Această conjuncție inferioară este prima dintr-o serie de trei din acest an. Ea este extrem de puternică pentru că se formează pe gradul 1 din semnul Taurului, semn care are în el forța și vigoarea unui izvor limpede de munte. Acest aspect ne vorbește despre puterea cunoașterii căreia nimic nu-i stă în cale, ea, cunoașterea, fiind secretul oricărei reușite. Secretul mai constă în aceea de a folosi informații cât mai coerente, spirituale, continue, care să determine pe fiecare să-și poată vedea Calea și să aleagă soluțiile potrivite. Este ca un fel de fantă temporală în care fiecare dintre noi ar trebui să-și facă timp pentru a-și scrie și contura idei importante legate de proiectele materiale dar și de felul în care să-și folosească valorile personale, pentru a se putea exprima pe sine. Așa ca astăzi de la răsărit până în momentul în care Mercur se va reîntoarce în semnul Berbecului, adică până la ora 20.36, fiecare dintre noi ar trebui să se gândească și să scrie cum poate acționa pe termen scurt, pentru următoarele 120 de zile și pe termen mai lung, pentru aproximativ un an. Încercați să va acordați un răgaz scurt să scrieți, o să rămâneți uimiți de șuvoiul ideilor care vor țâșni din interior, acestea pot fi semințe gânduri importante care pot să dea rod o perioadă lungă de timp.

Ascendentul momentului se află în semnul Gemenilor, guvernat de Mercur, el ne sugerează să fim încrezători precum copiii, informați din cel puțin două surse, maleabili și flexibili, dar, în același timp extrem de raționali. Ne mai vorbește despre momentul prezent, în care este important să folosim toată cunoașterea pe care o avem, să împărtășim cu ceilalți informațiile, să nu uităm că înțelepciunea este un atu foarte important, căci ne împiedică să greșim. Totul curge în viaţă supunându-se legilor sau principiilor universale. Nu trebuie neapărat să cunoaştem sau să înţelegem legile, pentru a le respecta, dar dacă nu le cunoaştem, nu vom înţelege niciodată complet cum am realizat ceea ce am dorit sau de ce am eşuat. Ne va fi mai uşor să avem succes când vom înţelege aceste legi şi modul în care le aplicăm pentru creaţie conştientă. Legile universului formează un argument solid pe care să ne construim viaţa. Sinergia cu care acţionează aceste legi poate aduce rezultate extraordinare. Sarcina noastră este să devenim experţi în ceea ce priveşte înţelegerea şi aplicarea acestor legi, să le folosim pentru a manifesta viaţa pe care ne-o dorim şi care se află în armonie cu misiunea sufletului. Odată ajunşi în acest punct, orice devine posibil. Din moment ce totul este legat în univers prin vibraţii de energie, când misiunea sufletului nostru va începe să-şi manifeste propria vibraţie, va aduce toate elementele de care avem nevoie exact la momentul potrivit, în locul potrivit şi cu oamenii potriviţi. Se creează o sinergie între toate componentele şi, ca prin minune, totul începe să capete un sens magic şi totul se îmbină perfect!Înţelegerea unor concepte la nivel mental sau intelectual este primul pas către integrarea lor conştientă în viaţă. Dar pentru a stăpâni utilizarea acestor legi în procesul conştient de creare a vieţii, trebuie să ne dăm seama cum ne influenţează ele viaţa acum.

Conjuncția Soare Mercur este în trigon cu Nodul Nord, ceea ce evidențiază importanța momentului dar și faptul că dacă vom folosi ideile potrivite vom putea merge mai departe cu mult mai mare ușurință, ducând în același timp la împlinire o parte din destinul personal, dar mai ales din cel colectiv. Vom fi destul de influenţaţi de părerile celor din jur şi ne va fi dificil să judecăm sau privim cu luciditate sfaturile pe care primim.

Este posibil să ne concentrăm cu dificultate şi în plus să ne adaptăm mai dificil la situaţiile neaşteptate. Vom avea ocazia să ne limpezim idealurile şi să găsim argumente în sprijinul proiectelor noastre viitoare. În plus avem şi capacitatea de a conştientiza greşelile şi implicit de a nu le mai repeta. Luna în Vărsător în septil cu Uranus, mediază în sensul unei intuiţii foarte puternice, ne ajută să înţelegem că orgoliul şi vanitatea ne creează numai probleme şi că este timpul să înţelegem și să depășim egoismul afectiv.

Este important să ne orientăm spre înţelegerea superioară a iubirii, autoanalizându-ne şi evaluând corect situaţiile în care suntem, toate acestea vor permite evitarea rătăcirilor şi a solitudinii. Este bine să evităm să ne manifestăm amorul propriu pentru că, în primul rând contravine evoluţiei noastre spirituale.

Este bine să evităm graba şi agitaţia, dar mai ales să ne pierdem in discuţii fără rost. Este bine să adoptăm poziţia observatorului şi să tragem concluzii din cele ce se întâmplă în jurul nostru. Este important să fim atenţi şi vigilenţi mai ales la propria noastră sănătate.

Nu este o zi uşoară, trebuie să fim pregătiţi pentru a o întâmpina cu mult calm, aşteptându-ne la situaţii paradoxale, dificil de înţeles sau imprevizibile.

În plan relațional este important să facem schimbări majore de atitudine și gândire, să privim oamenii așa cum sunt, să aducem spre noi numai ce este sănătos, ne ajută și sprijină, în acest fel fiind și noi la rândul nostru sprijin.

***
”O relaţie vie şi sănătoasă se construieşte în jurul a patru poli:

- a îndrăzni să ceri

- a îndrăzni să dăruieşti

- a îndrăzni să primeşti

- a îndrăzni să refuzi”.

”De fiecare dată când era întrebată de unde vine bunica mea spunea: vin din ţara a copilăriei mele. Este acea ţară pe care o avem fiecare dintre noi,  chiar dacă nu are acelaşi pământ, aceleaşi dealuri sau aceleaşi peisaje, izvoare sau păşuni”. Jacques Salome


CURSURI DE ASTROLOGIE
Diplomă recunoscută de Ministerul Muncii.
Formator Gabriela Apostol.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...

COȘ DE CUMPĂRĂTURI

0 produse 0,00 RON
Vezi coș de cumpărături

AUTENTIFICARE

Bine ai venit pe pagina Mirabilys. Ca utilizator înregistrat ai acces la arhiva de articole.

Ţine-mă minte