Ciclurile cosmice marchează viaţa terestră în mod mai mult sau mai puţin vizibil. Unele sunt folosite curent în calendare şi programe de acţiune. Altele sunt minimalizate sau complet neglijate, dar Astrologia le readuce în atenţia omenirii. Şi în viaţa fiecăruia, ciclurile cosmice funcţionează în mod inevitabil, dar cu aspecte particulare pentru fiecare individ, iar cunoaşterea lor ne permite să trăim în armonie cu ele.


Demografii au stabilit că speranţa de viaţă a omului a cunoscut o creştere constantă în 160 de ani, de la 45 de ani în 1840, la 85 de ani în anul 2000, şi nu se întrevede nici un motiv pentru care acest ritm s-ar putea încetini. În 1998, speranţa de viaţă atinsese 84 de ani, deci un individ născut în acel an poate spera să atingă în mod natural această vârstă, care coincide cu un ciclu complet al lui Uranus. În acelaşi an 1998, planeta Neptun intra în semnul lui Uranus, Vărsătorul.
Ciclul lui Neptun este cam dublul ciclului lui Uranus, având în medie 165 de ani. El coincide cu 14 cicluri ale lui Jupiter şi cu aproape 6 cicluri ale lui Saturn. La ora actuală, un om abia poate trăi pe durata unei jumătăţi de ciclu neptunian. Dacă ritmul de creştere al duratei vieţii se menţine constant, atunci peste vreo 240 de ani, oamenii ar trebui să poată atinge firesc momentul când Neptun ajunge la poziţia sa de la naşterea lor.
Din acest punct de vedere, putem aprecia că descoperirea planetelor grele a marcat descoperirea, de către omul modern, a unei noi categorii de motivaţii şi direcţii de viaţă, care i-au permis să evolueze în aşa fel, la nivel atât personal cât şi social, încât durata vieţii individuale să crească pentru ca el să poată cuprinde o gamă mai largă de experienţe. Acum, în anul 2002, este ceva firesc ca omul să trăiască un ciclu uranian complet, fiindcă istoria secolelor XIX-XX i-a dezvăluit omului că îşi poate folosi libertatea şi inventivitatea, atât de caracteristice lui Uranus, în scopuri constructive. Urmează, în următoarele secole, pe măsură ce omul descoperă calităţile neptuniene, ca durata vieţii sale să atingă şi un ciclu neptunian complet.
Neptun este văzută la cel mai empiric nivel ca o planetă a iluziei şi confuziei, a autoînşelării şi lucrurilor neclare. Însăşi descoperirea sa de către astronomi este marcată de aceste trăsături. Se pare că primul astronom care a văzut-o a fost Galileo Galilei, pe 28 decembrie 1612. Neptun şi Jupiter erau în conjuncţie strânsă atunci, iar Galilei observa prin telescop planeta Jupiter şi sateliţii acesteia, şi a notat şi poziţia unei stele de magnitudine 8. Peste o lună, el a notat două stele apropiate, dar în seara următoare a observat că una din ele se deplasase vizibil faţă de cealaltă. Totuşi, el nu şi-a dat seama că descoperise o altă planetă. Încă nu era timpul, căci mai întâi trebuia găsită Uranus...
Mai târziu, şi alţi astronomi renumiţi - Lalande, în 8 şi 10 mai 1795, apoi Herschel la 14 iulie 1830 - au notat observaţii asupra lui Neptun, dar confundând-o cu o stea. Herschel este considerat, în multe tratate ulterioare, descoperitorul lui Neptun, în 1830, dar aveau să mai treacă încă mulţi ani până când astronomii aveau să adauge a noua planetă la schema sistemului solar. În 1846, astronomii Le Verrier şi Adams, lucrând separat, au dedus din calcule matematice poziţia noii planete, singura care putea explica unele anomalii constatate în orbita lui Uranus. Birocraţia sau alte cauze au întârziat în mod ciudat confirmarea teoriei lor prin observaţiile de la marile observatoare astronomice ale vremii, şi abia pe 23 septembrie 1846, la indicaţiile lui Le Verrier, un modest astronom german pe nume Galle a notat prima observaţie a planetei Neptun. De remarcat că multe alte observaţii ale ei fuseseră notate de alţi astronomi, chiar în acel an, dar nici unul nu îşi dăduse seama că era vorba chiar de noua planetă pe care o căutau! În acest context, era şi firesc ca Neptun să fie asociată cu iluzia şi cu straniul.
Dar ulterior s-au adăugat noi trăsături la zestrea sa de semnificaţii, şi a fost asociată simbolic cu marea şi marinarii, cu cinematografia şi scena, cu falsurile, minciunile, zvonurile şi bârfele, cu otrăvurile, intoxicaţiile şi drogurile, cu inspiraţia poetică şi muzicală, cu geniul artistic şi cu bolile psihice cele mai ciudate, cu psihismul şi percepţiile extrasenzoriale, cu idealismul şi vizionarismul mistic, cu marile idealuri şi vocaţii spirituale, cu credinţa, încrederea şi speranţa, iar cele mai înalte trăsături ale sale sunt evoluţia şi conştiinţa spirituală, şi mai ales Iubirea Divină.
Astfel, ciclul lui Neptun, în ultimă instanţă, cu toate ciudăţeniile şi iluziile lui, cu toate crizele psihice şi decepţiile pe care le patronează, este un ciclu în care omul poate redescoperi Iubirea ca forţă de coeziune în Univers, cea care ţine toate lucrurile unite şi în armonie. Până acum, aceste influenţe pot fi observate mai mult la nivel istoric şi social, în acele momente şi curente care au marcat evoluţia omenirii mai ales la nivel cultural, artistic şi spiritual. Redau mai jos o enumerare a perioadelor lui Neptun în semne, din 1862, când Neptun intra în Berbec, începând un nou ciclu zodiacal, şi până la sfârşitul ciclului. Până la 1970 am inclus, la fiecare perioadă, şi o serie de evenimente semnificative pentru influenţa lui Neptun, cu titlu orientativ pentru cel care vrea să studieze influenţa lui.

