Pentru vechile civilizaţii ale Terrei, astrologia a fost deopotrivă o cale de “a naviga” în Timp şi Spaţiu folosind geografia celestă, dar şi o mare ştiinţă a ritmurilor, fiecare activitate umană desfăşurându-se la un anumit timp şi numai la acela. Oamenii ştiau să folosească energiile primite de ei din Marele Univers prin intermediul planetelor şi al Semnelor zodiacale, adevăraţi “transformatori de fază” ai energiilor venite de la Dumnezeu-Tatăl. Aceste “căi de mii de ani”, cum le numeşte Eminescu, sunt astăzi (tot aşa cum erau şi atunci) modulate de mai multe zone energetice, dintre care cele mai apropiate de noi sunt constelaţiile cu stelele lor fixe şi planetele sistemului nostru solar.
Se pare că scufundarea finală a Atlantidei a dus cu ea cunoaşterile sacre ale civilizaţiilor din vechimea timpurilor, actuala omenire începându-şi existenţa pe un nivel de conştiinţă mult mai scăzut, având însă de învăţat o lecţie de viaţă cu mult superioară: iubirea. Din această perspectivă – a sufletului şi a inimii – urmărim să repunem în discuţie subiectul aparent arhi-cunoscut al Semnelor zodiacale.
Ce se ştie din timpurile foarte vechi
Despre originea Zodiacului pentru actuala rasă umană ne vorbeşte “Marea Evanghelie a lui Ioan” revelată lui Jakob Lorber de către Domnul, volumul III (traducere şi adaptare text Gregorian Bivolaru, Editura Shambala, Bucureşti, 2003). În apitolul 102 aflăm că “descoperitorii lui au fost vechii egipteni, care în acele vremuri trăiau mult mai mult decât noi astăzi. Pe timpul lor cerul era mult mai senin, iar activitatea lor, din cauza căldurilor mari, se desfăşura în răcoarea nopţii, ceea ce a făcut ca ei să aibă mult mai mult timp la dispoziţie ca să observe cerul şi stelele lui: “Ei aveau astfel mereu în faţa ochilor constelaţiile, motiv pentru care li s-au şi fixat în minte figurile invariabile ale acestora, cărora le-au dat apoi nişte nume care corespundeau cu vreunul dintre fenomenele manifestate la vremea respectivă sau cu vreo îndeletnicire din ţara lor.”
Observarea constantă a cerului i-a dus pe vechii egipteni la următoarele concluzii: Zodiacul este un cerc foarte mare, cu 12 sectoare aproximativ egale, în fiecare dintre ele fiind o anumită constelaţie, de sine stătătoare; aceste constelaţii se află la o distanţă mult mai mare de Pământ decât Soarele şi Luna, acestea două “deplasându-se” în interiorul lui; Zodiacul se mişcă şi el, ceea ce face ca Soarele să rămână în fiecare constelaţie aproximativ 30 de zile, iar Luna doar 2-3 zile; deoarece ea nu se afla niciodată în fiecare zi în acelaşi loc, precum Soarele, vechii egipteni au numit-o “astrul întârziat”.
În viziunea lor, Zodiacul începea cu Semnul zodiacal Vărsător. Am putea interpreta cumva simbolic acest lucru, deoarece egiptenii au fost prietenii cei mai apropiaţi ai ultimilor atlanţi, civilizaţia atlantă fiind caracterizată, din punct de vedere astrologic, de influxul astral al axei Vărsător-Leu. Probabil în amintirea lor, după ce continentul a fost înghiţit de ape, egiptenii au început Zodiacul cu acest Semn. În comuniunile cu Îngerii sferelor de forţă planetară, ne-a fost transmis mesajul că Atlantida a existat mai întâi pe planeta Venus (cea care guvernează Taurul), construită pe o suprafaţă ternară (cu trei colţuri), nu circulară cum a fost ea pe Terra. Probabil de aceea Marea piramidă din Gizeh conţine în structura ei un culoar care reflecta lumina stelei fixe Sirius, la răsăritul lui de primăvară (stea fixă care a tranzitat, între 3500-2500 în.Ch, Semnul zodiacal Taur), în speranţa că strămoşii lor celeşti îi ocrotesc şi-i călăuzesc în evoluţia lor.
Revenind la “Marea Evanghelie a lui Ioan”, citim în Capitolul 103 despre Semnul zodiacal Taur, al patrulea după Semnul zodiacal Vărsător în Zodiacul lor:
1.”... vechii păstori îşi îndreptau de-acum atenţia către bovine. La vremea aceea vacile intrau de regulă în perioada de gestaţie şi acum era momentul în care vitele mai nevolnice trebuiau separate de cele viguroase, pentru a asigura o prăsilă bună.
2.Taurul, care la egipteni era la mare preţ, era reprezentat grafic ridicat pe cele două picioare din spate. Şi ce putea fi mai firesc decât ca acea constelaţie în dreptul căreia se afla Soarele atunci şi care părea a reflecta cu aproximaţie contururile unui taur, să fie numită tocmai “Taurul”?
3.Până şi cuvântul roman TAURUS derivă de aici şi reprezintă doar o prescurtare rezultată de-a lungul timpurilor din străvechiul TI A OUR SAT, ceea ce înseamnă “epoca taurului” (Sat = a sta pe picioarele din spate).
