A opta idee a Calendarului de Crăciun 2025
Gândul meu din aceste zile este despre credință, despre acceptarea neputinței noastre de a vedea Realitatea și de a ne înțelege soarta, de a vedea ușile care se deschid și cele care se închid. M-am trezit de câteva ori pusă în situația în care să mă simt stânjenită că am credință, căci nu aveam răspunsuri sau argumente în fața unor probleme. De aceea m-am gândit să transcriu următoarea povestioară: “Hai să mergem pe muntele unde locuiește Dumnezeu,” spuse un cavaler unui prieten de al său. “Vreau să dovedesc că tot




