Din punct de vedere astrologic, anul 2011 face parte din acei ani în care au loc schimbări importante de vibraţie, ce aduc transformări în viaţa noastră.
Uranus va trece pentru aproximativ şapte ani în semnul Berbecului şi dacă ne reamintim ce s-a petrecut în perioada iunie-august a anului 2010, ne putem face o idee asupra evenimentelor ce vor avea loc în perioada următoare.
Pentru că este un tranzit care nu ţine de experienţa astrologului (Uranus face turul zodiacului în aproximativ 84 de ani) m-am gândit să exemplific cu evenimente care s-au petrecut atunci când Uranus s-a mai aflat în acest semn, iar la final să trag câteva concluzii personale. Să începem...

1676-1684
Uranus în Berbec | Neptun în Vărsător | Pluton în Rac
Este o perioadă de extindere a unor imperii (Franţa este în expansiune, China preia Taiwanul, are loc războiul ruso-turc între 1676-1681 când sultanul Mehmed cucereşte Belgradul şi Viena); în astrologie Edmund Halley aduce o mulţime de elemente noi – observă tranzitele planetei Venus şi calculează perioadele de revenire în Sistemul Solar a cometei ce îi va purta numele; Newton pune bazele unor importante legi ale fizicii iar Kepller defineşte legile după care funcţionează universul; au loc numeroase revolte populare în China, Mexic, Irlanda şi USA; vulcanii au o activitate intensă (Vezuviul îşi începe activitatea iar Karakatoa erupe); sunt descoperite microoganismele; se dizolvă Parlamentul Cavalerilor; se instituie serviciul pompierilor; conducători vizionari conduct statele: Petru cel Mare, Carol al XIV.

1759-1767
Uranus în Berbec | Pluton în Capricorn | Chiron în Peşti | Neptun în Leu
O perioadă de războaie şi revolte: 1760 începe războiul dintre francezi şi indieni nord americani, care durează 7 ani, între 1756 – 1763 acesta a fost considerat primul război mondial, pentru că au implicate multe naţiuni, au fost între 900.000-1.400.000 de morţi şi a adus importante schimbări în raportul de forţe mondial; în 1762 Anglia declară război Spaniei şi Nepalului, iar Ahmad Shah conducătorul imperiului pakistanez invadează India, invazie soldată cu mii de morţi; în 1767 are loc războiul anglo-mysore; începând cu 1765 se declanşează mişcările de revoltă premergătoare revoluţiei din satele Unite.
Nici cutremurele şi tornadele nu au lipsit, cele mai grave fiind cutremurul din 1763 din Ungaria şi Slovacia şi ciclonul din Germania din 1764.
Şi în această perioadă au fost în fruntea naţiunilor conducători vizionari ca Frederic cel Mare, Regina Ecaterina a Rusiei, prinţul Shah Durrani al Pakistanului, Maria Teresa a Austriei, sau gânditori ca Voltaire sau Rousseau.
S-au petrecut şi evenimente stranii, ca apariţia atacurilor unei specii de lupi - de fapt un animal straniu considerat strămoşul lui şi care nu este practic definit biologic – care a făcut în Franţa 210 victime.

1843-1851
Uranus în Berbec | Pluton în Berbec | Neptun în Vărsător | Chiron în Scorpion
Sunt bine-cunoscute revoluţiile din întreaga Europă, echivalente cu dorinţa de eliberare, aducând idei utopice dacă ne gândim la Karl Max  Garibaldi, Lincon, Robespiere, sau la Manifestul comunist. Au avut loc revolte şi lupte intense de eliberare naţională (acum are loc războiul de decimare a indienilor în America de Nord); Brazilia preia supremaţia conducerii în America de Sud; în Anglia se instituie Epoca victoriană; în Australia are loc o goană după aur fără precedent.
Tot în această perioadă se descoperă telegraful iar în Anglia are loc prima şi cea mai mare expoziţie de tehnică şi industrie din istoria naţiunilor.
Din punct de vedere climateric, această perioadă este numită ”mica epocă galciară” datorită activităţii vulcanice intense şi reducerii emisiei de căldură solară.

