Această Lună Nouă are niște caracteristici extrem de importante, în primul rând că aduce o eclipsă de Soare hibridă (este o eclipsă intermediară între o eclipsă totală și una inelară, adică în unele zone ale Pământului este inelară iar în altele este totală – este o eclipsă destul de rară – face parte din seria Saros 129, care odată cu această își încheie ciclul de eclipse inelare și hibride, următoarea din această serie fiind totală – 30 aprilie 2041). Am specificat aceste detalii pentru că ele au importanță în explicațiile ulterioare, susținându-le.

Pe scurt mi se pare că această eclipsă este un prag evolutiv, Soarele și Luna sunt la grad anaretic – ultimul grad din semnul Berbecului, el însuși fiind un prag – cuspida dintre Berbec și Taur. Un prag în care este un focus foarte mare pe conștientizarea a cine suntem – ultimul grad din Berbec este un grad solar. Apoi această conjuncție Soare Lună este într-un fel de cuadratură interesantă cu Pluton staționar retrograd, aflat și el pe cuspida Vărsător Capricorn, la gradul 1 Vărsător, guvernat de Saturn (Saturn însuși fiind denumit păzitorul pragului). Am spus un fel de cuadratură, căci acest aspect trebuie să respecte regula ca planetele participante să fie în aceiași stare, cardinală, fixă sau mutabilă. În acest caz această regulă nu se respectă chiar dacă aspectul este în orb; totuși trebuie subliniat că Soarele și Luna se pregătesc să treacă de la un semn cardinal la unul fix, iar Pluton să pregătește să treacă de la un semn fix la unul cardinal. Știu că sunt amănunte astrologice, semnificația lor dau senzația de prag, de ceva început care trebuie să se stabilizeze, să se întâmple, și asta la toate nivelurile și pe toate planurile.

Cuspida Vărsător/Capricorn, scriu așa pentru că Pluton va retrograda și va reveni în semnul Capricornului, ne face să ne întrebăm cât de bine ne funcționează conștiința, poate că este nevoie să ne mai responsabilizăm,  până vom face asta este posibil să apară blocaje, piedici, dificultăți, pentru a deveni mai organizați, mai disciplinați, serioși, implicați și coerenți. De asemenea pe mulți dintre noi ne va face să ne întrebăm cât de mult lucrează structurile sociale în beneficiul umanității, de aici apărând tensiuni, dezvăluiri, acuze și revolte.

Cuspida Berbec/Taur aduce energia și forța impetuoasă a Berbecului în slujba valorilor, funcțiilor organice, creativității. În plus acum ne vom confrunta cu reacțiunea care urmează acțiunilor noastre. Practic, energia se transformă în putere, ce tip de putere va depinde de felul de a acționa al fiecăruia.

Pluton staționar retrogradă aduce o presiune intensă pentru ca fiecare dintre noi să devină conștient de acțiunile sale, să se elibereze de trecut și în același timp să caute în profunzimile sale, în adâncul sufletului, ceea ce trebuie să devină.

Eclipsele se formează întotdeauna când Luminariile sunt în conjuncție cu Nodurile lunare. Soarele și Luna sunt în conjuncție în formare cu Nodul Nord, dar și în acest caz se află în semne diferite, Luminariile în Berbec, Nodul Nord în Taur, aceiași sugestie de prag, necesar pentru a depăși trecutul și a evolua și crește spiritual. În plus Pluton este în cuadratură cu ambele Noduri lunare, practic, în acest fel ne obligă la transformare, conștientă sau impusă de evenimentele exterioare.

Mercur este în semnul Taurului, în conjuncție cu Ascendentul și Fortuna, fiind și el staționar retrograd, ceea ce ar trebui să ne reorienteze atenția la resursele noastre, și la felul în care putem folosi aceste resurse pentru realizarea unei viziuni de ansamblu. Trebuie să ne stabilim niște intenții clare, acestea vor fi foarte valoroase și ne vor ajuta să ne simțim în siguranță; acestea le putem stabili la momentul de Lună Nouă din semnul Berbecului, căci este, așa cum vedeți, o atmosferă foarte puternică. După 14 mai Mercur va reveni la mișcarea directă, iar din 17 mai Jupiter va intra în semnul Taurului, ceea ce ne va face mai hotărâți și mai metodici. Mercur va juca un rol important în pragul care ne așteaptă, el fiind pe prag (conjunct cu Ascendentul) dar și în conjuncție cu Uranus și septil cu Pluton. Pe scurt depinde cum gândim, cum comunicăm, cum ne adaptăm și ne folosim ideile. Putem obține rezultate remarcabile sau putem să ne închidem viitorul. În plus Mercur și Venus sunt într-o colaborare intensă și se sprijină reciproc în aceste procese care necesita stabilizare. Luna și Marte sunt și ele în recepție mutuală de asemenea sprijinindu-se reciproc, și dându-ne posibilitatea să acționăm la unison cu ceea ce simțim sau intuim.

Cum spuneam, deoarce Mercur joacă un rol important în această perioadă puteți citi/reciti articolul

https://mailchi.mp/9ffe3b0bf6c9/mercur-trece-n-semnul-taurului-i-aduce-o-multitudine-de-posibiliti-de-materializare?fbclid=IwAR2pZwBP0GC9sDNN5H4ljXKNvnrRJwUZWW-Lq9i_M8QhTqxMByoGwZth3kg

 


CURSURI DE ASTROLOGIE CHINEZĂ ȘI FENG-SHUI.
Diplomă recunoscută de Ministerul Muncii.
Formator Gabriela Apostol.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...


CURSURI DE ASTROLOGIE
Diplomă recunoscută de Ministerul Muncii.
Formator Gabriela Apostol.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...

COȘ DE CUMPĂRĂTURI

0 produse 0,00 RON
Vezi coș de cumpărături

AUTENTIFICARE

Bine ai venit pe pagina Mirabilys. Ca utilizator înregistrat ai acces la arhiva de articole.

Ţine-mă minte