Nodurile lunare sunt niște puncte virtuale, dar care pulsează în interiorul fiecăruia dintre noi, căci ele se acordează la emoțiile noastre, la impregnarea spirituală pe care o avem, la ceea ce putem face cel mai bine și la ceea ce trebuie să construim, să creștem, să dezvoltăm, în mod conștient și asumat spiritual, ceea ce la limită se poate defini ca destin. Din punctul meu de vedere reprezintă puncte de o mare subtilitate, iar mișcarea lor, aduce în prezent ceea ce avem de împlinit, ca necesitate absolută.

Apoi, Nodurile lunare sunt în harta fiecărei persoane repere extrem de valoroase, căci ne indică ora potrivită, timpul exact și direcția, pentru a crește și ne dezvolta.

Semnul Fecioarei, este unul foarte delicat, el aduce un aer, un iz, aduce o intenție, forța lui constând în capacitatea de sugestie. De aceea tot ce se întâmplă în perioada începând din 12 noiembrie , timp de 1 an și 8 luni, mai exact până pe 29 aprilie 2017, este legat de nevoia de exteriorizare a calităților personale, de utilizare a resurselor în mod conștient și dedicat, de stabilirea unui ritm constant în activitățile spirituale.

Dacă cuplăm cele două definiții rezultă, numai din această primă asociere, un răspuns sugestiv: este momentul ca viața să se schimbe, să o trăim din plin prin activitățile zilnice, nu să ne trăiască și să ne epuizeze, este momentul  să vedem milioanele de lucruri mărunte, care la fel ca și pixelii de pe ecranul unui monitor, trebuie să fie toți activi, pentru ca imaginea să fie corectă, nu să ne ocupăm doar de bucăți care ne sunt sugerate. Nodul Nord în semnul Fecioarei ne spune că degeaba ai bani, ai bunuri și orice altceva material, dacă nu faci ce-ți place, dacă nu te încarcă, dacă nu îți dă un sens și o direcție. Dumnezeu ne dăruiește, fără egal, fiecăruia dintre noi posibilitatea de a avea belșug în viață, asta pentru a ne bucura liber, deschis, pe față. Când șarpele miroase o singură dată acest belșug, metaforic vorbind, omul simte o mândrie ascunsă, tainică, amestecată cu jale și începe să îndoape în fiecare zi șarpele cu viața sa. Aceasta este neagra fermecătură a șarpelui și bucuria jalnică a omului. Cu cât șarpele se îngrașă mai mult, cu atât se usucă mai mult viața omului. Și dacă omul nu rupe la timp această nefericită prietenie, viața din el își va da ultima picătură. Cred că nu ajută la nimic elegiile etice,  fereala, sau lungile percepte ale nenumăraților specialiști în dezvoltare personală, când este vorba despre șarpele ghemuit sub frunze, care-l așteaptă pe om și spre care omul se duce vrăjit de fermecătura acestuia. La ce ajută toată minciuna înfumurată și vorbirea ocolită, când este limpede că șarpele trebuie ucis? Ce pot face sfătuitorii și filozofii când de fapt este nevoie de un viteaz? Însă șarpele era sub frunze și filozofii, specialiștii, laolaltă, nu numai că nu l-au văzut, ba chiar fără să-și dea seama l-au acoperit tot mai mult cu frunze. Înșelații au ajuns astfel înșelători și potrivnicii șarpelui au ajuns tovarășii lui neștiutori. Acum este momentul de vitejie, de acțiune concretă, conștientă sau nu.

Probabil că și acum 19 ani când Nodurile lunare s-au aflat pe aceiași axă a semnelor, mesajul a fost asemănător, doar că acum se adaugă faptul că Neptun se află în propriul domiciliu, semnul Peștilor, în conjuncție de semn cu Nodul Sud, că Uranus este în semnul Berbecului , impetuos,  că Pluton din Capricorn dă o direcție nouă la nivel mundan, că Jupiter este aliat cu Nodul Nord prin semn, că Marte formează imediat după ingres conjuncție cu Nodul Nord, indicând nevoia unor acțiuni imediate, că Nodul Sud este, după ingres, în conjuncție cu Vesta, aspect care ar trebui să ne trezească memoria ancenstrală, pentru a ne înțelege darurile și a ne focusa pe ele; ei și multe altele, care formează tabloul acestor schimbări iminente.

