Povestea Nucului
Demult, când oamenii încă mai știau limbajul rădăcinilor, satul stătea sub umbra unui nuc uriaș. Se spunea că nucul nu fusese plantat de oameni — el însuși se născuse dintr-o lacrimă a pământului, lăsată acolo de o mamă care plecase din lume. Din acea lacrimă crescuse un mugur; mugurul devenise copac; copacul devenise nucul pe care toți îl numeau „Bătrânul”. Copiii se legănau în leagănul său, iar bătrânii îl strigau chemându-și amintirile. Era obiceiul ca atunci când un suflet rătăcit ajungea în sat — rătăcit de doruri, frici sau fapte




