"Iubirea este singura constantă în univers, Iubirea este din infinit şi va fi eternă." (Rumi)
Începând din această săptămână guvernată de Venus şi până în 24 februarie, când se serbează Dragobetele, energia Iubirii este extrem de puternică. Percepută corect ea ne poate determina să ne îmbunătăţim viaţa şi relaţiile, indiferent de natura lor.
În această perioadă de mari schimbări, despre care tot am spus că au loc, un element esenţial care ar trebui subliniat îl constituie relaţiile noastre. Ele ar trebui să se schimbe, să capete o nouă valenţă şi un nou înţeles. În primul rând ar trebui să plecăm de la ideea că Iubirea este o alegere, Iubirea nu poate şterge trecutul dar poate schimba viitorul.
Aş putea spune că Iubirea are mai multe componente. Prima este afecţiunea. Afecţiunea se poate defini ca o iubire – necesitate sau ca o iubire – dar, având însă nevoie ca altcineva să aibă nevoie de ea. Afecţiunea îşi are propriile criterii, de exemplu putem şti cu precizie când ne-am îndrăgostit sau am început o relaţie, dar nu putem surprinde începutul afecţiunii. Afecţiunea este iubirea cea mai smerită, nu-şi dă aere, e modestă, evazivă, nu se exprimă zgomotos. Aş putea spune că se furişează în vieţile noastre, ea este de sine stătătoare, dar poate intra şi în compoziţia altor iubiri , colorându-le pe de-a întregul sau devenind mediul care acţionează zi de zi. Afecţiunea ne dezvoltă inteligenţa emoţională, ea este cea mai universală şi cea mai puţin pretenţioasă. Afecţiunea nu aşteaptă prea mult, închide ochii la greşeli, îşi revine uşor după certuri, este îndelung răbdătoare, este bună, ştie să ierte, ne deschide ochii asupra bunătăţii pe care nu o putem vedea sau nu am aprecia-o fără ea. Dacă afecţiunea ar fi ridicată la rangul de suveran absolut al unei vieţi omeneşti, seminţele ar încolţi.
Prietenia – nu vorbesc despre camaraderie, adică persoane care fac ceva împreună – este un sentiment la fel de important în Iubire. Dacă îndrăgostiţii stau faţă în faţă, prietenii stau unul lângă altul: ochii lor privesc înainte şi văd acelaşi adevăr. Nimic nu îmbogăţeşte mai mult iubirea erotică, decât prietenia. Semnul unei prietenii desăvârşite nu este că ţi se dă ajutor când te afli la strâmtoare (fireşte va fi acordat) ci, odată ce ţi-a fost dat faptul acesta nu schimbă cu nimic situaţia. În plus, prietenia spre deosebire de eros, este lipsită de curiozitate. Acest fel de iubire, ignoră în totalitate nu numai trupurile noastre fizice ci şi întreaga întruchipare ce constă din familie, muncă, trecut şi legăturile noastre. Erosul vrea trupuri nude, prietenia, personalităţi nude. Prin prietenie, Dumnezeu ne deschide ochii asupra celuilalt, ne revelează frumuseţile celuilalt, de aceea ea este spirituală, poate cea mai spirituală dintre iubiri, este chiar angelică. Ca şi celelalte forme de Iubire, este incapabilă să se salveze pe sine, fiind cea mai spirituală, are un inamic mai subtil, de aceea este nevoie să cerem protecţie divină pentru a rămâne nealterată.
O altă formă a Iubirii este erosul, sau cum se mai spune îndrăgostirea, cu toate că mulţi confundă erosul cu sexualitatea. Deosebirea este că erosul o doreşte sexual pe fiinţa iubită. Spuneam mai sus că erosul vrea trupuri nude. Nu am folosit dezgolite, căci acest cuvânt reprezintă un proces de decojire, de jupuire şi nu este starea noastră naturală. Prin nuditate cei care se iubesc, încetează să mai fie Ion şi Maria ci devin El şi Ea universali, cred eu că aceasta ar putea fi definiţia erosului. În acest fel El nu o găseşte ci o face atrăgătoare pe Ea. Iar cea mai mare greşeală a acestei epoci moderne este că vrem ca eros să ne aducă fericirea. Erosul trebuie condus cu afecţiune şi prietenie.
Ultima componentă a Iubirii este compasiunea, aceasta este greu de descoperit şi de obţinut, căci presupune a înţelege, accepta, a şti, şi a ierta. Cu acest sentiment niciodată o Iubire nu va muri, iar dacă nu va mai exista, nu se va transforma în acele oribile acţiuni din divorţuri, când numai suntem prieteni, numai există eros iar afecţiunea se transformă de multe ori în ură.
Cred că una dintre marile probleme în relaţiile noastre, este aceea că rezervorul nostru de Iubire pare a fi gol. Cum a ajuns aşa? De ce a ajuns aşa? Nici măcar nu ne oprim să înţelegem acest fapt sau să ne întrebăm dacă avem ceva de făcut.
În această epocă modernă, în care timpul pare a fi principalul nostru inamic, Iubirea nu este înţeleasă aşa cum ar trebui ea să fie. Mulţi dintre noi nu fac diferenţa între a fi îndrăgostit şi nevoia acută de a fi iubit. Iar la baza acestei probleme se află cu siguranţă lipsa de comunicare şi lipsa de încredere în afecţiune.
