Gabriel Garci
a Marquez s-a retras din viaţa publică din motive de sănătate: cancer limfatic. Acum, se pare că boala s-a agravat din ce în ce mai mult. A trimis o scrisoare de rămas bun prietenilor, cititorilor şi admiratorilor lui, şi datorită Internetului acum este difuzată.
Va recomand s-o citiţi, întrucât acest scurt text scris de către unul dintre cei mai strălucitori latinoamericani din ultimii ani este mai mult decât mişcător.
Dacă pentru o clipă Dumnezeu ar uita că sunt o marionetă din cârpă şi mi-ar dărui o bucăţică de viaţă, probabil ca n-aş spune tot ceea ce gândesc, însă în mod categoric aş gândi tot ceea ce zic.
Aş da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valorează, ci pentru ceea ce semnifică.
Aş dormi mai puţin, dar aş visa mai mult, înţelegând că pentru fiecare minut în care închidem ochii, pierdem şaizeci de secunde de lumină. Aş merge când ceilalţi se opresc, m-aş trezi când ceilalţi dorm. Aş asculta când ceilalţi vorbesc şi cat m-aş bucura de o îngheţată cu ciocolată!
Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou o bucăţică de viaţă, m-aş îmbrăca foarte modest, m-aş întinde la soare, lăsând la vederea tuturor nu numai corpul, ci şi sufletul meu.
Doamne Dumnezeul meu dacă aş avea inimă, aş grava ura mea peste gheaţă şi aş aştepta până soarele răsare. Aş picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, şi un cântec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-aş oferi-o Lunii. Aş uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simţi durerea spinilor şi sărutul încarnat al petalelor...
Dumnezeul meu, daca aş avea o bucăţică de viaţă... n-aş lăsa să treacă nici o zi fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc. Aş convinge pe fiecare femeie sau bărbat spunându-le că sunt favoriţii mei şi aş trăi îndrăgostit de dragoste.
Oamenilor le-aş demonstra cât se înşeală crezând că nu se mai îndrăgostesc când îmbătrânesc, neştiind că îmbătrânesc când nu se mai îndrăgostesc! Unui copil i-aş da aripi, dar l-aş lăsa să înveţe să zboare singur. Pe bătrâni i-aş învăţa că moartea nu vine cu bătrâneţea, ci cu uitarea. Atâtea lucruri am învăţat de la voi, oamenii... Am învăţat că toata lumea vrea să trăiască pe vârful muntelui, însă fără să bage de seamă că adevărata fericire rezidă în felul de a-l escalada. Am învăţat că atunci când un nou-născut strânge cu pumnul lui micuţ, pentru prima oară, degetul părintelui, l-a acaparat pentru totdeauna.
Am învăţat că un om are dreptul să se uite în jos la altul, doar atunci când ar trebui să-l ajute să se ridice. Sunt atâtea lucruri pe care am putut să le învăţ de la voi, dar nu cred că mi-ar servi, deoarece atunci când o să fiu băgat în interiorul acelei cutii, înseamnă că în mod nefericit mor.
Spune întotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti. Daca aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţişa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Daca aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşă, ţi-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe. Daca aş şti că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată şi încă o dată până la infinit. Daca aş şti că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune te iubesc nu mi-aş asuma, în mod prostesc, gândul că deja ştii.
Întotdeauna există ziua de mâine şi viaţa ne dă de fiecare dată altă oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar dacă cumva greşesc şi ziua de azi este tot ce ne rămâne, mi-ar face plăcere să-ţi spun cât te iubesc, că niciodată te voi uita.
Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubeşti. De aceea, nu mai aştepta, fă-o azi, întrucât dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată, în mod sigur vei regreta ziua când nu ţi-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrăţişare, un sărut şi că ai fost prea ocupat ca să le conferi o ultimă dorinţă. Să-i menţii pe cei pe care-i iubeşti aproape de tine, spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubeşte-i şi tratează-i bine, fă-ţi timp să le spui “îmi pare rău”, ”iartă-mă”, ”te rog” şi toate cuvintele de dragoste pe care le ştii.
Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-i Domnului tăria şi înţelepciunea pentru a le exprima. Demonstrează-le prietenilor tăi cât de importanţi sunt pentru tine.
