Suntem într-una dintre cele mai grele și apăsătoare perioade ale omenirii, pentru că ne aflăm la o răscruce. Această răscruce își spune cuvântul, căci simțim o apăsare inexplicabilă, o lipsă de chef de viață și totul pare înghețat, blocat.
Jupiter, guvernatorul săptămânii, se ocupă de tot ceea ce semnifică Legea, legea umană, dar și raportul ei cu Legea spirituală. De aceea este posibil ca fiecăruia dintre noi să fie necesar să-și reconsidere modul de abordare a propriilor legi scrise sau nescrise. Această reconsiderare poate fi apăsătoare, ne poate împinge spre trecut - atitudine greșită de altfel, ne poate aduce regret sau furie, legate de acesta, atitudini lipsite de substanță sau eficiență.
Săptămâna Patimilor, este una dintre perioadele anuale când se fac toate aceste reglaje interioare, tocmai pentru reînvierea sufletului.
Mi se pare interesant de înțeles cât de profundă este explicația momentului de Răstignire. Toată descrierea este metaforică, căci este plină de simboluri subtile și de parabole. Cred că în această etapă a evoluției umane, ne putem explica toate aceste parabole cu mai mare deschidere și ușurință. Oricum această săptămână ne dă posibilitatea expansiunii pe verticală, pentru că ne este foarte dezvoltată înțelegerea. În plus Luna în semnul Săgetătorului, cu care am început săptămâna, colaborează perfect cu Jupiter, ceea ce ne ajută să simțim energia subtilă a cuvintele pe care le auzim. Revenind la metaforele biblice le putem asocia oricând cu prezentul. Ele sunt universal valabile și atemporale. Dacă ne referim la judecata lui Iisus putem începe cu acest pasaj extrem de semnificativ, prin care înțelegem esența profundă a acestei săptămâni:“Iisus s-a înfăţişat înaintea dregătorului. Dregătorul L-a întrebat: “Eşti Tu “Împăratul Iudeilor”?” “ Da ”, I-a răspuns Iisus, “sunt”. Dar n-a răspuns nimic la învinuirile preoţilor celor mai de seamă şi bătrânilor.” “Dregătorul” este simbolul conducătorului, a celui care menţine ordinea într-un sistem (social, psihic etc.). Pentru psihicul nostru, acest dregător este Raţiunea bazată pe percepţia directă (constatarea nemijlocită a realităţii). Ea trebuie să pună, prin intermediul cunoaşterii, fiecare lucru (fenomen) la locul lui. Astfel, ea constată că Binele şi Adevărul (Iisus) este acum conducătorul noii noastre personalităţi şi acest lucru se vede după roadele acestuia (după “afirmaţiile” Lui): mulţumirea, pacea, tăcerea senină. În ceea ce priveşte vechile prejudecăţi şi dogme învinuirile bătrânilor), nu e de spus nici un cuvânt, lupta cu ele s-a încheiat odată cu Înţelegerea lor senină, odată cu conştientizarea profundă a lipsei lor de fundament.
“La fiecare praznic al Paştilor, dregătorul avea obiceiul să sloboadă norodului un întemniţat, pe care îl voiau ei. Pe atunci aveau un întemniţat vestit numit Barabas.(Soţia lui Pilat, în urma unui vis, îi cere acestuia să nu aibă de-a face cu Iisus).
... Preoţii cei mai de seamă şi bătrânii au înduplecat noroadele să ceară pe Barabas, iar pe Iisus să-l omoare”.
... Pilat le-a zis: “Dar ce să fac cu Iisus, care se numeşte Hristos?”
“Să fie răstignit”, i-au răspuns cu toţii.
Dregătorul a zis: “Dar ce rău a făcut?”
Ei au început să strige şi mai tare: “Să fie răstignit!”
Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului şi a zis: “Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!”
Şi tot norodul a răspuns: “Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.”
