. De fapt, eşuează doar acele proiecte care nu ţin cont de ceea ce impune Mercur Retrograd.
* Când Mercur răsare înaintea Soarelui, se mai spune că "Mercur este luminat de Soare", şi atunci se consideră că este perioada cea mai bună pentru activitatea intelectuală, pentru găsirea de soluţii raţionale la problemele curente, deoarece mintea beneficiază de lumina spiritului pentru a percepe o viziune justă a lucrurilor.
* Când Mercur răsare după Soare, mintea pare să fie cumva în întuneric, fiind eclipsată de percepţia spirituală, ceea ce poate da tendinţe cu aparenţe ireale, utopice, ajungând până la iraţional. Dar este vorba de o perioadă în care activitatea mentală se relaxează în mod natural pentru că trebuie să lase loc de acţiune altor instrumente ale fiinţei umane. Această perioadă poate fi mai favorabilă pentru preocupări artistice, cu implicaţii emoţionale, decât pentru activităţi bazate pe logică, şi de asemenea acum este mai utilă găsirea de soluţii venite din suflet, intuitiv şi inspiraţional, decât pe calea minţii raţionale.

Cele 4 etape ale ciclului sunt, de fapt, combinări de câte 2 din aceste 4 concepte. La trecerea de la o etapă la alta survin nişte faze scurte, mai speciale. În zilele când Soarele şi Mercur sunt în conjuncţie strânsă, Mercur devine invizibil de pe Pământ, şi se spune că el este "ars de Soare". Pare să fie o perioadă în care mintea se încinge sau pare să dispară orice urmă de raţiune, dar nu neapărat în sensul că oamenii înnebunesc, ci mai degrabă în sensul că ei par să renunţe să mai gândească la fel de concentrat la problemele curente, şi idei noi, mai luminoase, îşi fac loc în mintea lor. Pe de altă parte, când Mercur ajunge la distanţa maximă de Soare, el pare să stea pe loc o vreme - se spune că este staţionar - în momentul când trece de la mişcare directă la mişcare retrogradă, sau invers. Şi acesta este un moment special, în care mintea poate să atingă anumite extreme, poate să vehiculeze, pentru o perioadă scurtă, idei radicale, după care se dezumflă reintrând în matca ciclului normal.
Iată, deci, un ciclu foarte practic, din cauză că etapele sale sunt relativ scurte. În timpul unui an de zile, Mercur poate avea câteva perioade distincte de mişcare retrogradă, alternând cu perioade de mişcare directă, dar în general - lucru normal, de altfel - mişcarea directă durează de circa 4 ori mai mult decât cea retrogradă (de pildă, în anul 2002 Mercur are 3 perioade de mişcare retrogradă, însumând mai puţin de 70 de zile).
Cine cunoaşte şi urmăreşte acest ciclu poate profita luând decizii practice: de pildă, dacă ai o profesie în care îţi foloseşti din plin intelectul şi erorile te pot costa scump, poţi să-ţi programezi concediul când Mercur este Retrograd. Sau poţi evita negocierile şi semnarea de contracte importante în aceste perioade. Dar rămâne să aleagă fiecare, după mintea lui...


CURSURI DE ASTROLOGIE
Diplomă recunoscută de Ministerul Muncii.
Formator Gabriela Apostol.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...

COȘ DE CUMPĂRĂTURI

0 produse 0,00 RON
Vezi coș de cumpărături

AUTENTIFICARE

Bine ai venit pe pagina Mirabilys. Ca utilizator înregistrat ai acces la arhiva de articole.

Ţine-mă minte