1927-1935
Uranus în Berbec | Pluton în Rac | Neptun în Fecioară în exil | Chiron în Taur
În această perioadă au loc războaie civile violente, mai ales în America de Sud dar şi în Italia şi Spania; comunismul se infiltrează în tot mai multe ţări; fascismul vine la putere; se declanşează cea mai mare criză din istoria omenirii care durează între 1930-1939, care de fapt conduce şi la declanşarea celui de-al doilea război mondial.
Au loc numeroase descoperiri radioul, cinematografa, fonograful, locomotiva cu aburi, automobilul, air mailul; totul se desfăşoară într-un ritm de-a dreptul frenetic.
Cataclisme au fost numeroase, dar nimic nu se poate compara cu lagărele de exterminare naziste şi nici nu are sens să mai aducem alte exemple.
Despre lideri şi conducători se poate vorbi foarte mult, numai dacă ne gândim la Stalin, Lenin, Roosvelt, Hitler, Mao, Gandhi. Dar oare cât bine au făcut ei omenirii? Poziţiile planetelor „grele” în semne poate fi o explicaţie la felul în care omenirea a deviat în acea perioadă.

În concluzie, Uranus în Berbec a adus omenirii schimbări la nivel de conducere globală, mişcări de independenţă, ceea ce mă face să cred că nu se va ajunge la o globalizare ci se va reveni la autonomia statală, oricât s-ar forţa acest lucru în primii doi ani. Uranus a mai adus războaie şi revolte sociale, mişcări de independenţă, personalităţi marcante în domeniul politic şi savanţi; cu siguranţă va urma o perioadă foarte frământată, iar faptul că ne pregătim să intrăm în Era Vărsătorului face ca acest tranzit să fie un start spre o nouă etapă a omenirii. Uranus va sta în acest semn din 12 martie 2011 până 15 mai 2018/6 martie 2019 (va mai reveni în acest semn de abia în 28 aprilie 2094) şi, dacă ţinem cont că în nici una dintre aceste perioade Saturn nu s-a aflat în exaltare în semnul Balanţei, putem deduce că această etapă va fi una dificilă şi va aduce multe transformări legate de schimbarea mentalităţii noastre despre muncă, relaţii, colaborări.

Cu Uranus in Berbec este ca si cum am incepe o noua viata, plecand de la simpla intelegere a celui mai natural mod de a relationa, pana la felul in care ne exersam puterea sau cum ne manifestam in plan social. Este ca si cum am incepe sa conjugam verbele incepand cu pluralul. Personal eu eram destul de fericita cu lumea mea cea veche, ca noi totti de altfel, dar eu sunt de acord sa zgudui lumea mea si sa o iau de la capat, pentru ca sunt sigura ca va urma ceva mult mai bun si frmos.
In primul rand cred ca Uranus in Berbec da forta dorintelor profunde necesare evolutiei noastre spirituale, acest lucru ma face sa realizez cat suntem de puternici cand ne propunem sa facem ceva necesar. Am alcatuit o lista cu tot ceea ce imi doresc sa creez in noua perioada din viata mea, si cred ca fiecare dintre noi ar trebui sa faca acest lucru. La sfarsitul listei am adaugat: ,,Tot ceea ce este necesar pentru binele meu cel mai inalt".
Apoi este cumva obligatoriu sa ne urmam instinctul pentru a realiza lucrurile usor si cu bucurie. Si o sa vedeti ca incet, incet o sa ne placa sa ne ascultam intuitia, pentru ca Uranus ne invata sa fim NOI. Acum chiar imi place cand imi ascult intuitia!