* Neptun în Berbec (1862-1876) - Impresionismul în pictură (1862). Bahá'u'lláh se anunţă ca fiind mesagerul divin, fondând religia Bahá'i (1863). Mendel publică Legea Eredităţii (1865). Lewis Carroll scrie Alice în Ţara Minunilor (1865). Alfred Nobel descoperă dinamita (1866). Karl Marx scrie Capitalul (1867). Strauss compune Dunărea Albastră. Mendeleev publică Tabelul Elementelor (1869). Jules Verne scrie Ocolul Pământului în 80 de zile (1872). Criză economică în Europa (1873). Helena Blavatsky şi Henry Olcott fondează Societatea Teosofică (1875).
* Neptun în Taur (1876-1889) - Bell patentează telefonul (1876). Edison patentează fonograful (1877). Ceaikovsky compune Lacul Lebedelor (1877). Edison inventează iluminatul electric (1879). Koch descoperă bacilul tuberculozei (1882). La New York se construieşte Metropolitan Opera (1883). La Chicago se înalţă primul zgârie-nori (1885). Franţa dăruieşte S.U.A. Statuia Libertăţii (1886). Arthur Conan Doyle scrie prima povestire cu Sherlock Holmes (1887). Camera foto a lui George Eastman (1888). La Paris se construieşte Turnul Eiffel (1889).
* Neptun în Gemeni (1889-1902) - Mark Twain scrie Un yankeu la curtea regelui Arthur (1889). Patentul motorului Diesel (1892). Condamnarea nedreaptă a lui Dreyfuss (1894). Kinetoscopul lui Edison (1894). Roentgen descoperă razele X (1895). Fraţii Lumière prezintă public primele filme (1895). Primele Jocuri Olimpice moderne, la Atena (1896). Herzl lansează mişcarea sionistă (1897). Fovismul în pictură (1900). Freud publică Interpretarea viselor.
* Neptun în Rac (1902-1915) - Caruso este înregistrat în premieră pe gramofon (1902). Einstein emite teoria relativităţii (1905). Franz Lehar compune Văduva veselă (1905). Roald Amundsen atinge Polul Nord magnetic (1906). Panică financiară în S.U.A. (1907). Picasso introduce cubismul (1907). Robert Peary atinge Polul Nord (1909). Edgar Cayce îşi începe diagnosticările în transă (1910). Krishnamurti vorbeşte la Londra (1911). Amundsen atinge Polul Sud (1911). Scufundarea Titanicului (1912). Rabindranath Tagore primeşte Premiul Nobel pentru Literatură (1913).
* Neptun în Leu (1915-1929) - Einstein emite teoria relativităţii generalizate (1915). Freud publică Introducere în Psihanaliză (1917). Epidemie mondială de gripă, circa 20 milioane cazuri mortale (1918-1920). Mahatma Gandhi iniţiază mişcarea nonviolentă pentru independenţa Indiei (1919). Primul roman poliţist de Agatha Christie (1920). James Joyce scrie Ulysses (1922). Alice Bailey publică prima sa carte iniţiatică (1922). George Gershwin compune Rapsodia Albastră (1923). Rudolf Steiner pune bazele antroposofiei (1923). Cazul "Procesul Maimuţelor" în Tennesee (1925). Hitler publică primul volum din Mein Kampf (1925). Prima transmisie de televiziune, experimentală (1925). Lemaître lansează teoria Big Bang-ului (1927). Primul film vorbit (1927). Fleming descoperă penicilina (1928).
* Neptun în Fecioară (1929-1942) - Depresiune economică (1929-1933). Hubble propune teoria expansiunii universului (1929). Descoperirea planetei Pluto (1930). Al Capone este condamnat la închisoare (1931). În S.U.A. se revocă prohibiţia (1933). Hitler ajunge führer (1934). Dane Rudhyar publică Astrologia Personalităţii (1936). Picasso pictează Guernica (1937). Orson Welles difuzează emisiunea radio Războiul lumilor (1938). Premiera filmului Pe Aripile Vântului (1939). Einstein îi scrie lui F.D.Roosevelt despre fezabilitatea bombei atomice (1939). NBC - primul post de televiziune (1940). Satya Sai Baba manifestă puteri materializatoare (1940). Orson Welles realizează filmul Cetăţeanul Kane (1941).
* Neptun în Balanţă (1942-1956) - 26 de ţări semnează Declaraţia Naţiunilor Unite (1942). Debarcarea din Normandia, o capodoperă a dezinformării (1944). Este construit ENIAC, primul computer electronic (1945). Este publicat Jurnalul Annei Frank (1947). Chuck Yeager sparge zidul sonic (1947). Înfiinţarea statului Israel (1948). Se înfiinţează NATO (1949). Televiziunea color este introdusă în S.U.A. (1951). Osho începe să-şi răspândească învăţătura (1952). Hillary şi Tensing cuceresc Everestul (1953). Hemingway câştigă Premiul Pulitzer cu Bătrânul şi Marea. Primul submarin atomic (1954). Se semnează Tratatul de la Varşovia (1955).
* Neptun în Scorpion (1956-1970) - Hruşciov denunţă excesele lui Stalin (1956). Ruşii lansează primul satelit pe orbita terestră (1957). Comunitatea Economică Europeană ia fiinţă (1958). Dalai Lama fuge din India (1959). Este construit zidul Berlinului (1961). Primii oameni zboară în spaţiu (1961). Criza rachetelor din Cuba (1962). Asasinarea lui J.F.Kennedy (1963). Începe cariera trupei Beatles (1964). Barnard realizează primul transplant de cord (1967). Armstrong face primul pas pe Lună (1969). Festivalul de la Woodstock (1969). Internetul (ARPA) intră în funcţiune (1969).
* Neptun în Săgetător (1970-1984)
* Neptun în Capricorn (1984-1998)
* Neptun în Vărsător (1998-2012)
* Neptun în Peşti (2012-2026)


