Pe 18 decembrie 2017 la ora 8.31 este Luna Nouă din semnul Săgetătorului, ea aduce un moment de noi începuturi, nu numai pentru că este Luna Nouă ci și pentru că aspectele astrale care se formează ne indică acest lucru. Cel mai interesant mi se apare conjuncția dintre Lilith și Ascendentul momentului, ceea ce îmi sugerează că apar numeroase provocări pentru a ne deturna din ceea ce avem de făcut, pentru a ne destabiliza realizându-se ne încrederea în propriile puteri, sau vor apare situații în care avem de ales dacă ne lăsăm controlați de frică sau de Iubire și Credință. Este o perioadă a provocările, ele vin să ne testeze maturitatea și voința, dar mai ales curajul de a merge înainte. Evident deciziile noastre ne vor provoca pierderi, sau suferință din orgoliu, ne vor aduce lacrimi în ochi de compasiune sau milă, sau de neputință. Dar, ceea ce noi nu putem sigur, Dumnezeu poate, este doar o chestiune de timp sau de răbdare.  În locul rămas liber după eliberarea fricilor și suferințelor, va fi umplut cu ceva nou, mult mai valoros, totul este să decidem să se desprindă din noi ceea ce nu ne este necesar.

Conjuncția Soare Lună se formează în casa a XII a, în septil cu Marte, așa că se poate spune că multe dintre acțiunile noastre sunt generate de descărcări karmice și par dure, sau pot genera karmă. De aceea este esențial să analizăm orice acțiune, să înțelegem care sunt consecințele pe care le generează atât pe termen scurt cât și pe termen lung. Este ca și cum fiecare dintre noi creează în propria sa ființă noi trăsături, noi expresii subtile, care ne vor reprezenta în viitor. Suntem ca niște sculptori în fața propriei opere, punându-și la treabă creativitatea și îndemânarea pentru a putea realiza ceea ce gândește. Creativitatea poate fi citită ca și daruri și calități personale puse la treabă. Cu siguranță ne îndoim, ne temem că vom reuși, căci de fiecare dată am procedat așa, doar că acum curajul se îmbină cu credința și avem cele mai mari șanse de a ne autodepăși.

Marte se află pe Mijlocul Cerului, și ne sugerează că avem nevoie de acțiune curajoasă, de inițiative ferme sau decise, căci acestea sunt cele ce vor provoca eliminările a ceea ce nu ne este necesar și transformări. Marte în semnul Scorpionului ne aduce în prim plan voința chiar dacă de multe ori voim să folosim dorința. Acesta este un lucru foarte bun, căci vom face alegerile potrivite.

Mai este un aspect deosebit de interesant trigonul dintre conjuncția Soare Lună format cu conjuncția Uranus Pallas, mi se pare remarcabil echilibrul de forțe, cele două planete masculine sunt flancate de două feminine, care fac ca acțiunile și energia să fie canalizate și după o analiză perceptivă, senzitivă, intuitivă. În acest fel aspectul devine constructiv și generează eliberarea de numeroase tensiuni fie prin acțiuni creative, fie prin înțelegere sau pur și simplu natural, spre direcția potrivită.

Ceres a intrat de duminică în mișcare aparent retrogradă și orbitează în jurul Nodului Nord, de aceea este necesar să acționăm în primul rând concret, adică să punem în practică tot ce gândim/simțim, căci dacă rămânem doar la nivel de idee/concept, ne vom irosi șansele nemaipomenite pe care le avem acum, sau vor apare acțiuni dure, tranșante prin care să fim forțați să ne implicăm.

Oricum ar fi viaţa cuiva, ea păstrează mereu în rezervă căi şi soluţii care îi stau omului la îndemână, doar să vrea să le folosească. Oricui i se poate întâmpla să ajungă într-o situaţie dificilă sau la fundul sacului, şi atunci este momentul când se poate decide să urce din nou la suprafaţă şi mai sus. Primul gest trebuie să fie acela de a ridica privirea şi a căuta treapta următoare. Oamenii în faţa cărora doar ne plângem de greutăţi rareori ne pot ajuta, chiar dacă ne iubesc, sau chiar ne indică sugerându-ne soluţii. Dacă nu suntem pregătiţi, urechea sufletului nu ne aude şi în consecinţă noi nu înţelegem. De multe ori trebuie să ajungem până la fundul prăpastiei pentru a ne elibera.
Problemele vieţii nu sunt menite să ne facă zile grele, noi le dăm puterea asta, dacă ne complăcem în atitudinea de victime ale vieţii. Mai degrabă, provocările vieţii ne pun în situații în care tocmai acest lucru e necesar, corectarea atitudinii, ca să putem găsi soluţii creative, ce uneori pot însemna şi mari schimbări în ceea ce facem sau în felul cum trăim.
Trebuie să recâștigăm sentimentele de optimism şi siguranţă date de tot ce avem bun în viaţa noastră: acele lucruri care ne asigură resursele şi mediul necesar pentru a face tot ce putem cu ceea ce avem la îndemână. Asta ar fi starea de fericire legată de abundenţa de resurse şi posibilităţi pe care le avem mereu la dispoziție, iar dacă pierdem asta din vedere, atunci îi ia locul în sufletul nostru nemulţumirea şi deprimarea. Mai bine este să ne concentrăm asupra lucrurilor bune pe care ni le dă viaţa, decât să ne plângem de cele pe care nu ni le-a dat.


CURSURI DE ASTROLOGIE
Diplomă recunoscută de Ministerul Muncii.
Formator Gabriela Apostol.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...

COȘ DE CUMPĂRĂTURI

0 produse 0,00 RON
Vezi coș de cumpărături

AUTENTIFICARE

Bine ai venit pe pagina Mirabilys. Ca utilizator înregistrat ai acces la arhiva de articole.

Ţine-mă minte