Vom începe prezentarea aditivilor alimentari cu îndulcitorii artificiali sau edulcoranţii. Ei apar în toate sortimentele alimentare, de la obişnuitele sucuri de fructe, băuturi carbogazoase, ciocolată, jeleuri, îngheţată şi diverse alte deserturi, până la snacks-uri, supe instant, sosuri, paste făinoase. Vom găsi aceşti îndulcitori şi în banala pastă de dinţi, în apa de gură sau chiar produse farmaceutice. Studiile efectuate în această direcţie au arătat că, în Anglia, consumul de îndulcitori depăşeşte limitele maxime admise în alte ţări: de exemplu, în 1992, englezii consumau mai mult aspartam decât tot restul Europei la un loc, iar zaharina acoperea o treime din cantitatea utilizată în întreaga Europă.
Există două feluri de îndulcitori artificiali:
- îndulcitori puternici (intense Sweeteners): zaharina, aspartamul, taumatina, ciclamaţii şi acesulfam-K
- îndulcitori de volum (bulk sweeteners): sorbitol, izomalt şi manitol. Aceştia se folosesc în produsele speciale pentru diabetici.
Chiar dacă îndulcitorii artificiali sunt cunoscuţi de marea masă de oameni ca fiind substanţe care nu prezintă riscuri, trebuie să răspundem la anumite întrebări legate de efectele şi proprietăţile lor.
Zaharina
Zaharina sau E954 este un îndulcitor artificial, fără valoare nutritivă, derivat din toluen (cancerigen cunoscut). Este de circa 300 de ori mai dulce decât sucroza. Se găseşte în alimente preparate şi semipreparate, salate, gemuri, băuturi răcoritoare, pastă de dinţi, apă de gură, gumă de mestecat, vitamine, produse farmaceutice.
Utilizarea zaharinei a scăzut datorită extinderii folosirii altor îndulcitori, în special aspartamul. Totuşi, ea este preferată în continuare de către producători datorită faptului că stabilitatea sa la temperaturi ridicate o face optimă ca îndulcitor al alimentelor gătite (preparate), spre deosebire de aspartam care se degradează în procesul fierberii, coacerii sau prăjirii. Zaharina este, de asemenea, preferată din punct de vedere economic, deoarece poate fi produsă în laborator fără costuri ridicate.
O linguriţă de zaharină conţine 1/8 calorii. Sună ideal pentru cei care consumă multe dulciuri sau pentru cei care vor să slabească, însă aceştia nu au nici cea mai mică idee asupra riscurilor la care se expun. Nu vă lăsaţi înşelaţi de reclamele mult răspândite la produsele "fără zahăr". Într-adevăr, ele nu conţin zahăr, ci substanţe mult mai dăunătoare decât zahărul printre care şi zaharina. La prima vedere pare inofensivă, dar, în timp, s-a constatat că lucrurile stau cu totul altfel.
Descoperită în 1879, ea a fost folosită în timpul celor două razboaie mondiale datorită penuriei de zahăr. În 1911 apare primul semnal de alarmă din partea unui grup de oameni de ştiinţă care considerau la acea vreme că zaharina nu ar trebui să fie folosită în alimentaţie sub nici o formă, astfel încât este decisă limitarea folosirii acestei substanţe numai la produse "intended for invalids" (destinate bolnavilor), restricţie care este însă ridicată după începerea primului război mondial.
FDA (food and droug administration) începe în 1970 studiul mai multor substanţe declarate anterior ca GRAS ("generally recognized as safe") printre care şi zaharina. Apariţia cancerului de vezică urinară la şobolanii hrăniţi cu zaharină a început să ridice întrebări legate de posibilitatea existenţei unui efect carcinogen la această substanţă.
În 1977 este interzisă în SUA, dar este reintrodusă, însă cu condiţia unei etichetări stricte: "folosirea acestui produs poate fi periculoasă pentru sănătatea dumneavoastră; conţine zaharină, despre care s-a stabilit că determină cancer la animalele de laborator".
În mai 2000, Departamentul de sănătate şi servicii umane al SUA a scos zaharina de pe lista chimicalelor cancerigene. Mai târziu, în acelasi an, Congresul american a dat o lege prin care s-a scos avertismentul referitor la zaharină, ceea ce probabil a dus la creşterea utilizării ei în băuturi nealcoolice şi în alte alimente.
În prezent, este acceptată teoria conform căreia, studiile pe animale nu prezic cu exactitate comportamentul acestei substanţe în corpul uman şi prin urmare zaharina nu este periculoasă pentru organism. Totuşi există anumite controverse legate de acest subiect.
Au existat studii (West, Sheldon et all) care au arătat că zaharina poate acţiona ca trigger, promovează dezvoltarea tumorilor iniţiate de substanţe chimice, recunoscute ca fiind carcinogene.
Legat de aceasta trebuie să menţionăm anumite aspecte.
