Eclipsele au fascinat întotdeauna prin spectaculozitatea dar şi prin misterul pe care-l degajă. Evident că din punct de vedere astronomic şi matematic, o eclipsă nu reprezintă ceva special, este doar interesantă, pe când astrologic reprezintă momente importante, pe baza lor făcându-se previziuni pe termen lung.
Explicarea eclipselor este extrem de simplă: Pământul şi Luna sunt corpuri opace care, luminate de Soare au fiecare o umbra, şi anume un con de umbră în care nu va pătrunde deloc lumina Soarelui şi un con de penumbră în care va pătrunde lumina Soarelui doar într-o parte.
Se poate ca în mişcarea Lunii în jurul Pământului ea să intre în conul de penumbră al acestuia şi astfel se va produce o eclipsă de Lună. Dacă Luna se va găsi între Soare şi Pământ şi conul său de umbră va atinge planeta noastră, va avea loc eclipsă totală de Soare, Soarele fiind în întregime ascuns de discul Lunii. Daca Luna este prea departe de Pământ şi suprafaţa terestră se află dincolo de vârful conului de penumbra, discul Lunii nu va acoperi Soarele în întregime şi va rămâne un inel luminos din astrul zilei: eclipsa va fi inelara. Pentru locurile de pe Pământ aflate în conul de penumbră al Lunii va avea loc o eclipsă parţială de Soare şi Soarele va fi acoperit doar în parte de discul Lunii.
Eclipsele de Soare au loc la o Lună Nouă, iar eclipsele de Lună, la Lună Plină. Printr-o ciudată coincidenţă cosmogonică “diametrele aparente ale Soarelui şi Lunii sunt aproape la fel de mari, însă datorită orbitelor Pământului şi Lunii , discul lunar apare uneori mai mic. ”
Daca planul orbitei descrise de Lună în jurul Pământului ar coincide cu planul orbitei descrise de Pământ în jurul Soarelui(ecliptica), în fiecare luna ar avea loc cate o eclipsă de Soare şi una de Luna. Astfel, o eclipsă se poate produce numai atunci când cele două planete trec simultan printr-un punct nodal – Nodurile lunare, care reprezintă intersecţia drumurilor circulare urmate de ele pe sfera cereasca. Perioada unei revoluţii complete a Soarelui (intervalul dintre 2 treceri consecutive în dreptul unui Nod) este de 346,62 de zile, pe când pentru Lună este de 29,5306 zile. Ori din întâmplare; 346,62x19=6585,78 zile, pe când 29,5306x223=6585,32 zile, produsele având valori extrem de apropiate. Astfel dacă Soarele şi Luna se întâlnesc odată în punctul nodal, acest lucru se reproduce după 6585,5 zile sau după 18 ani şi 11,3zile. Această periodicitate a eclipselor, numita “Saros”, a fost constatată pentru prima dată abia în secolul al XVII-lea de către astronomul englez Edmund Halley.
Numărul maxim de eclipse dintr-un an este 7, în acest caz 5 sunt de Soare şi două de Lună, sau patru de Soare şi trei de Luna iar cel minimum este de patru. Deci eclipsele de Soare sunt mai numeroase decât cele de Lună. Eclipsele de Lună se produc într-un mod mai simplu. De câte ori Luna intră în conul de umbră al Pământului, avem eclipsă de Lună. Ea se vede din orice punct al Pământului. Luna nu este un corp luminos, de aceea eclipsele de Lună pot fi văzute de pe mai mult de jumătatea Pământului. În schimb o eclipsă de Soare se poate vedea doar din regiunile pe care cade umbra Lunii. Şi eclipsele de Luna pot fi totale, când Luna intră în întregime în conul de umbra al Pământului sau numai parţiale dacă numai o parte din ea intră în acest con.
M-am întrebat dacă are vreo importanţă faptul că într-un an sunt 7 sau 4 eclipse şi dacă da, ce importanţă simbolică are numărul lor.