Să le luăm pe rând. Nodurile lunare trec pe axa Fecioară Pești  pe 12 noiembrie la ora 2.52, în momentul dat, Nodul Nord în conjuncție perfectă cu Ascendentul dar și cu Marte, exact cum spuneam mai sus. Este interesant de subliniat că ceea ce pentru Marte reprezintă grad anaretic - 29 Fecioară, pentru Nodul Nord reprezintă grad aries; în traducere, acțiunile noastre sunt în faza de death line, suntem în al doisprezecelea ceas, pentru că ele pot să fie cele care să ne pună pe Calea noastră. Calea noastră, atât de uzitată, atât de mult comentată, se deschide acum extrem de clar și fără echivoc, așa încât nu ne putem situa în afara ei; de aici forța de acțiune, oricum bine cunoscută de altfel, a Nodului Nord, dublată acum și prin grad, forța de atracție sau mai bine spus forța centrifugă care ne împinge pe Cale. Cumva, numai aceste două aspecte ne spun că urmează o perioadă de maxim 2 ani în care perspectivele și viitorul se vor schimba radical.

Ascendentul ne vorbește despre individualizarea conștientă, despre dezvoltarea Sinelui, despre completarea evolutivă necesară sufletului. Este vorba despre concentrare totală cerută pentru atingerea oricărui țel spiritual, astfel încât nici o influență sau voce exterioară să nu ne poată abate sufletul - acum Ascendentul ne spune:  există numai o posibilitate, înainte sau este pierdut. Nodul Sud este în conjuncție cu Descendentul și cu Vesta, ceea ce ne sugerează foarte clar că ne aflăm la un sfârșit de ciclu, la un apus, moment în care se pot conștientiza roadele, se poate da sens și formă semințelor , mai bine spus potențialitatea care va genera un nou început. Tot ceea ce avem de făcut este să ne folosim puterea de analiză, rațiunea și voința atât pentru finalul ciclului cât și pentru a ne diferenția în grup, tocmai prin calitățile personale, puse implicit și corect, și în folosul celorlalți.

În plus Descendentul, Nodul Sud și Vesta se află pe Punctul mijlociu dintre Mijlocul Cerului și Fundul Cerului. Aceasta se traduce prin aceea că este momentul de apus, de sfârșit, legat de aceea că nu ar mai trebui să jucăm roluri sociale ci să ne manifestăm vocația; că este momentul ca standardele noastre să nu se mai raporteze la monden sau la valorile stabilite de alții ci la excelență personală și competiție; procesul sau mai bine spus etapa aceasta a omenirii se încheie.

Nu în ultimul rând triada Marte Nodul Nord, Ascendent, se află în septil cu Luna; practic vor avea loc descărcări karmice, eliberări de tensiuni emoționale, momente de cumpănă în care părem a ne pierde direcția, de fapt sunt momente de hiatus, discontinuități, necesare pentru a ne scoate din rutină. Acestea se vor manifesta aproximativ 2 -3 luni, după care putem completa lipsurile cu ceea ce ne este necesar.

Acest ingres mi-a dat sentimentul că nu este întâmplător că ne află în pragul Postului de Crăciun. Postul e o rupere a vechilor automatisme fizice şi mentale. El porneşte dintr-o întrebare legitimă: “ce se întâmplă dacă mă opresc puţin din graba asta nebună, pentru a mă întreba: “unde mă duc de fapt?” şi apoi, vreau eu cu adevărat, să ajung acolo unde mă îndrept datorită automatismelor, datorită impulsurilor sociale preluate automat, fără prea multă analiză, din mediul în care mă manifest?”. Postul are, deci, menirea de a ne da răgazul de a ne opri pe loc şi a privi profund în noi, spre a ne cunoaşte în profunzime


CURSURI DE ASTROLOGIE
Diplomă recunoscută de Ministerul Muncii.
Formator Gabriela Apostol.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...

COȘ DE CUMPĂRĂTURI

0 produse 0,00 RON
Vezi coș de cumpărături

AUTENTIFICARE

Bine ai venit pe pagina Mirabilys. Ca utilizator înregistrat ai acces la arhiva de articole.

Ţine-mă minte