Pe mine personal, Uranus ma face sa ma simt ca un copil care ia totul de-a gata, pentru ca practic acum deciziile nu sunt ale noastre ci vin de Sus, cu iubire si multa intelepciune, dar din pacate nu putem de fiecare data privi lucrurile in acest fel. Stralucesc de bucuria intelegerii acestor noutati. Anticiparea fiecarei zile este un dar, care ma umple de bucurie si implinire.
Uneori simt nevoia sa-i strig vietii ca sa incetineasca putin! Pe masura ce aleg sa merg mai departe, pare ca viata imi devine tot mai plina. Stiu ca desi intr-o anumita privinta detin controlul asupra vietii mele, exista alta in care imi vine sa renunt la el si sa accept bucuria calatoriei in ritm alert, lasandu-ma in voia curentului. Stiu ca pot schimba timpul traind plenar in prezent si focalizandu-ma pe ceea ce fac. Imi amintesc mereu ca trebuie sa ma bucur de fiecare clipa in loc sa alerg grabita catre pasul urmator care se apropie cu repeziciune. Cand fac aceasta, la sfarsitul zilei, cand stau intinsa in pat si reflectez, accept ca am trait una dintre cele mai bune zile posibile. Este important sa iti urmezi sentimentele si intuitia, caci ele te vor aduce la cea mai inaltata petrecere a timpului.
Ori de cate ori urmaresc stirile la televizor, radio, media, despre evenimente care se petrec in lume, trimit lumii iubirea mea si multumiri pentru ca viata mea este atat de plina de bucurie. Sunt constienta ca daca ma las coplesita de toata tristetea din lume, nu voi schimba situatia in bine. As putea sa fac din lume un loc mai bun pastrandu-mi lumina si bucuria si alegand sa le impartasesc cu cei care intra in campul meu. In acest mod, imi dau putere mie si celorlalti in tot ceea ce fac si spun. Sunt constienta de energia mea si de efectul pe care il au ceilalti oameni asupra ei. Aleg sa traiesc in momentul prezent, sa fiu in alerta, constienta si in permanenta cu atentia la nivel inalt. Trimiterea iubirii catre ceilalti schimba energia din jurul meu. Mentinand in permanenta ridicat nivelul de entuziasm si de iubire de viata, iubirea se va raspandi pretutindeni in jurul meu, propaganda-se si in lume.
In acest moment, inima mea este plina de sentimente calde de apreciere a vietii. Sunt cu adevarat binecuvantata prin lumea pe care mi-am creat-o. Le doresc tuturor ca sa traiasca o asemenea bucurie. Stiu ca multi dintre noi trec prin greutati in aceste vremuri de schimbare, de fapt si eu, dar numai le dau importanta si ele se rezolva de la sine. Uranus in Berbec ne spune ca ce gandim se va intampla, bines au rau, cu viteza gandului, ca in basmul cu Aladin, doar ca nu este vorba de un spirit ci pur si simplu de o inalta sincronicitate care acum incepe sa se instaleze. Va rog sa ma credeti, viata mea nu a fost mereu binecuvantata, muncesc si am muncit tot timpul din greu, dar am invatat sa traiesc intr-un anumit stil. Viata este plina de suisuri si coborasuri. Acum, am ales sa experimentez cea mai inalta bucurie, acea a unui copli care descopera simplitatea lucrurilor. Stiu ca atunci cand o provocare tulburatoare va aparea in viata mea, ii pot face fata amintindu-mi bucuria pe care o simt acum, multumind cerului pentru tot ce mi-a dat si acceptand tot ce vine. Voi pastra vesnic aceasta lumina in inima mea. Acesta este adevarul meu pe care l-am constientizat in aceste zile, ca fericirea vine atunci cand descoperi miracolul vietii. Puteti alege modul in care sa va vedeti propria viata. Eu am ales fericirea. Gasiti bucurie mai multa in viata voastra, radeti mai mult si oferiti-va sansa la fericire, in acest fel intreaga lume va primi aceasta energie a fericirii, prin Uranus. In acest fel ne vom impartasi lumina proprie cu lumea.


CURSURI DE ASTROLOGIE
Diplomă recunoscută de Ministerul Muncii.
Formator Gabriela Apostol.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...

COȘ DE CUMPĂRĂTURI

0 produse 0,00 RON
Vezi coș de cumpărături

AUTENTIFICARE

Bine ai venit pe pagina Mirabilys. Ca utilizator înregistrat ai acces la arhiva de articole.

Ţine-mă minte