Animalele de laborator sunt menţinute într-o stare de sănătate perfectă iar apa, aerul şi mâncarea sunt verificate constant pentru a nu conţine alte substanţe, care ar putea, împreună cu zaharina, să crească incidenţa cancerului. În schimb, consumatorii umani de zaharină sunt expuşi la o gamă variată de toxine, trăiesc într-un mediu poluat, suferă de nenumărate boli şi deseori consumă de foarte mulţi ani alcool sau tutun. Oricare dintre aceşti factori ar putea creşte carcinogenitatea zaharinei.
Alte studii au descoperit că zaharina cauzează tumori nu numai ale vezicii urinare. A fost demonstrată creşterea incidenţei tumorilor ovariene şi uterine, a tumorilor vasculare şi pulmonare. Au existat animale care au dezvoltat tumori în toate organele.
Totuşi, de ce în anumite studii (care au contribuit la păstrarea zaharinei în comerţ) nu au apărut tumori de vezică urinară ca urmare a expunerii la doze crescute de zaharină? Un răspuns ar fi că, o parte din aceste studii au acordat atenţie doar modificărilor apărute la nivelul vezicii urinare, fără examene histopatologice sistematice ale altor organe, astfel încât anumite tumori ar fi putut fi trecute cu vederea. Se ştie de altfel că nici un studiu epidemiologic nu a evaluat dacă zaharina ar putea dezvolta tumori în alte locuri decât vezica urinară. De asemenea, rasele de rozătoare folosite au variat de-a lungul studiilor (de exemplu, singurele studii care au folosit şobolani Osborne-Mendel au menţionat apariţia de tumori în alte locuri decât vezica urinară).
Polimorfismul uman ar trebui să ne oblige să luăm în considerare orice dovadă de carcinogenitate care apare la orice gen de rasă de animale de laborator.
Zaharina este folosită mai mult sau mai puţin conştient de marea masă de oameni. Unii aleg să o folosească drept urmarea a sfaturilor medicilor, mai ales în cazul diabeticilor. Este încurajată folosirea îndulcitorilor artificiali şi în obezitate, pentru că, aceştia fiind incomparabil mai dulci ca zaharul, ar fi consumaţi în cantitate mult mai mică şi deci, aportul de calorii ar fi neglijabil. Nu sunt însă de aceeaşi părere cercetătorii Terry Davidson şi Susan Swithers de la Universitatea Purdue, care, conform unui studiu recent din iunie 2004 (bazat pe teoria lui Pavlov), au ajuns la concluzia că îndulcitorii artificiali perturbă capacitatea organismului de "a număra" caloriile din alimentele ingerate. Corpul are capacitatea naturală de a folosi gustul dulce şi vâscozitatea alimentelor pentru a determina capacitatea calorică din alimente. Când este folosit un îndullcitor artificial în locul zaharului, organismul învaţă că nu îşi mai poate folosi această capacitate naturală. Astfel, corpul ar putea fi păcălit că un produs cu zahăr nu conţine calorii şi de aceea oamenii îl consumă în exces. Această nouă descoperire ar explica de ce un număr din ce în ce mai mare de oameni duc lipsă de capacitatea de a-şi regla aportul de hrană şi a-şi controla greutatea. De altfel, în ultimii 25 de ani, odată cu creşterea dramatică a îndulcitorilor artificiali a crescut şi incidenţa obezităţii.
Internetul, revistele pentru femei şi, din păcate şi unele reviste de medicină naturistă, abundă în reţete de slăbit în care se recomandă folosirea zaharinei în locul zahărului. Şi, pentru că este mult mai uşor să nu renunţi la desertul preferat, dar totuşi să poţi să iţi menţii greutatea sau chiar să slăbeşti, multe femei optează pentru această variantă. Să nu uităm, totuşi, că exerciţiile fizice, o alimentaţie sănătoasă, care să aducă organismului aportul necesar de substanţe nutritive şi, nu în ultimul rând, un mod de viaţă echilibrat sunt, de fapt, singurele lucruri care pot înfăptui minuni pentru silueta femeilor.
Alţii nu au însă nici cea mai vagă idee că ei sau copiii lor consumă frecvent zaharina. Câţi dintre noi cunoaştem faptul că zaharina este tot una cu E954 şi, mai mult de atât, cine îşi mai bate capul să verifice etichetele de pe produse când aproape tot ce se găseşte în comerţ conţine E-uri.
Există însă o altă categorie importantă a populaţiei care este expusă în permanenţă riscurilor îndulcitorilor artificiali şi anume copiii.
Seduşi de reclamele din mass-media, atraşi de băuturile răcoritoare cu etichete frumos colorate, cu greu rezistă tentaţiei de a cere bani mamei pentru a-şi cumpăra ce le pofteşte inima. Peste aceasta se suprapune şi lipsa de discernământ şi informare a părinţilor. Multora dintre aceştia li se pare firesc să cumpere orice aliment din marea gamă de produse expuse, atâta timp cât ele satisfac plăcerea gustativă.
Se impune astfel o sensibilizare a opiniei publice cu privire la efectele nocive ale îndulcitorilor artificiali.
| Dr. Cristina Răduţă | Medic medicină de familie |
