Plecând de la acest ingres, m-am gândit să scriu câteva rânduri şi despre importanţa acestui asteroid în harta astrală, adică să expun câteva considerente legate de mesajele pe care le transmite.

Ceres este zeiţa agriculturii la romani, identificată cu Demeter la greci, ea reprezintă simbolic una dintre multiplele valenţe ale personalităţii feminine, fiind cel mai ades asociată cu fertilitatea, în toate valenţele cuvântului.

Numele Demeter, sugerează Pământul Mamă, dar atenţie a nu fi confundat cu Geea; mai degrabă se referă la ciclurile naturii, la roadele pământului cultivat, la fecunditate.

Unul dintre simbolurile acestei zeiţe, este Cornul abundenţei sau Carul tras de doi şerpi neveninoşi, două simboluri paradoxale, primul referindu-se la roadele pământului şi ale muncii iar al doilea la inteligenţa tranzacţională.

Probabil de aceea, domiciliul lui Ceres se află în semnul Fecioarei, care reprezintă perioada adunării recoltelor dar şi munca personală, cotidiană; este un semn guvernat de Mercur şi atunci se poate spune că este subliniată contrapartea feminină a planetei care se referă la inteligenţa care separă, care dă valoare analizei, la inocenţă, la puritate. De aceea în acest semn, Ceres ne vorbeşte de analiză, de activitate, de funcţia tranzacţională.

Atribuindu-se acest domiciliu, atunci este evident că Ceres trebuie asociată cu Mercur,  Mercur reprezentând inteligenţa care adună, care operează, valoarea fiind sinteza, iar Ceres este inteligenţa care separă, care delimitează şi deschide noi cicluri.

Dacă Fecioara reprezintă serviciul pe care-l executăm cel mai bine, Ceres reprezintă specialiştii, dar şi dualitatea specific feminină care determină, corect utilizată, la progres.

Datorită apropierii de Mercur, al doilea domiciliu a lui Ceres îl reprezintă Gemenii, raţiunea, reflecţia, exaltarea în plan mintal. Valenţa lui Ceres este în acest semn aceea de raţional în contact direct cu realitatea imediată, dualitatea, dar nu ca cea din semnul Fecioarei, feminină ci cea masculină, care divide şi separă, tensionează.

Ceres, prin complexitatea manifestărilor, mai are un domiciliu, Racul; acolo, reprezintă cotidianul familial, relaţia cu mama, completând perfect simbolistica lunară, în sensul de hrană, de cicluri continue, viaţă – moarte, de fertilitate = naştere, adică acea parte din fiecare dintre noi care aspiră să dea naştere sau să susţină o nouă viaţă, atât în sensul propriu, cât mai ales în sensul figurat, dinamic.

Ceres reprezintă astfel, legătura dintre copil şi mamă, lecţia de ataşament, complexul pierderii şi abandonul, descrie calitatea experienţei materne.

Dar cel mai important, Ceres în semnul Racului reprezintă iubirea maternă necondiţionată, care nu pune pe umerii copilului propriile frustrări, evident la nivel subtil, subliminal, prin educaţie, din care rezultă mai târziu, la adult, sentimentul valorii personale.

Prin acest domiciliu, se creează valenţa psihologică a lui Ceres, atât de actuală astăzi, vorbindu-ne despre complexul pasivităţii, despre complexul alimentar – fiind semnificatoarea problemelor de greutate, complexul relaţional, complexul părinte – copil (care ne vorbeşte despre visele secrete, fricile, deziluziile care se transferă de la mamă la copil).

Evident Ceres se află în exaltare în semnul Taurului, pentru că acesta reprezintă elementul propice agriculturii, pământul fertil cultivabil.

Acum revenind la asteroidul Ceres, el face turul zodiacului în aproximativ 4 ani şi 6  luni, iar astronomic desparte la modul concret constelaţia Berbecului de cea a Taurului. Un amănunt interesant, de fapt cel care m-a determinat să scriu articolul, este anume acela că Nodul Nord al asteroidului Ceres se află în semnul Gemenilor, în care tocmai şi-a început tranzitul, fiind astfel potenţată extrem de mult valoarea acestuia şi influenţele asupra noastră.

Ceres a intrat în semnul Gemenilor, duminică 24 iunie, de o mare sărbătoare creştină şi populară, Naşterea lui Ioan Botezătorul şi Sânzienele, ceea ce mă face să cred că tranzitul ei va fi extrem de subtil şi important, la ora 1.49.

Odată intrată în acest semn va forma conjuncţia cu Jupiter, cu Venus, fără însă a fi exactă ci doar în formare şi cu Nodul Sud lunar. Nodul Sud este Nodul descendent al Lunii sau Coada Dragonului. Astrologia occidentală consideră că este unul dintre indicii karmici care ne informează despre greşelile pe care nativul le are de îndreptat în viaţa actuală, sau pe care tinde să le repete, mai ales atunci când sunt tranzite în Semnul zodiacal ocupat la momentul naşterii. În astrologia hindusă NS poartă numele de Ketu şi i se atribuie natura lui Marte, fiind considerat un indicator al spiritualităţii, adică reprezintă karma în sens evolutiv nu pugnitiv. El reprezintă procesul spiritual al evoluţiei noastre sau rafinarea materiei în spirit. El este considerat un malefic pentru lumea materială dar un benefic spiritual, pentru că generează suferinţe şi pierderi special ca, într-un final, nativul să se întoarcă definitiv către Dumnezeu. Se spune că el este, într-o temă, indicatorul inteligenţei constant focalizate, al înţelepciunii, al detaşării, al vederii interioare pătrunzătoare, al invizibilităţii şi al abilităţilor fizice, al eliberării.

Este la fel de interesant aspectul că Ceres va forma conjuncţie cu propriu Nod Nord ceea ce evident ne va oblige să ne materializăm ideile, să folosim inteligenţa nativă pentru a ne valorifica în sensul profund spiritual, pentru a ne specializa dar mai ales pentru a sintetiza şi produce acea schimbare obligatorie, chiar dacă înainte ar trebui să ne separăm de ceea ce nun e este necesar.

Acest tranzit este pe cât de profund şi de complex pe atât de rar, în contextele celor 4 conjuncţii, să nu uităm că în acest fel se deschid mai multe cicluri – am subliniat că Ceres vorbeşte mai ales despre cicluri, ciclurile fireşti, naturale, cel mai scurt fiind cel de 4 ani, cu propriile noduri, apoi unul de 12 ani cu Jupiter şi cel mai lung de aproximativ 19 ani cu Nodurile Lunare.

De aceea tot ce se întâmplă în viaţa noastră în următoarele săptămâni, dar şi până când Ceres va ieşi şi din semnul Racului, adică până în martie 2013 – Ceres revine în semnul Gemenilor prin retrogradare, unde va sta până la sfârşitul lunii ianuarie, trebuie notat cu atenţie, consemnat, studiat.

Dualitatea este necesară pentru atingerea echilibrului, iar în acest interval avem de învăţat, pas cu pas, cum se îndreptăm dinspre extreme spre centru, pentru a fi centraţi, dar mai ales pentru a ne descoperi cu adevărat valoarea.


CURSURI DE ASTROLOGIE
Diplomă recunoscută de Ministerul Muncii.
Formator Gabriela Apostol.
Pentru înscrieri, structura şi durata cursurilor detalii aici...

COȘ DE CUMPĂRĂTURI

0 produse 0,00 RON
Vezi coș de cumpărături

AUTENTIFICARE

Bine ai venit pe pagina Mirabilys. Ca utilizator înregistrat ai acces la arhiva de articole.

Ţine-mă minte