Cazul în care sunt 4 eclipse, 2 de Soare şi 2 de Lună într-un an, este cel clasic. Practic atunci când sunt 4 eclipse, există un fel de ritmicitate, un fel de ordonare a evenimentelor, care obligă, constrânge, formează. În acest an a fost o eclipsă totală de Soare şi va urma în 29 septembrie, una totală de Lună. Este cumva ca şi cum în martie am avut de adunat date, informaţii şi de schimbat atitudini, iar la cea de Luna va fi momentul în care ele ar trebui să intre în funcţiune. Între cele două au avut loc schimbările la nivel inconştient în martie iar acum la nivel conştient. Practic vreme de mai bine de 6 luni a trebuit să ne concentrăm asupra incidentelor din viaţa noastră, preocupările din afara noastră ne-ar fi împiedicat să devenim mai preocupaţi de noi înşine, şi poate de aceea a trecut aşa de repede această vară. Acum suntem oarecum puşi să aranjăm, să ne ocupăm de ultimile detalii. Este o eclipsă care ne îmbie să retuşăm, să ne acordăm la exterior, pentru a pune în practică şi face vizibile aceste schimbări. Vă invit la o analiză personală, este interesant să scrieţi cum eraţi în martie şi cum sunteţi acum, ce anume aţi conştientizat şi ce s-a schimbat în atitudinile voastre. Eu personal am avut mult de scris şi m-am bucurat când am înţeles ce luni rodnice am avut.
Pentru că această eclipsă este de Soare, este interesant să înţelegem că în toate există un nivel vizibil de receptivitate, care pare a fi al ordinii, al stabilităţii, fiind aproximativ previzibil şi un nivel invizibil, nemanifestat al energiei care creează şi întreţine toate lucrurile. Pentru că ne bazăm pe limbaj şi logică, nivelul vizibil este cel pe care-l considerăm realitatea, dar făcând această analiză despre care vorbeam mai sus, ne dăm seama că nu ne putem baza pe el, fiind în permanentă schimbare (este firesc căci este legat şi de ceilalţi). Ceea ce considerăm o realitate permanentă şi vizibilă este de fapt o aparenţă de suprafaţă care aparţine unei forţe insondabile. Spun insondabile căci în general nu suntem tentaţi să analizăm în profunzime ceea ce ni se întâmplă. Acum este momentul să facem analiza pentru a începe conştient, o nouă etapă de 19 ani.
Este vorba, la această eclipsă parţială de Soare, despre o orientare asupra relaţiilor noastre, este ca şi cum avem discernământul, acum, să putem conştient acţiona pentru a le ordona, pentru a le aşeza într-o ierarhie corectă.
Conjuncţia Soare Lună se află în opoziţie cu Chiron, este un aspect prin care se realizează aparent o confruntare, în realitate fiind un pod, o trecere, o cale de vindecare la toate nivelurile şi de înţelegere a nevoilor sufletului.
Ascendentul momentului este în semnul Balanţei, în opoziţie cu Uranus, şi este cel care ne indică necesitatea de a ne exprima valenţele umane într-un mod simplu, natural, având grijă mai ales de cei aflaţi în nevoie.
Conjuncţia Soare Lună se află faţă de Uranus în aspect de inconjuncţie, şi la fel cu Descendentul, ceea ce sugerează că nu vedem clar semnificaţia relaţiilor din viaţa noastră, refuzând să luăm în considerare ideea de a porni de la alte premise faţă de ea, ceea ce ne lipseşte fiind lipsa de încredere dar şi de înţelegere că în această criză profundă în care se află omenirea am primit binecuvântarea de face totul pentru a ne simţi împliniţi. Este important să avem rezilienţă la momentul actual, de aparentă nenorocire. Este doar o perioadă în care nu înţelegem şi ne temem.
De aceea până la eclipsa totală de Lună di 29 septembrie este necesar (pornind de la confruntarea actuală necesară pentru a schimba valorile statice), să acceptăm confruntările karmice, exploziile subconştientului pentru purificare, să ne deschidem spre noi căi şi direcţii, să înţelegem ţelurile spirituale, totul efectuându-se printr-o strădanie ordonată şi structurată.
Concret vom trăi experienţe de vârf, prin dedicare şi devoţiune faţă de ceea ce construim, probabil că efectul muncii depuse şi a eforturilor se va vedea mult mai rapid.
Gradul la care se află Soarele şi Luna reprezintă PM dintre Jupiter şi Lilith, este ca şi cum numai printr-o atenţie exagerată asupra detaliilor şi eficienţei ne vom elibera de temerile acumulate în interior dar şi de frustrări, vom descoperi nevoile sufletului şi ne vom îndrepta eliberaţi de frică, spre împlinirea lor.
Tot conjuncţia Soare Lună se află alături de steaua fixă Denebola, ea aduce declanşări este ca un fel de trăgaci care este acum apăsat, efectele se vor vedea la eclipsa totală de Lună, ea acţionează mai ales la nivel social, aducând schimbări importante la nivel de structuri.