4.Mai târziu, perioada aceasta a căpătat, în special la romani, şi denumirea de APRILIS, ceea ce la vechii egipteni nu înseamnă altceva decât A (taurul) UPERI (să deschidă) LIZ sau LIZU (faţă, poartă), adică “Taurule, deschide poarta” – cu referire la poarta păşunatului în aer liber.”
Ce ne rămâne nouă de înţeles
Nu intenţionăm să facem aici o descriere amănunţită a acestui Semn zodiacal. Cărţile astrologice existente deja abundă în astfel de prezentări, dintre care cea a lui André Barbault (“Zodiacul”) este una dintre cele mai frumoase. Ne interesează să înţelegem cum s-a ajuns de la o astfel de semnificaţie (anotimp al bovinelor) la trăsături caracteristice oamenilor născuţi în acest interval, ţărilor şi epocilor aflate sub influxul astral direct al Semnului zodiacal în discuţie. Cu siguranţă că între capul de animal care a devenit simbolul zodiei şi energiile cosmice specifice lui este o foarte mică legătură sau deloc. Mai degrabă, simbolul reprezintă perioada în care, în sfera de forţă a Pământului, intră energiile cosmice care sunt modulate de acest Semn zodiacal. Este vorba despre energii precum fertilitatea, virilitatea, vitalitatea, forţa fizică, rezistenţa la efort şi puterea de a duce greul, abundenţa, bucuria de a trăi şi simţul concret al vieţii, perseverenţa, stabilitatea. De-a lungul timpului, frumuseţile Naturii care, în zonele temperat-continentale, revine la viaţă, au impregnat în modul de manifestare a acestor energii nuanţe complementare precum gustul estetic, nevoia de tandreţe, plăcerea de a iubi şi plăcerea fiinţei umane de a se bucura de Graţia Divină revărsată în această lume sub forma tuturor bunurilor materiale.
Există un simbolism foarte profund cu privire la acest Semn zodiacal, provenit din apartenenţa lui la Elementul Pământ, care se exprimă, în lumea noastră fizică, prin intermediul influxurilor astrale ale Taurului, Fecioarei şi Capricornului. Elementul Pământ este fertil, fecund, hrănitor.
În cazul Semnului zodiacal Taur, energiile hrănirii se manifestă la nivelul gurii, acolo unde se află organul prin care noi percepem gustul: limba. Aici, la nivelul gurii, are loc prima fază a digestiei, în sensul că hrana fizică începe să fie supusă proceselor de transformare. Însă savoarea alimentelor se produce înainte ca hrana propriu-zisă să fie transformată. Complexul limbă-glande salivare, localizate în zona gâtului, sunt aşadar guvernate de influxurile astrale ale Taurului. Tot sub guvernarea lor se află şi partea “exterioară” a gâtului, în special ceafa, ca loc ce semnifică atât smerenia (fiinţele smerite ştiu să-şi plece capul ca semn al respectului dar şi al îndurării) dar şi forţa de a îndura (atunci când fiinţa este pusă “la jug greu”), animalele mari fiind, în trecut, animale de povară.
În al doilea rând, pe durata manifestării acestui influx astral în sfera de forţă a planetei noastre, energiile tainice ale vieţii “coboară” sau “revin” din aspectul lor subtil (energetic) în aspectul lor grosier (concret, fizic). Toamna )din septembrie până în decembrie), sub puterea influxului astral al Fecioarei, planta trece din forma ei grosieră în forma ei aproape invizibilă, sămânţa, în urma unui proces de transmutare şi sublimare a energiilor (forma “se retrage”, se “concentrează” energetic într-un rezervor energetic aproape microscopic) şi se ascunde în pământ sau “hibernează” în hambare. Iarna (din decembrie până în martie), sub influxul astral al Capricornului, energiile subtile ale rodirii încep pregătirea pentru un nou anotimp al înfloririi, chiar dacă pentru ochii noştri, “afară” (la suprafaţa pământului), nu există condiţii prielnice vieţii. În tot acest interval, sămânţa devine o incredibilă uzină vie în care se pregătesc absolut toate procesele viitoarei creşteri. Primăvara (din martie până în iunie) tot acest proces interior se desfăşoară plenar în lumea vizibilă, concretă, fizică, energiile tainice ale vieţii “se reîntorc”, se expansionează din sămânţa infinitezimală în forme uluitoare de vegetaţie. Sub influxul astral al Taurului, întreaga plantă devine un imens laborator alchimic în care se pregătesc nu doar roadele plantei, ci mai ales viitoarele ei baterii energetice care îi vor asigura, prin viitoarele seminţe, continuitatea.
Dacă înţelegem profund aceste chestiuni, atunci înţelegem şi de ce nativii Taur au calităţile pe care le au. Desigur, atunci când ei folosesc de la mediu spre inferior aceste calităţi, ei devin geloşi, posesivi, furioşi, limitaţi, ataşaţi numai de valorile materiale şi dispuşi anevoie sau deloc să accepte schimbările în viaţa lor, chiar şi atunci când ele ar fi în binele lor.