Pentru menţinerea ordinii şi Armoniei interioare, Raţiunea (Pilat) este cea care trebuie “să-i întemniţeze pe cei răi” (păcatele - Barabas). Barabas simbolizează păcatele evidente, manifestate cu urmări palpabile în lumea fizică (uciderea, furtul, minciuna, violenţa etc.) iar norodul reprezintă rădăcinile acestor păcate (cele care îl susţin: orgoliul, mania, frica, lăcomia, lenea, tristeţea, desfrâul). Pusă să aleagă între “Barabas şi Iisus”, Raţiunea (Pilat) alege, normal, pe “Iisus” spre a fi eliberat (văzând efectele benefice ale manifestării binelui - nevinovăţia sa) dar sub presiunea norodului (a prejudecăţilor, dogmelor) ea ajunge să lase liberă patima să se manifeste (pe Barabas). Şi face acest lucru în virtutea inerţiei, a automatismelor greşite, puternic înrădăcinate, copiate automat din gândirea societăţii.
În altă ordine de idei, putem spune că pe drumul evoluției interioare, odată conştientizată raţional, necesitatea confruntării cu rădăcinile răului din noi, permitem continuarea acestei confruntări (permitem răstignirea) iniţiate de “Iuda”(echivalentul dualității și a incertitudinii generate de lipsa fermă de credință).
Dacă nu le analizăm şi nu le distrugem pe acestea, ele vor continua să se manifeste atunci când vor prinde prilejul, provocându-ne suferinţă. Dar, înainte de a le analiza, trebuie să le descoperim, să le vedem şi le vedem când se manifestă (când noi sau alţii sunt orgolioşi, mânioşi, fricoşi...).
Această analiză duce la o stare de răstignire, la un moment crucial. Răstignirea simbolizează o perioadă de maximă tensiune, care apare în noi prin conştientizarea în egală măsură, pe lângă dimensiunea orizontală (lumească) şi a dimensiunii verticale, spirituale; prin conştientizarea contradicţiilor între aceste două dimensiuni. Perioada de trecere de la o dimensiune la alta (de la păcat la virtute, de la Rău la Bine, de la ignoranţă la Adevăr), adică perioada de “răstignire”, este o perioadă de suferinţe, de confuzii, de încercări dificile. Înainte de răstignire, perioada în care noi ne aflăm în această săptămână, este momentul în care, aparent, răul este mai puternic decât noi. Dacă avem ochii ferm aţintiţi spre Bine (spre Cer), această perioadă se va scurta considerabil, pentru că Binele şi Adevărul se întăresc mult mai mult şi mult mai repede în noi, înlăturând din noi confuziile și incertitudinile.
Pallas, asteroidul care combină inteligența cu emoțiile, aducând o dimensiune înaltă gândirii noastre, se află în grad anaretic în semnul Vărsătorului, așa încât până marți, în a doua parte a zilei, ne va genera o stare apăsătoare, căci vom încerca să găsim explicații logice, generate de minte, evenimentelor din jur. Acestea sunt însă de altă natură, ele se referă la dimensiunea spirituală și vom simți/înțelege acest fapt când Pallas se va afla în semnul Peștilor. În plus, ne îndoim de valoarea noastră, suntem provocați să ne concentrăm în această direcție, pentru că va trebui să răspundem provocărilor, adică să le ținem piept. Venus și Lilith în opoziție generează conflicte între noi și ceilalți, conflicte care pot rămâne la interior și le depășim prin forță spirituală, sau le putem exterioriza și ne vor bloca, ne vor secătui, ne vor produce ”moartea”, adică inerția. Aici este important de amintit ca metaforă, momentul de dinaintea ”morții” lui Iisus: “De la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată ţara.” În acest moment de cumpănă, de confuzie, în acest moment al “răstignirii”, intervine în noi Legea Treimii, legea creaţiei, pentru a da naştere unei noi creaţii (de la ceasul al şaselea pană la al nouălea, sunt trei ore). Întunericul e simbol al nemanifestării, al ne-nțelegerii, al necunoaşterii, al liniştii şi tăcerii nocturne, al potenţialului din care se va naşte o nouă zi. Această tăcere, această necunoaştere, această coborâre “a întunericului” în sufletul fiecăruia dintre noi, e punctul de confuzie maximă al procesului “răstignirii”, al trecerii de la dimensiunea orizontală la cea spirituală. “Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: “Eli, Eli, Lama Sabactani?” adică “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?
