Acest aspect este atât de intens, atât de greu de înțeles, că aș spune că aproape este bulversant. Are o forță atât de imensă, încât îți lasă sentimentul că ceva scapă de sub control, că ceva nu este în ordine dar nu înțelegi ce. De fapt întreaga sa încărcătură este menită să transforme în felul cel mai neașteptat cu putință. Ca să înțeleg mai bine lucrurile, am încercat să readuc în memorie ultima întâlnire din semnul Leului dintre Soare și Nodul Nord, aceasta a avut loc în 1999 pe 5 august, și a fost precedată de o eclipsă totală de Soare pe 11 august, ceea ce se întâmplă și acum pe 21 august. Atunci, aceea conjuncție mi-a adus în viață momente prin intermediul cărora ar fi trebuit să înțeleg că dependența de cineva nu este corectă și nici pe departe constructivă sau creativă. Probabil că ar fi trebuit să am fermitatea de a stopa anumite situații care mă defavorizau evident, dar pe care am încercat să le trec cu vederea. Dacă stau să mă gândesc că această conjuncție era premergătoare unei eclipse totale de Soare - eclipsă înseamnă abandon - atunci totul devine logic. În plus momentul în care are loc conjuncția o plasează pe Fundul Cerului, ceea ce ne subliniază că este momentul când se încheie o etapă și deschide alta, extrem de importantă, în care fiecare dintre noi trebuie să-și completeze informațiile necesare pentru a merge înainte și a evolua.
Avem în prim plan câteva idei de înțeles neapărat:
1. Întotdeauna încercăm să înţelegem ce vom experimenta înainte de a experimenta. Dar aceasta nu este învăţare prin experienţă. Este învăţare intelectuală. Învăţarea prin experienţă este când te deschizi la o experienţă fără a ştii ce se va întâmpla. Abia apoi afli care este experienţa. Şi deseori se întâmplă ceea ce nu este ceea ce ai crezut tu că se va întâmpla.
2. Există în interiorul sufletului nostru, cu precădere în această perioadă, teama de a iubi, un fel de tendinţă de a ne proteja, de a fi mai rezervaţi, cochetând cu ideea că există poate şi alternative mai bune în iubire. Tentaţia şi ispita sunt mai active ca oricând, de aceea vă sfătuiesc, mai ales în iubire să fiţi smeriţi, chiar să mulţumiţi pentru ceea ce aveţi, evitând pe cât posibil inacceptarea condiţiei, accesele de vanitate sau orgoliu. Sensibilitatea la provocări trebuie atent stăpânită, autoanalizându-ne permanent, autocenzurând primul impuls. Vom avea tendinţa de a considera că cel de lângă noi este vinovat de tot ce se întâmplă,ÂÂ fiind un moment în care fiecare dintre noi are de plătit din punct de vedere afectiv o datorie karmică, mai ales că atât Soarele se află în poziţii puternice, având efecte pe măsură. Rostul principal al vieţii în cuplu şi în comunitate nu este de a-i judeca pe aceia care greşesc, ci de a-i ajuta pe cei care au nevoie.
3. Lucrurile pe care le lăsăm nerezolvate revin în atenţia noastră, după un timp, ca să ne achităm de datoria restantă. Lucrurile din care n-am învăţat suficient se întâmplă din nou, chiar mai acut, ca să ne determine să învățăm lecţia. Numai cei care nu învaţă nimic ajung să repete aceleaşi greşeli şi să trăiască mereu la fel, cu aceleaşi probleme. Dar cei care ştiu să înveţe din viaţă, progresează.
4. Convingerile sunt bazate pe experiențe de viață și pe învățături, dar de fapt nu au nimic de-a face cu esența ființei noastre. Ni se întâmplă ceva în viață iar noi stocăm apoi această experiență, de obicei îmbogățită cu emoție, cu o anumită interpretare, în creierul nostru, iar ea se transformă într-o convingere fermă. Preluăm cu plăcere și de la părinții noștri sau de la societate anumite convingeri, practic le împrumutăm, însă suntem de părere că sunt ale noastre. Sinapsele sunt apoi conectate într-un anumit mod în creierul nostru care stabilește, respectiv, fixează, perspectiva noastră asupra lucrurilor. Convingerile vă permit să priviți lumea prin anumiți ochelari; cunoaștem cu toții expresia: a vedea totul doar prin „ochelari roz”.
5. Ne declarăm mulțumiți cu soluții sub nivelul optim, cu toate că simțim oarecum că ne înșelăm pe noi înșine. Întrebați de oameni, rostim adesea propoziții precum: „Așa sunt eu, ce să fac? Nu pot să fiu altcineva” etc. Carl Gustav Jung a numit acest fenomen „Restaurarea regresivă a eu-lui”. Îndeosebi în urma experiențelor neplăcute sau traumatice acceptăm ,din cauza fricii, un nivel mai redus de dezvoltare care paralizează ambiția noastră naturală și curiozitatea noastră firească. Or, de fapt, suntem de multe ori doar victime ale programelor noastre umbră. Că ne place sau nu: gândurile noastre au o putere enormă și pot să genereze realități.
6. Unul din cele mai puternice exerciţii de creştere interioară este să fim atenți la lucrurile pe care le facem în mod automat – ca respiraţia, clipirea pleoapelor, să fim atenţi la lucrurile din jurul nostru. Când facem asta, permitem creierului nostru să lucreze cu mai multă libertate – fără interferenţa dorinţelor noastre. Unele probleme care păreau de nerezolvat sfârşesc prin a fi rezolvate, iar unele suferinţe pe care le credeam a fi de nedepăşit sfârşesc prin a dispărea fără efort. Când trebuie să ne confruntăm cu o situaţie dificilă, să încercăm să folosim această tehnică. E nevoie de puţină disciplină….dar rezultatele pot fi surprinzătoare.
7. Prin cunoaștere, omul îl cunoaște pe Dumnezeu; prin iubire, omul DEVINE Dumnezeu. Cunoașterea este disciplină spirituală, iubire este împlinirea.
