Boala inflamatorie pelvină este o afecţiune subdiagnosticată, însă cu consecinţe foarte grave (sarcini ectopice, infertilitate). Aşa că ar fi foarte bine să reflectăm serios şi să începem să ne investigăm temeinic.
La nivelul vaginului se găsesc, în mod normal, anumite bacterii care au rol protector, împiedicând proliferarea altor germeni patologici.
Este foate uşor de perturbat echilibrul florei vaginale. Odată dezechilibrată, ea nu mai conferă protecţie şi devine poarta de intrare pentru numeroşi germeni patogeni. De aceea, anumite obiceiuri trebuie să ne devină a doua natură (folosirea lenjeriei intime de bumbac, evitarea duşurilor intravaginale frecvente). De asemenea, fiţi atente la utilizarea excesivă a antibioticelor! În cazul persoanelor cu diabet zaharat, controlul glicemiei (valoarea glucozei în sânge) este foarte important, deoarece o glicemie crescută creşte riscul de infecţii.
Consumaţi produse lactate ce conţin lactobacillus acidophilus – iaurt, în special – acesta menţine echilibrată balanţa microorganismelor intravaginale.
Alimente precum carnea roşie, ouăle, produsele din făină albă, dulciurile rafinate conţin o anumită substanţă, numită acid arahidonic. În timp ce o parte din acest acid este esenţială pentru sănătatea noastră, în exces, el agravează procesul inflamator în general, deci şi pe cel de la nivel genital.
Atenţie mare la aceste alimente!
De asemenea, mâncarea preparată termic (la temperaturi ridicate) conţine mari cantităţi de acid arahidoic. De altfel, procesul de preparare termică generează glicotoxine, ce creează serioase tulburări metabolice, chiar procese degenerative (cancer).
În cazul în care suntem diagnosticate cu boală inflamatorie pelvină, e bine să fim atente la consumul de roşii, cartofi şi vinete. Aceste legume conţin solanină, o substanţă ce accentuează inflamaţia.
Solanina se găseşte în special în coaja acestor legume şi în stratul următor al cartofului. Nu consumaţi cartofi care au încolţit sau cei care au o culoare verzuie.

Ce este bine să consumăm?
Desigur că aţi auzit de acizii graşi omega 3.
Recunoscuţi ca fiind esenţiali pentru sistemul nostru imunitar (crescând rezistenţa la infecţii), pentru sistemul circulator şi având o puternică acţiune antidepresivă, acizii graşi omega 3 stopează procesul inflamator.
Ei nu sunt produşi în organismul nostru, necesitând un aport zilnic prin alimentaţie. Dieta nostră conţine multe grăsimi saturate (din carne şi lapte) precum şi acizi graşi omega 6 (din uleiuri vegetale), fiind săracă în acizi graşi omega 3.
Aceştia se găsesc în uleiul de in, în nuci, seminţe de dovleac şi, dacă nu aţi îmbrăţişat o dietă vegetariană încă, puteţi consuma şi peşte (mai ales somon, hering, sardine şi cod). Nucile sunt foarte sănătoase, fiind bogate în acid alfa linolenic. Studii recente au arătat că 2 grame de acid alfa linolenic consumate zilnic, protejează inima, prevenind afecţiunile cardiace.
Bogat în acid gras omega 3 este şi uleiul de canola, care nu se găseşte însă în ţara noastră.
Uleiul de măsline blochează precursorii inflamaţiei, având astfel un rol benefic chiar dacă indirect.
Soia (boabe, tofu, lapte), bogată şi ea în acizi graşi omega 3, este o opţiune bună atunci când suferim de boală inflamatorie pelvină. Se pare că brânza tofu este mult mai sănătoasă decât laptele de soia, dar ambele previn apariţia multor boli (cancer de prostată, ateroscleroză, depresie, osteoporoză).
Dintre fructe, căpşunile, coacăzele şi cătina ne ajută în procesul vindecării având virtuţi antiinflamatoare. Merele (prin conţinutul lor în quercitină – ce este prezentă şi în ceapa roşie) au acelaşi efect.
Aşadar, în loc de concluzie:
1.    alege mâncarea crudă, în locul celei gătite;
2.    micul dejun să fie format, de exemplu, din fulgi de ovăz, fructe de pădure uscate şi o cană de lapte de soia;
3.    gustările dintre mese să conţină nuci, seminţe, fructe, legume în locul dulciurilor rafinate;
4.    stai departe de prăjeli.
Deşi poate ţi se pare greu să renunţi la anumite alimente, gândeşte-te la preţul pe care îl plăteşti, consumându-le.
Hrăneşte-te bine şi te vei simţi bine!

| Dr. Anca Bărbulescu | Medic diabet, nutriţie şi metabolism |

COȘ DE CUMPĂRĂTURI

0 produse 0,00 RON
Vezi coș de cumpărături

AUTENTIFICARE

Bine ai venit pe pagina Mirabilys. Ca utilizator înregistrat ai acces la arhiva de articole.

Ţine-mă minte