Primul lucru pe care cred că fiecare ar trebui să-l facă este de a comunica, dar pentru aceasta este nevoie de a înţelege limbajul principal al iubirii celuilalt – acest fapt este necesar indiferent de natura relaţiilor noastre.
Iubirea ne ajută să ne simţim importanţi, să ne simţim siguri şi valoroşi, ea ne ajută să ne dezvoltăm liber întregul potenţial, de aceea se spune că iubirea ne eliberează.
În contextul unei relaţii de cuplu când nu ne simţim iubiţi, se accentuează ne-nţelegerile, pentru că ne vedem ca o ameninţare la adresa propriei fericiri. În acest fel relaţia devine un câmp de luptă, în loc să fie un paradis.
Doi oameni diferiţi pot trăi în armonie dacă descoperă cum să scoată la lumină ceea ce este mai bun în celălalt – aici este nevoie de afecţiune şi prietenie. De cele mai multe ori neglijăm sau nu vrem să vedem lumina din sufletul celui de lângă noi. De aceea poate acum, în această perioadă, ar trebui să ne gândim şi să acceptăm modul de manifestare al nevoii de afecţiune al persoanei, persoanelor, dragi nouă.
Toate aceste probleme pot părea complicat de aplicat în momentele de criză din relaţii, dar, poate că împreună cu noi, va fi mai simplu.
De aceea psiholog Felicia Tonita şi astrolog Gabriela Apostol vă invită sâmbătă, 15 februarie 2014, la seminarul
IUBIREA ÎN RELAŢIILE DINTRE FEMEI ŞI BĂRBAŢI
Ne aflăm într-o perioadă în care sărbătorim în mod special îndrăgostirea, această stare magică prin care ne recunoaştem unii pe alţii în cele mai frumoase “veşminte” ale inimii. Cine nu a trecut măcar o dată prin aceste momente de iubire pură, în care Cupidon atinge “coarda” iubirii din spirit, făcându-l să strălucească cu putere de parcă Soarele iubirii ar fi înlăuntru, în care iubim pe toată lumea, în care timpul dispare şi suntem fericiţi?
Îndrăgostiţii trăiesc o stare aparte, pentru că ei se află proiectaţi într-o lume în care se simt unici, în care fiinţa iubită apare de o bogăţie inepuizabilă, în care fiecare consideră că-l cunoaşte pe celălalt empatic şi de undeva din adâncul fiinţei lor, o simplă privire sau gest având semnificaţii mai puternice decât un lung dialog. Două persoane trăiesc bucuria secretă a unei renaşteri, ca şi cum fiecare ar fi găsit în interiorul său o fiinţă nouă ce aştepta să fie trezită şi însufleţită. Ei îşi percep unul altuia identităţi noi, în care, paradoxal, slăbiciunile şi chiar defectele devin calităţi, ca şi cum s-ar transfigura prin simplul fapt că aparţin fiinţei iubite. Valoarea acordată celuilalt nu ţine atât de meritele sale, cât de acest har al transfigurării reciproce. Îndrăgostiţii au o nevoie atât de intensă de fuziune, încât doresc să-şi piardă orice rezervă, orice limită, să se simtă complet absorbiţi de celălalt, în această stare de exaltare şi graţie creată de iubire.
Odată cu estomparea îndrăgostirii se trece de la romantism şi entuziasm la luciditate, profunzime şi stabilitate, la relaţia de cuplu. În esenţă, prin ea, noi trăim şi ne împărtăşim reciproc iubirea. Ar fi bine să ne reamintim acest lucru. Nu suntem cu celălalt ca să-l schimbăm, să-l facem să devină cum ne dorim. Multe conflicte pleacă de aici. Dacă îl iubim pe celălalt, tot ceea ce avem de făcut este să-i împărtăşim iubirea. Să fim flăcări calde ce emană iubirea cu blândeţe mereu, căci iubirea deschide orice uşă, eliberează orice blocaj, înlătură orice reţinere sau neîncredere. Te ajută să creşti, să te deschizi, să înfloreşti, te sprijină când ţi-e greu, te învaţă când nu ştii, te înţelege când nu poţi, are răbdare să construieşti.
A crea o relaţie sănătoasă necesită timp şi răbdare. Relaţiile au etapele lor. Chiar dacă nu durează pentru totdeauna, iubirea care le generează este veşnică şi este păstrată în inimă pentru totdeauna. De aceea e important să conştientizăm acest lucru şi, chiar dacă încheiem relaţii, să nu distrugem iubirea transformând-o în ură sau alte sentimente aducătoare de suferinţă. Orice relaţie este o provocare, căci ea aduce la suprafaţă atât părţile noastre frumoase, cât şi fricile, îndoielile, nesiguranţele, aşteptările sau neîmplinirile, cu scopul de a fi rezolvate şi vindecate. Este o experienţă comună şi personală în acelaşi timp, în ea creştem, ne cunoaştem pe sine şi unul pe altul, ne împărtăşim cu tot ceea ce suntem.
