Aluminiul

Cunoscut mai mult pentru proprietăţile sale industriale decât pentru cele biochimice, aluminiul se găseşte în scoarţa terestră în proporţie de 7,4%. El este al treilea dintre cele mai abundente elemente, primele fiind oxigenul şi siliciul. Având  o largă răspândire pe Terra, aluminiul intră în componenţa multor minerale şi cristale, dintre care amintim: lapislazuli, rubin, safir, smarald, topaz, turcoaz, etc.
Este prezent în mod natural oriunde în mediul înconjurător: în apă, în aer (sub formă de pulberi fine) dar şi în corpul uman (care conţine aproximativ 35 mg de aluminiu pur, majoritatea fiind stocat în plămâni şi în oase) precum şi în vegetale într-o proporţie variabilă de 0,01-0,8%.
Aluminiul pătrunde în organism pe cale digestivă (din alimente şi apă), prin respiraţie sau în cazul tratamentului pentru insuficienţă renală prin hemodializă,  ajunge în sânge într-o cantitate de până la 1 microgram/100 ml. Unele alimente pot conţine aditivi alimentari pe bază de aluminiu. Hrana gătită în vase de aluminiu sau cu ustensile de aluminiu poate prelua ioni de metal, care pot avea astfel efecte nocive pentru starea de sănătate.

Rolul Aluminiului în organism

În organismul uman aluminiul exercită acţiuni diverse. El este stimulator, sau după caz inhibitor, al activităţii unor enzime, cicatrizant, antiseptic, astringent, hemostatic, antifungic. Este folosit pe scară largă sub formă de hidroxid de aluminiu în tratamentul ulcerului gastric, ca antiacid.
Acţiunile sale îl fac util în multiple afecţiuni:

• scăderea memoriei
• retard psihic la copii
• sindrom Down
• epilepsie
• insomnie
• neurastenie
• schizofrenie
• hemoragii
• efort intelectual intens
• surmenaj

În cazul în care este asimilat din alte surse decât din cele naturale (plante şi alimente), aluminiul poate determina supraîncărcarea organismului, caz în care pot apare următoarele afecţiuni:

• encefalopatie
• demenţă senilă
• anemie
• boli coronariene etc.

Ionul de aluminiu devine toxic pentru organismul uman mai ales în cazul unui regim alimentar bogat în alimente acidifiante: carne, zahăr, alcool, uleiuri rafinate, margarină etc. precum şi în bolile grave renale, care scad capacitatea naturală a rinichiului de a-l elimina.
În toate cazurile de supraîncărcare a organismului cu aluminiu, se pot administra ca antidot alimente naturale care conţin calciu, magneziu, vitamina B6.
Aluminiul devine rapid toxic în doze mari, deoarece formează depozite intracelulare ireversibile care determină distrugerea celulelor.
Excesul de aluminiu poate produce perturbări în metabolismului fosforului, fluorului, zincului sau cuprului, cuprul şi zincul acţionând sinergic cu aluminiul iar fosforul antagonizând acţiunea acestuia.

Compensarea deficitului de Aluminiu

Aluminiul se regăseşte în compoziţia multor alimente, fructe, legume, leguminoase etc. Dintre acestea enumerăm doar câteva exemple:
cantitatea de Al/100 g aliment

În afara acestor surse alimentare, aluminiul se găseşte şi în unele plante medicinale cum ar fi: algele marine, armurariu, brusture, busuioc, cimbru de cultură, coada calului, coada şoricelului, hamei, ienupăr, isop, lemn dulce, păpădie, roiniţă, salcie, tătăneasă, valeriană, zmeur.
În astrologie aluminiul este pus în legătură cu planeta Mercur şi culoarea portocaliu.
Dintre pietrele preţioase care conţin aluminiu cele mai folosite în terapia cu geme sunt:

• Rubinul - îmbunătăţeşte circulaţia, tonifică inima, creşte imunitatea, scade inflamaţiile şi hemoragiile, reechilibrează sistemul nervos, ficatul, splina, timusul, inima şi suprarenalele.
• Safirul galben - îmbunătăţeşte considerabil memoria, creşte capacitatea de învăţare, echilibrează stomacul, vezica biliară, splina şi ficatul.
• Safirul albastru - îmbunătăţeşte vederea, creşte longevitatea, amplifică irigarea organelor vitale, echilibrează tractul intestinal, pancreasul, inima şi suprarenalele, util în reumatism, artrite, nevralgii.