Constelaţie legată prin nume dar nu şi prin influenţă de Semnul zodiacal omonim, desfăşurată între 10o-29o Săgetător, şi care, în antichitate, reprezenta un asterism extrem de larg, cuprinzând inclusiv cleştii care au devenit între timp constelaţia Balanţei. Numele corect este Scorpius, dar apare adesea ca Scorpio. Cele două forme latine de genitiv, scorpius şi scorpionis, au fost favorizate de către astrologia medievală, primul fiind adoptat în mod convenţional să facă distincţia între Semn şi constelaţie. Asemenea tuturor constelaţiilor care intersectează Calea Lactee, şi aceasta este bogată în nebuloase şi roiuri deschise, mai ales că ea se află în partea ei cea mai densă (fapt care explică bogăţia şi diversitatea componenţei ei).
Poate fi văzută vara, spre sud şi către orizont. Partea cea mai de sud a constelaţiei nu este vizibilă însă pentru Europa nordică şi centrală, ci numai pentru observatorii tereştri aflaţi sub paralela 400. Steaua portocalie Antares, care indică inima figurii, ne ajută s-o identificăm foarte uşor. Este cea mai strălucitoare stea, denumirea ei însemnând “rivala lui Marte” (din grecescul Anti-Ares, “rivala lui Marte”, Ares, zeul războiului în mitologica greacă, devenind Marte în mitologia romană). Vechii arabi i-au spus Kalb al Akrab, “inima scorpionului” (din care latinii au format termenul de Cor Scoriponis), sau al Akrab, “scorpionul”, de la care provin forme precum Alacrab, Acrab, Hacrab ş.a. Pentru acadieni era girtab, “insecta înţepătoare” sau “insecta care înţeapă cu venin”. Este o gigantică roşie cu un diametru de 700 de ori mai mare decât cel al Soarelui nostru, strălucind de 7500 de ori mai puternic decât el dar fiind numai de… 10 ori mai grea în raport cu greutatea lui, datorită densităţii ei extrem de mici!
La sud de Antares se observă cu binoclul roiul globular M4, iar la nord-este de coada figurii telescopul descoperă cele două roiuri deschise, M6 (denumit şi “roiul-fluture”, cu aproximativ 70 de stele) şi M7 (cu aproximativ 80 de stele).
În partea estică a constelaţiei se află câteva nebuloase întunecare pe care vechii babilonieni le-au considerat ca formând “poarta Iadului”, intrarea ei fiind păzită de constelaţiile Săgetător şi Scorpion.
În ruinele anticului Sumer, la Birs-Nimroud (Borsippa), s-a descoperit Tăbliţa celor 30 de stele, datată cel puţin 3000 î.Ch., asterismul XXVII fiind “coada Scorpionului”iar multele sale denumiri fiind legate de “oamenii-Scorpion” despre care epopeea lui Ghilgameş afirmă că păzeau răsăritul şi apusul Soarelui. Tocmai de aceea li se şi spunea Gir-tab-Bat, “Scorpionul-morţii” şi Gir-Anna, “Scorpionul-Cerului”. Se ştie că astrologii-astronomi născuţi în zona Golfului Persic (Kuweit şi Basra de azi) erau cei mai renumiţi la vremea lor şi lor se pare că le datorăm simbolismul celor patru zodii Leul, Taurul, Omul şi Vulturul (forma sub care era reprezentată constelaţia Scorpionului)
Opus vigurosului şi fertilului Taur, puternicul Scorpion reprezintă încă din zorii astronomiei şi astrologiei apropierea iernii, a întunericului şi a morţii aparente a vieţii, începutul lungilor zile întunecate şi al anotimpului rece. Trecerea Soarelui prin constelaţia Fecioarei înseamnă anotimupl recoltelor, apoi trecerea lui prin constelaţia Balanţei reprezintă anotimpul măsurării şi schimbului roadelor adunate. Iarna, roadele se află în pivniţe şi hambare, ascunse sau adăpostite, tot aşa cum coada Scorpionului, pe harta Cerului, se află ascunsă în partea întunecată a Căii Lactee.
În afară de “insecta înţepătoare” sau “insecta care înţeapă cu venin”, acadienii au mai denumit această constelaţie “locul în care alunecăm foarte jos”, aluzie la caracterul periculos al acestei creaturi, fapt pe care l-au menţionat ulterior, în textele cuneiforme, sub titlul de “sabia dublă” (mai exact, “sabia cu două tăişuri”). Pentru generaţiile mai târzii Scorpionul a devenit simbolul beznei, al întunericului, indicând slăbirea puterii Soarelui după echinocţiul de toamnă, la data aceea localizat în această constelaţie. Probabil că acest lucru s-a petrecut cam pe la 5000 în.Ch., hărţile astrologice de atunci reprezentând-o sub forma celor două figuri semi-umane (bărbaţii-scorpion).
Pentru marile tradiţii spirituale insecta a devenit simbolul energiei Kundalini, “şarpe” de lumină încolăcit la baza coloanei vertebrale, în realitate imensul potenţial al energiei fundamentale a vieţii care este energia sexuală. Misterele egiptene care au ajuns până la noi mai mult decât trunchiate spun că această energie îl distruge pe om atunci când ea “se desfăşoară” brusc, acţionând identic acului scorpionului. În realitate, este vorba despre caracterul distructiv al acestei energii dacă ea nu este controlată prin tehnicile de transmutare şi sublimare a energiei, care permit nu căderea, nu damnarea şi distrugerea, ci dimpotrivă, iluminarea şi chiar eliberarea fiinţei umane de ignoranţă şi inerţie. Tocmai de aceea scorpionul este văzut şi ca un simbol al înţelepciunii. E drept însă că o fiinţă umană devenită dependentă sexual sau cu un instinct sexual exacerbat este, de multe ori, o fiinţă pierdută spiritual, şi în această situaţie ea este distrusă. Având în vedere această dublă semnificaţie, înţelegem de ce iniţierile în Marile Mistere erau făcute numai pe durata tranzitului solar prin această constelaţie.
De aici au derivat apoi nenumărate şi esoterice înţelesuri legate de transmutare şi sublimare. În Opera Alchimică, de exemplu, vulturul devine simbolul Sulfului, semnificând focul misterios al Scorpionului, în calitate de cel mai profund semnificativ Semn din zodiac, constelaţia omonimă devenind astfel Poarta Marelui Miste: misterul Morţii şi al Renaşterii, cel care face ca Focul Infernului să fie transmutat în Focul Luminii Spirituale a Zeilor şi, apoi, a lui Dumnezeu. Tocmai de aceea fiinţa elevată sau preocupată de propria ei creştere interioară este demnă, curajoasă, loială, corectă, în vreme ce fiinţa ignorantă este ascunsă, ranchiunoasă, auto-distructivă.
În ceea ce priveşte influenţa astrologică a constelaţiei, tradiţia susţine că ea conferă nativilor aflaţi sub puterea influxului ei astral o natură ardentă, capabilă să acţioneze în forţă, adeseori total, mergând chiar până la a-şi asuma riscuri supreme. Aceşti nativi pot fi deopotrivă susţinuţi şi dotaţi pentru arta războiului, mai ales din punct de vedere armat, dar şi geloşi, însetaţi de putere, sarcastici, plini de ură. Ptolemeu aşează steaua din fruntea Scorpionului ca fiind de natura lui Marte, dacă nu chiar şi de natura încetinelii saturniene. Stelele de pe corp ar avea natura lui Marte amestecat puţin cu Jupiter, iar cele din coadă şi din ac l-ar reprezenta pe Marte conjunct cu Mercur.
