Poate părea o zi lipsită de acțiuni, de fapt este o zi în care avem răgazul să ne punem în ordine gândurile, să ne auzim sufletul. Acest fel de zile sunt rare, și trebuie folosite din plin.

Luna este în semnul Berbecului, în partea feminină a acestui semn, și ne ajută să începem prin a ne ordona în interior. Atenţia rămâne fixată în prezent, în momentul etern de acum. Orice se întâmplă în viaţa noastră ne cere atenţie totală. Deci: Fiecare problemă este o încercare. Nu căuta să fugi de ea. Înfrunt-o cu curaj şi credinţă şi păşeşte înainte cu toată încrederea în propriile idealuri. Ascultă-ţi inima şi înţelege că tot ce se întâmplă este necesar pentru a învăţa şi a evolua spiritual. "Precum meșterul arunca aurul în topitorie şi-l lasă a se cerne şi a se curăţi prin foc până ce vede că străluceşte, tot aşa şi Dumnezeu lasă sufletele omeneşti să fie cercetate de necazuri, până ce se curăţă şi se lămuresc. De aceea, o astfel de cercetare a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet." Trataţi în acest fel dificultăţile acestei zile şi meditaţi la înţelesul problemelor pe care le aveţi, mai ales pe orele planetare ale Lunii.

Jupiter, guvernatorul zilei, accesează Punctul mijlociu dintre Soare și Marte, ceea ce se poate spune că ne ajută să stabilim exact acele tipuri de acțiuni care sunt necesare, care ne ajută să ne transformăm, să ne echilibrăm în interior. Evident poate apărea și tendința spre a exagera, dorința de a face cu orice preț, de a demonstra că se poate.

Este o zi în care trebuie să înţelegem că modul social de a privi viaţa şi lucrurile, sufletul îngheţat de spaima eşecurilor nu ne poate aduce fericire, ci blocaje. Expresia deplin creatoare şi practică a facultăţilor noastre se poate concretiza efectiv, adică cu reuşită, numai atunci când nu ne vom împăcă cu sufletul nostru, până când nu vom înţelege profunzimea sinelui propriu. Până atunci vom trece prin diverse încercări de natură de a ne elibera de prejudecăţi şi convenţii, de înţelege toate aspectele vieţii fără a critica sau denigra.

Regenerarea spirituală este absolut necesară, şi conştientizarea acestui lucru ne poate aduce împlinirea şi succesul, căci odată decizia luată vom scăpa de multe probleme.

Cred că ce mai potrivită atitudine, pentru astăzi, este să fim noi înşine, renunţând la  toane sau prejudecăţi, exprimând concret ceea ce simţim.

Ca să dau un exemplu fiecare dintre noi construieşte pereţi, în spatele cărora ne izolăm, ne protejăm, ne apărăm de lumea exterioară. Conflictul sau suferinţa apare atunci când echivalăm aceşti pereţi cu redutele din război, în spatele cărora ne ascundem pentru a ataca.

Astăzi vă doresc să vă umpleţi de bucurie, pentru simplul fapt că puteţi asta. Făcând abstracţie de circumstanțele exterioare, de cât de mult v-aţi dezamăgit voi înşivă sau alţii, de cât de mult v-au frustrat sau supărat, şi chiar dacă sunteţi înconjuraţi de nesiguranţă, tot vă puteţi umple de bucurie.


CURSURI DE ASTROLOGIE
Diplomă recunoscută de Ministerul Muncii.
Formator Gabriela Apostol.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...

COȘ DE CUMPĂRĂTURI

0 produse 0,00 RON
Vezi coș de cumpărături

AUTENTIFICARE

Bine ai venit pe pagina Mirabilys. Ca utilizator înregistrat ai acces la arhiva de articole.

Ţine-mă minte