În acest moment se poate atinge scepticismul total (îndoiala totală), în acest moment credem că nu mai avem nici un punct stabil de sprijin. În acest moment devine acută înțelegerea asocierii dintre linia orizontală și cea verticală, aceasta este “lecţia crucii”: trebuie să realizăm echilibrul între aceste extreme, între aceste două dimensiuni.
Mercur se pregătește de mișcarea aparent retrogradă, de marți începând este staționar retrograd, abia de sâmbătă, punându-se în mișcarea aparent retrogradă; în acest fel suntem provocați de planul material extrem de intens, linia orizontală pare să preia conducerea, iar încăpățânarea noastră în a rezolva blocajele cu orice preț ne va aduce peste două săptămâni surprize neașteptate.
Acum suntem doar atenționați asupra unor concepte greșit înțelese, ceea ce evident poate genera probleme mari în viitor dacă nu le conștientizăm și acceptăm. Interesant că de joi începe procesul răstigniri, proces care cuprinde inclusiv coborârea în mormânt. “Mormântul”, este drumul spre rădăcina răului, spre motivaţiile profunde care susţin în noi modurile greşite de gândire. Pentru a realiza această cunoaştere profundă a rădăcinilor răului din noi, este nevoie de aprobarea şi sprijinul Raţiunii (a lui Pilat) şi de mult curaj, pentru că, coborând în aceste abisuri ale minţii, rămânem închişi acolo (uşa mormântului e blocată de o piatră mare), timp de trei zile - iarăși Legea Treimii. Adică până găsim rădăcina răului (raţionamentul greşit care îl susţine), o analizăm, o înţelegem şi o eliminăm astfel din noi, realizând o nouă naştere (înviere), o naştere în Bine şi Adevăr, dată de înţelegerea profundă a dualităţilor generate de linia orizontală și cea verticală.
“Învierea lui Iisus” în interiorul nostru (identificarea şi înţelegerea cauzelor profunde ale răului din noi) nu e sfârşitul luptei spirituale, ci e cea mai puternică victorie repurtată împotriva Răului şi ignoranţei, dar războiul împotriva acestora nu se termină aici, ci de abia la “a doua venire”, la venirea “Fiului Omului”, la coborârea Noului Om în interiorul nostru, la înțelegerea și aplicarea Iubirii pe care a adus-o Iisus dar și la utilizarea la nivel maxim a conștiinței dăruită nouă tot de El.
Arătarea lui Iisus în Galileea [Ucenicii se duc în Galileea să-L întâlnească pe Iisus]
“Iisus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: ”Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.”
Această înviere a Binelui şi Adevărului în noi (după ce acestea au distrus rădăcinile răului din subconştient), manifestată cu întreaga ei forţă şi putere (“Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ” - Matei 28.18) generează o transformare radicală a personalităţii noastre, a modului nostru de a gândi și de a ne manifesta. Această “evanghelizare interioară” se face mai repede (mult mai repede) dacă îi ajutăm și pe ceilalţi oameni să se transforme şi ei întru Bine şi Adevăr aceasta fiind în același timp o unealtă foarte eficientă pentru propria noastră transformare. Trebuie “să botezăm aceste neamuri” din noi: trebuie să iniţiem toate tiparele de gândire din noi, referitoare la cunoaşterea diferitelor fenomene, în a lua în considerare, atunci când se formează, deopotrivă de:
- Tatăl, Absolutul, Esenţa și Viața, Adevărul, Ceea Ce Este, Realitatea, pe Dumnezeu, Ceea Ce nu poate fi numit...
- Fiul, Lumea, Creaţia, manifestarea cu toate legile ei de organizare şi de acţiune.
- Duhul Sfânt, transformarea, mişcarea, schimbarea îndreptată spre Armonie (sfinţenie, desăvârşire, perfecţiune, evoluţie, divin).