Trebuie amintit că delimitarea acestor perioade este aproximativă. Mişcarea lentă a lui Neptun, marcată de lungi perioade de mişcare retrogradă, face ca intrarea lui într-un semn să se facă în etape, de multe ori el intrând pentru scurt timp în semn nou, apoi revenind în semnul precedent, iarăşi intrând în semnul nou, repetând această pendulare peste limita dintre semne.

În viaţa individuală, influenţele ciclului lui Neptun trebuie asociate mai ales cu tranzitul lui prin casele temei natale şi cu aspectele în tranzit faţă de planetele natale. Pe seama tranzitelor lui Neptun sunt puse momentele în care se pot declanşa abilităţi psihice latente, dar şi momentele de confuzie psihică profundă sau crizele mistice de durată.

Neptun rămâne într-un semn circa 14 ani, în medie, marcând o generaţie întreagă cu o vibraţie specifică, dându-i anumite înclinaţii pentru conştientizarea importanţei vieţii psihice şi manifestarea anumitor înclinaţii psihice, artistice şi spirituale în domeniul vieţii culturale şi economice. Un individ poate parcurge azi 6-7 din aceste vibraţii distincte ale ciclului lui Neptun. Dar dacă oamenii vor ajunge să trăiască 165 de ani, atunci toate experienţele ciclului lui Neptun vor putea fi înţelese complet şi la nivelul vieţii individuale.


CURSURI DE ASTROLOGIE
Diplomă recunoscută de Ministerul Muncii.
Formator Gabriela Apostol.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...

COȘ DE CUMPĂRĂTURI

0 produse 0,00 RON
Vezi coș de cumpărături

AUTENTIFICARE

Bine ai venit pe pagina Mirabilys. Ca utilizator înregistrat ai acces la arhiva de articole.

Ţine-mă minte