Oricum par a avea loc evenimente ciudate, fără nici un sens sau control, dar, de fapt, în spatele lor se află adevărate ordonări şi confruntări. De aceea este important să ne notăm totul cu atenţie pentru ca mai târziu să înţelegem sensul lor real.
Este uluitor cât de frecvent ne aşezăm în calea izbânzii personale, fără a realiza propriile stratageme inconştiente. Deşi ne dorim cu adevărat să răzbim, noi ne subminăm, adeseori, propriile eforturi, din numeroase motive. S-ar putea să ne fie frică să reuşim; şi, prin urmare, noi creăm, în mod inconştient, circumstanţe care ne împiedică progresul, ţinându-ne pe loc. Ori, s-ar putea chiar să ne fie teamă ca nu cumva să reuşim; şi, aşadar, noi ne blocăm pe noi înşine, îngreunându-ne realizarea propriilor obiective. Este posibil chiar să ne abordăm obiectivele dintr-o perspectivă şi de o manieră ce re-creează un cerc vicios al eşecului. Această eclipsă parţială de Soare ne sugerează să ne dăm la o parte din calea reuşitelor noastre.
***
”În perioade aflate sub semnul confuziei şi al lipsei de obiective clare, în viaţă, atunci când suntem nesiguri încotro să ne îndreptăm, noi afirmăm că "suntem în ceaţă". Situaţia este similară - comparabilă, în termeni poetici, cu ceţurile aşternute în natură, când avem impresia că nu putem întrezări nici calea ce ni se aşterne în faţă, nici porţiunea de drum pe care am parcurs-o, până acum - tâlcul etapelor existenţiale; de asemenea, ni se pare că nu mai putem regăsi punctul de plecare. Totodată, suntem temători să ne deplasăm cu prea mare repeziciune, fiindcă ne-am putea izbi de ceva învăluit în negurile ce ne împresoară. A ne găsi "în ceaţă", ne încetineşte, în mod necesar, ritmul, prin limitarea vizibilităţii. Cea mai bună opţiune ar fi să ne oprim şi să aşteptăm risipirea pâclei şi limpezirea văzduhului. Dacă alegem, totuşi, să ne continuăm calea, trebuie să înaintăm lin, cu toate simţurile treze, dibuindu-ne drumul şi ţinându-ne ochii larg deschişi, pentru a nu ne izbi de siluetele care se profilează din valurile pâcloase; în răstimpuri, bizuindu-ne şi pe luminile ori "lămpile de semnalizare" ale celor dinaintea noastră, pe când înaintăm domol, de-a lungul căii.
În general, cei mai mulţi dintre noi preferă să zărească drumul ce li se aşterne în faţă, să ştie încotro se îndreaptă, pentru a-şi urma neabătut calea; dar există daruri tăinuite şi în valurile pâcloase, ori în starea de înceţoşare. În răstimpuri, este nevoie de un asemenea obstacol precum pâcla, pentru a ne opri şi a sta neclintiţi, în non-activitate, învăluiţi în pacea lui Acum. În acest moment de inactivitate involuntară, putem scruta înlăuntrul nostru şi constata că sursa stării de înceţoşare se găseşte în străfunduri de suflet; ea ar putea consta într-o problemă de natură emoţională, care se cere vindecată, înainte de a reuşi să purcedem cu toată forţa, înainte. A ne găsi "în ceaţă" ne reaminteşte că, atunci când nu putem desluşi nimic la exterior, noi vom reuşi, totuşi, să facem paşi importanţi, salturi calitative, dacă scrutăm înlăuntrul nostru. De asemenea, negura ar putea să ne înveţe lecţia importantă a continuării drumului cu extremă prudenţă, concentrându-ne întreaga atenţie, urmând îndeaproape informaţiile de ultimă oră, şi fiind pregătiţi să ne oprim, la intervale regulate.
Nu putem anticipa nici când se va aşterne pâcla, nici când se va risipi; dar ne este cu putinţă să ne menţinem centrarea, în toiul vremurilor ceţoase, şi să ne urmăm călăuzirea. S-ar putea s-o găsim fie înlăuntrul nostru, fie în luminile ori "lămpile de semnalizare" dinaintea noastră. Indiferent dacă urmăm luminile călăuzitoare ce ne vor purta dincolo de valurile pâcloase, sau aşteptăm ca o adiere s-o risipească, ori o rază de soare s-o mistuie, ne putem destinde în certitudinea că, într-un fel sau altul, vom purcede din nou la drum, în claritate deplină.” Madyson Taylor