Dacă în tot ceea ce facem, avem în vedere, tot timpul, aceste trei aspecte fundamentale, aceste trei botezuri (cu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh), Împărăţia Cerului va cobori foarte curând în noi, odată cu coborârea “Fiului Omului” în interiorul nostru.
***
Evenimentele pe scurt sunt următoarele: Ziua de miercuri este ziua în care Iuda l-a trădat pe Iisus, iar cea de vineri ziua în care a fost răstignit. De aceea aceste două zile au devenit zile de post de-a lungul întregului an. Joia este ziua spălării picioarelor apostolilor de către Iisus, a Cinei de Taină, a rugăciunii din grădina Ghetsimani şi a arestării lui Iisus de către cei ce voiau să-l ucidă. Joia Mare sau Joia Patimilor, este ultima zi când se fac pomeni pentru morţi. Se vopsesc ouăle, iar la biserică se citesc cele 12 Evanghelii.
Vineri este zi de post negru, nu se desfăşoară nici un fel de activităţi casnice, nu se coc cozonaci şi nu se vopsesc ouă, se cântă Prohodul Domnului la slujba de la biserică, iar după slujbă se merge la morminte. Se vine acasă cu lumânarea aprinsă, se înconjură casa de trei ori, în casă se face semnul crucii în cele patru colţuri, cu ea aprinsă, se dă cu tămâie peste tot (lumânarea se păstrează ca şi cea de Paşti). Se spune că aşa dacă plouă în această zi, anul va fi mănos.
***
În Săptămâna Mare se face curăţenie generală în gospodării. Casele trebuie să strălucească de curăţenie pentru că ele „te blestemă dacă Paştile le prind necurăţate”.
În lunea Săptămânii Mari se scoate totul la aerisit, se lipesc şi se văruiesc casele iar mobilierul este spălat şi reparat. Până miercuri, inclusiv, sunt permise muncile în câmp. După această zi bărbaţii trebăluiesc pe lângă casă, ajutându-şi nevestele la treburile gospodăreşti.
În Joia Mare, data limită slujbelor speciale dedicate morţilor, fiecare familie duce la biserica colaci, prescuri, vin, miere de albine şi fructe pentru a fi sfinţite şi împărţite, apoi, de sufletul morţilor, parte preotului, parte sătenilor aflaţi la biserică, în cimitir sau pe la casele lor. Până la Joia Mare, femeile se străduiau să termine torsul de frica Joimariţei care, în imaginarul popular era o femeie cu o înfăţişare fioroasă ce pedepsea aspru lenea nevestelor sau a fetelor de măritat. Uneltele de tortură ale Joimariţei erau căldura, oala cu jăratec, vătraiul sau cârligul pentru foc. Această fiinţă mitologică folosea mijloace cumplite de tortură: ardea degetele şi mâinile fetelor şi femeilor leneşe, le pârlea părul şi unghiile şi incendia fuioarele de cânepă găsite netoarse. De multe ori nici flăcăii leneşi, cei care nu terminau de reparat gardurile sau nu îngrijeau bine animalele pe timpul iernii, nu erau iertaţi de aceste pedepse. De fapt, Joimariţa era, la origini, o zeitate a morţii care supraveghea focurile din Joia Mare şi care, treptat, a devenit un personaj justiţiar ce pedepsea lenea şi ne munca. Conform tradiţiei, în noaptea ce premerge Joia Mare sau în dimineaţa acestei zile se deschid mormintele şi sufletele morţilor se întorc la casele lor. Pentru întâmpinarea lor se aprindeau focuri prin curţi, în faţa casei sau în cimitire, crezându-se că, astfel, ei aveau posibilitatea să se încălzească. Focurile de Joi-Mari erau ruguri funerare aprinse pentru fiecare mort în parte sau pentru toţi morţii din familie şi reprezentau o replică precreştină la înhumarea creştină din Vinerea Mare.
