Astrele în aceste zile

Avem niște zile extrem de interesante, ele par instabile, dar de fapt aduc la nivel subtil schimbări majore și evident foarte importante. Soarele și Luna se află la Ultimul Pătrar, pe gradele anaretice ale Berbecului și respectiv Capricornului, ceea ce indică niște ajustări importante și imposibil de sărit sau neglijat. Ele se referă la un fel de revoluție interioară legată de modul de a acționa dar și de modul de a ne reprezenta pe noi înșine în raport cu cei din jur. Este ca și cum suntem împinși de la spate pe o scenă unde suntem sub lumina reflectoarelor și într-o transmisie directă în care avem ceva de comunicat legat de noi, este ca și cum ne-am promite în public că o să ne etalăm și prezentăm cea mai frumoasă și complexă calitate pe care o avem, tocmai pentru a fi pusă în practică eficient. Pe de altă parte Luna se află în septil cu Lilith, și ea ne vorbește despre ceea ce trebuie să rezolvăm din punct de vedere karmic, legat de activitățile cotidiene, curente, zilnice, despre anumite activități prin care ne putem evidenția pentru că ne punem în serviciul oamenilor, suntem împinși la colț, puși în situații fără ieșire tocmai pentru că suntem forțați să acționăm, să ne implicăm în propria viață. Implicarea presupune a face ceea ce ne reprezintă nu ceea ce trebuie sau ni se spune. O mulțime de calități personale sunt în fiecare reprimate de frica de a nu fi judecați sau de frica de a nu ne ridica la un anumit standard. Doar că standardele se obțin prin practică nu prin non acțiune.

Venus și Chiron sunt împreună, se completează, se sprijină tocmai pentru ca fiecare din noi să-și înțeleagă, să-și descopere aspirațiile, darurile de la Dumnezeu, calitățile creative, ambele sunt în cuadratură cu Saturn în mișcare aparent retrogradă, și cumva toate piedicile sau blocajele de acum ne sunt destinate pentru a descoperi toate acestea. Dacă ne este greu și pare că toate ușile se închid, ne este greu pentru a ne îndrepta sufletul spre ele, în căutarea disperată a unor soluții. Avem de ales, lăsăm frica să ne ucidă Viața sau o transformăm prin scoaterea la lumină a diamantelor interioare.

Saturn este în inconjuncție cu Marte, Saturn retrograd iar Marte în conjuncție cu steaua Algol. Acest aspect face ca fiecare dintre noi să fie mult mai violent, mai revendicativ, mai încăpățânat, el generează evenimente de grup, sau mai bine spus tendința noastră de a ne reprezenta un grup, de a ne fi teamă să ne individualizăm, să ne exprimăm propriile opinii sau păreri. Combinația dintre cele trei poate genera această vreme rece, care pare decisă să strice și să ne blocheze bucuria de a trăi. Evident că în sufletul fiecăruia dintre noi există tendința de a ne retrage de a nu ne implica sau de a nu ne păsa, de trata superficial ceea ce este în jurul nostru și de a privi cu un ochi rece sau prea detașat ceea ce se întâmplă în jur. Această stare ne poate trezi într-un joc periculos din care este apoi dificil să ieșim. Marte este într-o mișcare destul de rapidă, mergând cu pași mari spre semnul Gemenilor - unde va trece vineri - făcându-ne cumva să ne simțim extrem de presați, de agitați, căutând liniștea dar prin lipsa ei.

Soarele se află la grad anaretic, pășind în semnul Taurului joi imediat după miezul nopții, ca apoi să formeze conjuncția inferioară cu Mercur, un moment important în care avem de analizat și pus semințele unor noi activități și acțiuni concrete. Concomitent Pluton staționar ne determină să ne simțim presați, forțați să găsim soluții transformatoare, iar apoi reîntoarcerea lui Mercur în semnul Berbecului, ne generează o senzație și mai acută de instabilitate.

Toate aceste trăiri, evenimente, au ritm extrem de alert, atât la propriu cât și la figurat, mă întreb dacă este ceva ce trebuie să trăim pentru a nu observa alte pericole mult mai mari sau situații complicate sau pur și simplu se schimbă cadența de mișcare a tuturor lucrurilor și este ca un fel de forțare de acordare la acest nou ritm. Ele se petrec în perioada în care Nodurile lunare sunt directe, ceea ce generează o și mai mare viteză de acțiune, viteză care o percepem ca un fel de forță centrifugă care încearcă să ne scoată de pe orbita propriei vieți și să ne arunce într-o lume pe care nu o stăpânim și în care nu vrem să intrăm tocmai de frică, deoarece nu deținem controlul și ni se pare ostilă din aceste motive. Poate merită experimentată această ieșire din orbită, poate că vom vedea altfel lucrurile și viața, poate că ne vom elibera de tot ce credem că dacă nu controlăm ne distruge.

***

Iată un text în concordanță cu starea noastră de acum.

Societatea de consum a educat generația în care persoana se poate eschiva de la responsabilitate și poate comite orice faptă dacă are pentru aceasta o hârtie: un contract, un regulament al firmei sau al companiei, un vinovat pe care să dea vina.

Totuși, viața nu este făcută doar din muncă și contracte. Viața e un tumult de sentimente, de legături și sfâșieri cărora trebuie să le faci față. Uneori, o hârtie de divorț nu te eliberează de omul pe care l-ai iubit, după cum nici un certificat de căsătorie nu te face să iubești și să fii iubit.

Ce să faci cu tine în viața de dincolo de hârtii, acolo unde nici un argument nu-ți poate împăca îndoiala, unde regretele te pot distruge și unde o alegere care, formal, este un succes îți poate aduce prăbușirea?

Cu alte cuvinte, care este voia lui Dumnezeu cu noi? Cum putem înțelege că ne aflăm pe drumul cel bun și când hotărâm să abandonăm o cale care s-a dovedit a fi greșită? Cum putem învăța din greșeli și care este rostul părăsirii în care ne aruncă uneori Bunul Dumnezeu?

Rănile trecutului pot fi oare tămăduite cu desăvârşire, sau ele continuă să ne stigmatizeze şi să ne facă pentru totdeauna "altfel" într-o lume necruţătoare cu cei ce greşesc?

Care sunt criteriile după care apreciem că trăim o viaţă plină sau ne irosim?  Viaţa este o invitaţie la taina iubirii dumnezeieşti şi tot ce ne abate de la participarea la această taină este o irosire. Dar irosirea însăşi se poate transforma în foc înălţător atunci când este conştientizată, ceea ce este, am putea spune, argumentul suprem al iubirii lui Dumnezeu, când orice cădere poate trece în contrariul sau prin simpla mişcare a voinţei, după cum şi Hristos a zis: cui mult i se iartă, mult iubește. (citat din Ieromonah Savatie Baștovoi)