O zi interesantă, marțiană, căci este guvernată de Marte, marțiană căci Soarele se află în gradul guvernat de Marte, iar Marte este cumva condus de Lună. Această succesiune ne sugerează că situațiile sunt extrem de schimbătoare, noi trebuind să fim foarte atenți la ceea ce se întâmplă în jur și să nu ne lăsăm copleșiți de emoții, reacționând doar sub impulsul acestora. Această atitudine ne poate fi extrem de nocivă, căci ne determină să facem acțiuni nesăbuite, al căror rezultat poate avea consecințe pe termen lung, intervalul cel mai periculos fiind între 16 - 18.30, căci atunci emoțiile sunt intense iar reacțiile instinctuale sunt puternice și destul de violente.

Marte se află și foarte aproape de Punctul mijlociu dintre Jupiter și Pluton, ceea ce aduce fiecăruia dintre noi tendința de a-și manifesta dorința de putere, dorința de a domina, poate doar pur intelectual, dar ea se bazează și pe amplificarea unor temeri, unor frustrări bine ascunse. Este important să ne oprim să-i ascultăm și pe cei din jur, să ne orientăm această energie pentru a ne organiza, pentru a ne pune în ordine acele domenii unde am rămas restanți. În acest fel nevoia intensă de a ne face remarcați poate fi folosită pentru a realiza chestii importante. Deasemenea putem să tragem după noi alte persoane, să-i angrenăm în acțiuni importante sau prin intermediul cărora să fie consolidat un grup.

Luna din semnul Leului ne aduce nevoia de a străluci, de a ne lăsa conduși de emoții, dar acestea trebuie să fie vizibile și de către ceilalți. Să nu uităm că acestea sunt personale, că ceea ne emoționează poate fi pentru celălalt enervant. Raportul dintre Soare și Lună este important în aceste zile. Soarele în semnul Peștilor aduce fiecăruia o vitalitate destul de scăzută, în plus poziționat în gradul ultimului decan al Peștilor, guvernat de Saturn și în gradul guvernat de Saturn, el este foarte solicitat, de aceea orice efort orientat în altă direcție decât evoluția personală, produce grave pierderi de energie în corp. Saturn, este o planetă excelent poziționată ea se află în domiciliu, într-un decan care o determină să echilibreze orice acțiune sau situație orientându-și această energie în orice sector al vieții unde există discrepanțe. În plus poziționat în propriul grad, Saturn pune în mișcare toate acele resorturi prin care suntem forțați să ne orientăm toată energia personală spre aspirațiile personale, spre idealurile și acțiunile care aduc beneficii spirituale, în acest fel recăpătându-ne încrederea în propria persoană și transformându-ne în persoane libere, lipsite de frica de a fi noi înșine. Evident că acestea de cele mai multe ori nu se petrec natural. ci suntem împinși, scoși sau puși în situații de multe ori împinse la o limită a suferinței pentru a ne forța să pornim spre direcția potrivită.

Imboldul de a-i vindeca pe ceilalţi poate fi un obstacol major în calea propriei tale vindecări. În primul rând îngrijeşte-te să te vindeci pe tine însuţi, în aşa fel încât să te reîncarci şi să fi capabil să-i ajuţi pe ceilalţi. Aşa că pune-ţi crucea jos şi acordă-ţi timp pentru a-ţi cunoaşte propriile nevoi emoţionale şi spirituale.


CURSURI DE ASTROLOGIE
Diplomă recunoscută de Ministerul Muncii.
Formator Gabriela Apostol.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...

COȘ DE CUMPĂRĂTURI

0 produse 0,00 RON
Vezi coș de cumpărături

AUTENTIFICARE

Bine ai venit pe pagina Mirabilys. Ca utilizator înregistrat ai acces la arhiva de articole.

Ţine-mă minte