Aceste focuri se făceau din plante considerate a avea virtuţi magice (alun, boz, tei) ce erau adunate de către copii sau de către tinerele necăsătorite. Focurile se înconjurau cu tămâie şi agheasmă, în jurul lor se aşezau scaune „pentru morţii ce urmau să sosească” şi se dădea de pomană copiilor, vecinilor şi rudelor. Obiceiul se mai păstrează în unele sate din zona montană a Bucovinei, purtând denumirea de „încălzitul moşului” dar, de cele mai multe ori, semnificaţiile sale nu mai sunt cunoscute, el având mai ales caracter de divertisment. Joia Mare este ziua în care, de regulă, se prepara cele mai importante copturi pascale: pasca, cozonacii cu mac şi nuca şi babele coapte în forme speciale de ceramică. Pasca cea mai importantă coptură rituală a Paştelui, se face din făină de grâu de cea mai bună calitate, cernută prin sita deasă, şi are, cel mai adesea, formă rotundă. Altă dată, cojile ouălor folosite la pască nu se aruncau şi nici nu se ardeau. Ele se strângeau cu multă grijă într-un vas special şi se aruncau în Sâmbăta Paştelui pe o apă curgătoare crezându-se că, astfel, găinile şi puii aveau să fie păziţi de uliu peste vară. Se mai credea că, în felul acesta, se dădea de ştire Blajinilor - popor mitic care trăia sub pământ - că se apropie cea mai mare sărbătoare a creştinilor. Ultima vineri din Postul Mare este numită în Bucovina Vinerea Paştilor, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă sau Vinerea Mare. Conform tradiţiei creştine este ziua în care Iisus a fost răstignit şi a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul pactului strămoşesc. Din această cauză Vinerea Mare este zi de post negru. În Vinerea Mare este interzis a se face copturi. Există credinţa că dacă cineva se încumetă a coace în această zi face mare păcat iar coptura nu este mâncată nici măcar de peşti. În Vinerea Mare, dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui, oamenii alergau desculţi prin rouă sau se scăldau tainic în ape curgătoare crezând că, în felul acesta, vor fi sănătoşi pe tot parcursul anului. Seara, însă, întreaga suflare a satului bucovinean mergea la biserică pentru a participa la slujba de scoatere a aerului şi pentru a trece pe sub acesta în scopuri terapeutice. Sâmbăta Mare este ultima zi de pregătire a Paştilor, când femeile trebuie să pregătească marea majoritate a mâncărilor, să deretice prin încăperi şi să facă ultimele retuşuri la hainele noi pe care urmau să le îmbrace în zilele de Paşti. De obicei, în Sâmbăta Mare are loc şi sacrificiul mielului, din carnea căruia se pregătesc mâncăruri tradiţionale: drobul, numit în Bucovina cighir, friptura şi borşul de miel. Spre deosebire de Crăciun, pentru Paşti nu se pregătesc prea multe feluri de mâncare, de unde şi zicerea: „Crăciunul este sătul iar Paştele este fudul”. Principala grijă a oamenilor, înaintea Paştilor, este aceea de a-şi primeni hainele, fiecare gospodină trebuind să aibă o cămaşă nouă, cusută în mod special, iar bărbaţii măcar o pălărie nouă. Sâmbătă seară fiecare gospodină îşi pregăteşte cu grijă coşul ce urmează a fi dus la biserică, pentru sfinţire. În el aşterne un ştergar curat şi aşează o lumânare albă, apoi ouă roşii, pasca, cozonac, ouă încondeiate, o bucată de slănină, muşchi de porc, şuncă special preparată, zahăr, făină, salată de hrean cu sfeclă roşie fiartă, sare, câţiva căţei de usturoi, o ramură de busuioc, un fir-două de breabăn (numit brebanoc sau barbanoc), cârnaţi, un miel din aluat copt într-o formă specială etc. Totul se acoperă cu cel mai frumos ştergar pe care îl are gospodina, semn de preţuire a sărbătorii pascale, dar şi de mândrie personală.
Multe idei le-am folosit din cartea Evanghelia interioară și din Tradițiile la români.