1928 – 1936 Gabriel José García Márquez s-a născut în data de 6 martie 1928 în Aracataca, oraş situat în nordul Columbiei. Timp de opt ani a trăit în casa bunicilor săi (din partea mamei). Această perioadă i-a influenţat viaţa, la maturitate declarând că stilul i-a fost influenţat în mare parte de povestirile bunicii sale.
1936 – 1946 Urmează cursurile şcolii primare şi liceul în Barranquilla şi Zipaquirá (Columbia).
1947 – 1949 Studiază Dreptul la Universitatea Naţională din Bogotá şi la Universitatea din Cartagena. Începe să scrie pentru ziarul El Espectador din Bogotá.
1950 – 1955 Renunţă la Cursurile de Drept în favoarea jurnalismului. Scrie pentru câteva ziare, printre care şi El Espectador. În 1955 scrie o serie de nuvele (publicate mai târziu sub numele “Story of a Shipwrecked Sailor”) a cărui protagonist este un marinar columbian care a reuşit să supravieţuiască zece zile pe mare. În acelaşi an este trimis ca reporter în Europa. Acasă, în Columbia, prietenii îi publică prima nuvelă “Leaf Storm”.
1956 – 1957 Generalul Pinilla închide ziarul El Espectador. Fără nici o sursă de venit, García Márquez rămâne blocat în Europa. Se stabileşte temporar la Paris şi scrie romanul No One Writes to the Colonel. Tot în această perioadă efectuează un turneu prin Europa socialistă şi scrie 90 Days behind the Iron Curtain. După căderea generalului Pinilla în 1957, se mută în Caracas şi scrie pentru ziarul Momento.
1958 Se căsătoreşte cu Mercedes Barcha în Barranquilla. Munceşte în Caracas, scriind pentru câteva ziare. Începe lucrul la romanul Big Mama's Funeral.
1959 – 1961 Este trimis corespondent de presă la Havana în perioada proceselor Operación Verdad. Înfiinţează la Bogotá agenţia de presă cubaneză Prensa Latina. Lucrează pentru această agenţie de presă în Columbia, Cuba şi New York.
1961 Se mută în Mexico City şi publică romanul No One Writes to the Colonel.
1962 – 1965 Este editor la câteva publicaţii din Mexico City, lucrează în publicitate şi la câteva scenarii de film. În 1962 este premiat în Columbia pentru In Evil Hour, dar greutăţile întâmpinate la publicarea cărţii îl determină să nu accepte premiul. În acelaşi an publică Big Mama's Funeral. În 1965 începe să lucreze la One Hundred Years of Solitude.
1967 Îi este publicată cartea One Hundred Years of Solitude şi, în urma succesului răsunător, câştigă câteva premii internaţionale.
1967 – 1975 Se mută la Barcelona. În 1972 publică Innocent Eréndira. În 1974 înfiinţează la Bogotá un ziar de stânga numit Alternativa.
1975 Publică cartea Autumn of the Patriarch.
1975 - (prezent) Îşi petrece timpul între Bogotá şi Mexico City, luptând pentru diverse cauze politice. Ajută la formarea partidului columbian "Firmes" şi înfiinţează HABEAS, o organizaţie pentru ajutorarea prizonierilor politici. Lucrează la câteva scenarii de film. Între 1980 şi 1984 scrie pentru câteva ziare internaţionale.
1977 Publică Operación Carlota, eseuri despre implicarea Cubei în Africa.
1981 Publică Chronicle of a Death Foretold. Este premiat de către Legiunea Franceză.
1982 Primeşte Premiul Nobel pentru literatură. Publică El odor de la guayaba ("The fragrance of Guava"), conversaţii cu prietenul său Plinio Apuleyo Mendoza. Scrie piesa de teatru Viva Sandino, despre Revoluţia din Nicaragua.
1985 Publică Love in the Time of Cholera.
1989 Publică The General in his Labyrinth.
1992 Publică Strange Pilgrims.
1994 Publică Love and Other Demons.
1996 Publică News of a Kidnapping.
1999 Este diagnosticat cu cancer limfatic.
2001 Publică Vivir para contarla, or To Live to Tell It.
